Sari direct la conținut

Tensiuni între Belarus și Letonia din cauza „încălcării” graniței de către doi militari letoni

HotNews.ro
granicer Letonia, Foto: Gints Ivuskans / AFP / Profimedia
granicer Letonia, Foto: Gints Ivuskans / AFP / Profimedia

Riga și Minsk tensionează actuala criză a migrației din Europa de Est, care s-a amplificat după plângerile cu privire la intrarea „imigranților ilegali pe teritoriul leton”, potrivit La Razon, citat de Rador.

În timp ce războiul dintre Rusia și Ucraina progresează, cu restul țărilor în așteptare – în special cele din Europa de Est -, Belarusul, una dintre țările aliate ale Moscovei, a denunțat că doi soldați letoni i-au „încălcat” granița. Mai exact, punctul de control Grigorovschina, după cum a explicat agenția țării pe canalul său Telegram. Minsk susține că momentul „traversării ilegale” a fost înregistrat de camerele de supraveghere.

„Forțele armate de securitate au intrat la doi metri în partea belarusă, au mers de-a lungul graniței și apoi s-au întors în Letonia”, a declarat agenția de stat pe rețelele de socializare. De asemenea,, deși Minsk afirmă că este vorba despre doi militari letoni, adevărul este că nu a confirmat exact, întrucât se referă la „doi străini îmbrăcați în uniformă militară”.

Pe parcursul acestei luni, tensiunile dintre Letonia și Belarus au crescut considerabil. Pe 7 august, Riga a denunțat că autoritățile din Belarus au facilitat intrarea ilegală pe teritoriul său a mai multor migranți, rupând astfel unele dintre gardurile care despart cele două țări.

Cu toate acestea, migranții au fost reținuți și returnați în Belarus de către autoritățile letone, așa cum a stabilit guvernul de la Riga prin decretul de urgență din august 2021 pentru a face față crizei migrației.

„Prezența militarilor din diferite organisme însărcinate cu respectarea legii în zona de frontieră letonă, care nu au cunoștințe despre particularitățile graniţei, etica și cultura, contribuie la menținerea tensiunii și la apariția unor situații de acest gen”, a subliniat agenția, adăugând că Riga a fost informată despre eveniment și că această situație „nu favorizează detensionarea situaţiei dintre cele două țări”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro