Sari direct la conținut

VIDEO Iran: Preşedintele Ebrahim Raisi a fost înmormântat în oraşul natal

HotNews.ro
Sute de mii de iranieni la înmormântarea președintelui Ebrahim Raisi, în oraşul natal Mashhad, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Sute de mii de iranieni la înmormântarea președintelui Ebrahim Raisi, în oraşul natal Mashhad, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, care a murit duminică într-un accident de elicopter, a fost înmormântat joi în oraşul său natal, Mashhad (nord-estul țării), unde sute de mii de oameni i-au adus ultimul omagiu, relatează agențiile France Presse și Agerpres.

Această ceremonie a încheiat cele trei zile de funeralii care au reunit mulţimi uriaşe în tradiţia evenimentelor majore care au avut loc în Iran de la revoluţia islamică din 1979.

Odată ce cele cinci zile de doliu vor fi trecut, autorităţile, în special preşedintele interimar Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, se vor concentra pe organizarea alegerilor prezidenţiale stabilite pentru 28 iunie.

Incertitudinile politice sunt mari, deoarece până acum nu a apărut nicio personalitate care să reprezinte tabăra conservatoare aflată în prezent la putere.

Depunerea candidaturilor la preşedinţie se va deschide oficial pe 30 mai, iar campania electorală va începe pe 12 iunie.

În Mashhad, bărbaţi de toate vârstele, femei, majoritatea purtând văl, şi copii au însoţit sicriul transportat de-a lungul bulevardului care duce la mausoleul imamului Reza, principalul altar şiit din ţară.

Cei mai mulţi dintre ei afişau fotografii cu decedatul şi purtau flori albe, folosite în mod tradiţional la înmormântări din Iran.

Ei au însoţit sicriul, aşezat la bordul unui camion pe care era inscripţionat: „Am venit, rege, dă-mi adăpost”, regele desemnându-l pe imamul Reza, al optulea imam şiit.

Primarul oraşului, Mohammad Reza Qalandar Sharif, a declarat că trei milioane de oameni au participat la procesiune. Nu a fost disponibilă nicio evaluare independentă, precizează AFP.

Raisi, care se afla la conducerea Iranului din 2021, a murit la vârsta de 63 de ani în urma prăbuşirii elicopterului care îl ducea duminică la Tabriz (nord-vest), după ce a participat la inaugurarea comună a unui baraj cu omologul său azer, Ilham Aliev, la frontiera dintre cele două ţări. Alte şapte persoane, inclusiv ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, au murit în accident.

Cum au relatat ziarele iraniene funeraliile lui Raisi

Cu o zi înainte, la Teheran, o mulţime estimată la peste un milion de persoane de presa oficială s-a adunat în centru pentru a-i aduce un ultim omagiu preşedintelui, în prezenţa ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, înconjurat de cele mai înalte autorităţi ale ţării, în special Mohammad Mokhber.

Publicând fotografii cu mulţimea pe prima pagină, cotidienele conservatoare au salutat joi un „adio epic”, un „adio spre Paradis” pentru regretatul preşedinte, care va rămâne pentru totdeauna „în inimile poporului”, potrivit ziarului guvernului iranian. Mai sobru, cotidienele reformiste, cum ar fi Sazandegi şi Sharq, au titrat despre „ultimul rămas bun” sau „durerea colectivă” a iranienilor.

(Foto: Fatemeh Bahrami / AFP / Profimedia)

Lideri ai unor ţări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia, inclusiv emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al-Thani, au participat la o ceremonie de omagiere după-amiază, care a inclus reprezentanţi din circa 60 de ţări.

Preşedintele tunisian, Kais Saied, primul lider al acestei ţări care a vizitat Iranul de la revoluţie, a fost primit de ayatollahul Khamenei.

Nicio ţară a Uniunii Europene nu a fost reprezentată la ceremonie, în contextul în care relaţiile Iranului cu ţările occidentale rămân foarte tensionate.

Ambasadorii staţionaţi la Teheran au participat joi dimineaţă la o ceremonie la Teheran de omagiere a lui Amir-Abdollahian, care a fost înmormântat ulterior lângă capitală.

O reuniune a „axei rezistenţei” împotriva Israelului, în marja ceremoniilor funerare

În marja ceremoniilor, reprezentanţii grupurilor „axei rezistenţei” împotriva Israelului au avut o întrevedere, a informat televiziunea de stat Irib. Din partea Iranului, au fost prezenţi generalul Hossein Salami, comandantul Gărzilor Revoluţionare, şi generalul Esmail Qaani, comandantul Forţei Quds.

Ei au discutat despre „situaţia politică, socială şi militară din Gaza”, unde Israelul luptă împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas de la începutul războiului din 7 octombrie în Fâşia Gaza, şi a fost evidenţiată „lupta până la victoria completă a rezistenţei palestiniene prin participarea tuturor grupurilor axei de rezistenţă” din regiune.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro