Armenia s-a alăturat Curţii Penale Internaţionale, Rusia spune că e o decizie „inamicală”
Armenia a devenit oficial stat parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), a anunţat joi o sursă oficială, o decizie pe care Rusia, aliatul ei tradiţional, a considerat-o inamicală, scrie AFP.
„Statutul de la Roma (instituind CPI) a intrat oficial în vigoare pentru Armenia la 1 februarie”, a anunţat pentru AFP reprezentantul armean pentru afaceri juridice, Eghişe Kirakosian, ceea ce Rusia a descris deja drept o „decizie inamicală”.
În martie, tribunalul internaţional cu sediul la Haga a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru că a organizat sau autorizat deportarea ilegală de copii ucraineni în Rusia.
Erevanul are acum obligaţia să-l aresteze pe preşedintele rus dacă acesta pune piciorul pe teritoriul său.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat în octombrie că Armenia a luat „o decizie greşită” ratificând Statutul de la Roma. Premierul armean, Nikol Paşinian, a încercat să liniştească temerile Kremlinului, asigurând că decizia nu este îndreptată împotriva Rusiei.
Armenia spune că e din cauza Azerbaidjanului
„Prin aderarea la CPI, Armenia se dotează cu instrumente serioase pentru a preveni crimele de război şi crimele împotriva umanităţii pe teritoriul său”, a subliniat Eghişe Kirakosian.
„Asta se referă în primul rând la Azerbaidjan”, cu care Armenia a purtat două războaie pentru regiunea disputată Nagorno-Karabah, a adăugat el.
Dar decizia armeană ilustrează divergenţele care sunt pe cale să se adâncească între Moscova şi Erevan, Armenia reproşând Rusiei aparenta sa inacţiune în conflictul de lungă durată dintre Armenia şi vecinul său Azerbaidjan.
În septembrie, forţele azere au invadat într-o ofensivă fulger Nagorno-Karabah, unde erau desfăşurate trupe ruseşti de menţinere a păcii şi au obţinut capitularea forţelor separatiste armene care controlau regiunea de zeci de ani.
Armenia a semnat Tratatul de la Roma în 1999, dar nu l-a ratificat, invocând contradicţii cu Constituţia ţării. Curtea Constituţională a declarat în martie că aceste obstacole au fost înlăturate după ce Armenia a adoptat o nouă Constituţie în 2015.
În octombrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat ratificarea Statutului, declarând că „lumea se micşorează pentru autocratul de la Kremlin”.
Pentru analistul independent Vigen Hakobian, „Armenia a sperat, fără îndoială, prin aderarea la CPI să primească garanţii de securitate din partea Occidentului”. „Dar se pare că ea şi-a tensionat relaţiile cu Rusia fără să le primească”, a declarat el pentru AFP.
Înfiinţată în 2002, CPI este singura jurisdicţie internaţională independentă care investighează crimele de genocid, crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi crimele de agresiune.