Sari direct la conținut

În război cu Facebook, Donald Trump vrea să protejeze TikTok în SUA. În precedentul mandat, voia să-l interzică

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Cheriss May/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Donald Trump, Foto: Cheriss May/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

A devenit Donald Trump dependent de TikTok? Omul care a vrut să interzică aplicaţia chineză în Statele Unite pe vremea când era preşedinte s-a răzgândit în mod clar. Fostul preşedinte american a luat atitudine în favoarea reţelei sociale chinezeşti, care este în prezent ameninţată cu interzicerea în Statele Unite, scriu sâmbătă Le Figaro și News.ro.

„Dacă scăpaţi de TikTok, atunci Facebook şi Zuckerschmuck (sic! – n.r.) îşi vor dubla cifra de afaceri. Nu vreau ca Facebook, care a trişat la ultimele alegeri, să se descurce mai bine. Ei sunt adevăraţii duşmani ai poporului”, a scris candidatul republican la Casa Albă pe propria sa reţea socială, Truth Social.

Această declaraţie vizează direct propunerea unui grup de aleşi americani care vor să interzică reţeaua socială chineză în ţară, temându-se de riscurile de interferenţă şi spionaj din partea guvernului chinez.

Dacă Donald Trump preferă reţeaua chineză în faţa gigantului american este pentru că se află în conflict deschis cu Facebook şi cu creatorul său, Mark Zuckerberg, de mai mulţi ani.

În ianuarie 2021, conturile lui Donald Trump de pe Facebook şi Instagram, servicii deţinute de Meta, au fost suspendate în urma atacului de la Capitoliu. Compania americană a restabilit în cele din urmă profilurile fostului preşedinte al SUA în ianuarie 2023, în urma unei cereri din partea lui Donald Trump însuşi.

„Publicul trebuie să poată auzi ceea ce spun personalităţile politice pentru a putea face alegeri în cunoştinţă de cauză”, a declarat la acea vreme Nick Clegg, responsabilul pentru afaceri internaţionale al grupului Meta.

Această revenire nu l-a împiedicat pe candidatul republican să îl atace cu regularitate pe Mark Zuckerberg în discursurile sale, punându-i în mod regulat porecla „Zuckerschmuck”, care se poate traduce prin „Zucker-fraier”.

Deşi, la prima vedere, fostul preşedinte american pare să aibă încă ranchiună faţă de reţeaua socială cu aproape 3 miliarde de utilizatori şi faţă de creatorul acesteia, candidatul republican ar putea avea totuşi nevoie de el pentru a câştiga Casa Albă în noiembrie 2024. În timpul campaniilor sale anterioare din 2016 şi 2020, Donald Trump a folosit Facebook ca instrument central pentru a influenţa electoratul american. Reţeaua socială a permis, de asemenea, echipei sale de campanie să organizeze evenimente de strângere de fonduri şi să strângă sume importante de bani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro