Coran ars: Mai mulți irakieni au intrat în ambasada Suediei din Bagdad / Condamnări în lumea musulmană
Mai mulți manifestanți au intrat joi pentru scurt timp în ambasada Suediei din Bagdad în semn de protest după ce un irakian a ars pagini dintr-un exemplar al Coranului la Stockholm, un act condamnat de numeroase țări musulmane, potrivit AFP.
Zeci de susținători ai liderului șiit Moqtada al-Sadr au rămas în reprezentanța diplomatică timp de aproximativ 15 minute și au plecat în mod calm la sosirea poliției, potrivit unui fotograf al AFP.
Manifestanții au protestat inițial în fața ambasadei la apelul lui Moqtada al-Sadr, care a cerut „demiterea ambasadorului” în urma arderii coranului de către Salwan Momika, un irakian de 37 de ani care și-a părăsit țara pentru Suedia, într-un protest autorizat anterior de autoritățile suedeze.
Miercuri, Salwan Momika a călcat în picioare un exemplar al Coranului înainte de a arde mai multe pagini în fața celei mai mari moschei din Stockholm, în prima zi a Eid al-Adha, marea sărbătoare a sacrificiilor celebrată de musulmanii din întreaga lume.
Acțiuni similare au avut loc în Suedia și în alte țări europene în trecut, uneori la inițiativa unor mișcări de extremă dreapta, ceea ce a dus la manifestații și tensiuni diplomatice.
Miercuri seară, guvernul irakian a condamnat „actele rasiste, care incită la violență și ură” și care au loc „în mod repetat” în țări „care se mândresc cu faptul că îmbrățișează diversitatea și respectul pentru credințele celorlalți”.
Acte pline de ură” / Amenințările lui Erdogan
Ministerul irakian de Externe a denunțat „permisiunea dată de autoritățile suedeze unui extremist de a arde un exemplar al Coranului Sfânt”.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat, de asemenea, joi, Suedia pentru că a permis acest eveniment. „Îi vom învăța pe occidentalii aroganți că insultarea musulmanilor nu înseamnă libertate de exprimare”, a spus el.
Arabia Saudită a denunțat „repetatele acte de ură (…) care incită la ură, excludere și rasism și care contrazic eforturile de răspândire a valorilor toleranței”.
Kuweitul a cerut ca autorii acestor „acte ostile” să fie aduși în fața justiției.
„Guvernul și poporul Republicii Islamice Iran (…) nu vor tolera o astfel de insultă”, a declarat la Teheran purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani.