Uniunea Europeană este tentată de externalizarea managementului imigrației

Curtea Supremă britanică a confirmat miercuri ilegalitatea parteneriatului pentru migrație încheiat între Londra și Kigali, destinat transferului în Rwanda a examinării cererilor de azil depuse de migranții sosiți în Regatul Unit, potrivit Le Monde, citat de Rador Radio România.

Judecătorii britanici și-au bazat decizia pe principiul „non-refoulement”, care, potrivit dreptului internațional, interzice unei țări să returneze un solicitant de azil într-o țară în care protecția acestuia ar putea să nu fie asigurată.

Această decizie foarte așteptată nu a împiedicat-o pe Giorgia Meloni, premierul italian, să semneze cu omologul său albanez, pe 6 noiembrie, un memorandum de înțelegere care prevede instalarea în Albania a unei zone de primire pentru migranții salvați de marina italiană. Acesta „nu are nimic de-a face cu proiectul britanic”, dă asigurări guvernul de la Roma, întrucât debarcarea va avea loc într-o zonă „italiană” amenajată în Albania.

Un argument care trezește scepticism din partea juriștilor europeni. Acest proiect italian, menit să încerce să țină migranții departe de coastele sale, reflectă o tendință care crește în întreaga Uniune Europeană: oprirea migranților care doresc să solicite azil la periferia europeană sau chiar trimiterea examinării situației lor către o terță țară.

Încă din 2018, Comisia Europeană luase în considerare crearea de „hot spots” în sudul Mediteranei, înainte de a renunța din cauza principiului „non-refoulement”. De câțiva ani, guvernele europene și Comisia explorează idei multiple de întărire a granițelor Bătrânului Continent și de a transfera către alte state responsabilitatea care revine fiecărei țări UE în aplicarea standardelor juridice europene: examinarea cererilor celor care se tem de persecuții.

Aproximativ 3,5 milioane de non-europeni intră legal în UE în fiecare an. 350.000 au intrat ilegal în UE în anul 2022. Cu toate acestea, o pondere tot mai mare a opiniei publice și a liderilor politici europeni solicită o reducere a fluxurilor de intrare.

Din anii 1990, pe măsură ce rutele legale spre Europa s-au diminuat, procedura de azil din Convenția de la Geneva din 1951, concepută pentru persoanele persecutate, a devenit singura cale pentru mulți cetățeni din țări din Africa, America de Sud și Asia.

„În Europa, tot mai mulți lideri politici consideră că, dacă îi lăsăm pe migranți să ajungă la granițele noastre, există o mare probabilitate ca aceștia să rămână, așa că trebuie să le blocăm sosirea”, notează politologul Florian Trauner, specialist în migrație la Universitatea Liberă din Bruxelles. „Ei doresc să demonstreze opiniei publice că stăpânesc și controlează fluxurile migratorii”.

O analiză împărtășită recent de Eugenio Ambrosi, șef de cabinet al directorului general al Organizației Internaționale pentru Migrație: „Politica de migrație este sinonimă cu obsesia de a limita sosirile, de a le reduce sau chiar de a le opri complet. Fiecare răspuns politic este condus de această obsesie”, a spus el în timpul unui seminar pe această temă la Institutul European din Florența de la mijlocul lunii octombrie.

Continuând încă din anii 1990, politica europeană de coordonare a politicilor de imigrare ar trebui să facă un pas decisiv la începutul anului 2024 odată cu adoptarea sperată de către Parlament și Consiliu a „pactului privind azilul și migrația”, un set de reglementări privind înregistrarea și prelucrarea cereri de la migranții care sosesc la frontiere, terestre sau maritime. Un pact care ar putea generaliza în cele din urmă aceste „hot spots” la granițe, după cum se tem ONG-urile.

Dacă un migrant încearcă să intre ilegal pe teritoriul european, va trebui să fie înregistrat și, dacă provine dintr-o țară considerată „sigură” de către UE, cererea sa de azil va fi examinată în termen de douăsprezece săptămâni la granițe unde ar urma, așadar, să existe lagărele de tranzit. Dacă cererea lui este respinsă, migrantul va fi trimis înapoi în țara sa.

Cel puțin jumătate dintre persoanele care ajung la granițe ar putea avea cererile examinate în aceste tabere, potrivit studiului de impact al Comisiei Europene.

Descurajarea migranţilor

Dacă avocații și ONG-urile se îndoiesc de caracterul practic și de eficacitatea acestui pact, care va intra în vigoare în 2026, apărătorii acestuia, în primul rând Comisia Europeană, dau asigurări că va îmbunătăți gestionarea migrației ilegale. Dar această perspectivă a unei prime examinări, aproape sistematice, a cererilor de azil la frontiere nu mai este suficientă politic astăzi pentru multe partide și nu neapărat doar pentru partidele de extremă dreapta.

De aici și ideea de a respinge și mai mult procedurile și de a le externaliza în țări terțe pentru a descuraja migranții să vină pe Bătrânul Continent. S-a încercat deja o externalizare similară în Pacific: începând cu 2012, 4.000 de migranți au fost aduși în tabere din Nauru, un stat insular, și Papua Noua Guinee. A fost un eșec. Nu doar că Australia nu a oprit sosirile ilegale, dar „experiența Canberra demonstrează impactul devastator al detenției prelungite și al reținerii solicitanților de azil”, spune un studiu din 2017 al Centrului pentru Studii de Politică Europeană.

Problema complexă a migrației pune multe probleme societăților europene. „Dar cum ne putem imagina că, dacă țările europene bogate nu sunt astăzi capabile să primească mii de migranți ilegali, țări precum Rwanda sau altele, de pe malul Mediteranei, vor putea să o facă?”, se întreabă Eugenio Ambrosi de la Organizația Internațională pentru Migrație. „Acest lucru sfidează logica!”, , potrivit Le Monde, citat de Rador Radio România.