Sari direct la conținut

VIDEO Fiul de 6 ani al unui congresman republican scoate limba și se strâmbă în timp ce tatăl lui denunță condamnarea lui Donald Trump

HotNews.ro
Parlamentarul american John Rose și fiul său, Guy, sosesc pentru o întâlnire săptămânală a grupului parlamentar republican la Capitol Hill, pe 4 iunie 2024 în Washington, DC., Foto: Andrew Harnik / Getty images / Profimedia
Parlamentarul american John Rose și fiul său, Guy, sosesc pentru o întâlnire săptămânală a grupului parlamentar republican la Capitol Hill, pe 4 iunie 2024 în Washington, DC., Foto: Andrew Harnik / Getty images / Profimedia

Republicanul John Rose, membru al Camerei Reprezentanţilor, a fost „sabotat” în timpul unei luări de cuvânt de fiul său în vârstă de şase ani, care se strâmba în spatele său, în timp ce politicianul denunţa verdictul tribunalului din Manhattan în dosarul Stormy Daniels în care Donald Trump a fost găsit vinovat la toate capetele de acuzare, scrie marți News.ro.

Copilul a scos limba, şi-a dat ochii peste cap şi a dat din mâini când tatăl său se adresa Camerei Reprezentanților.

„Iată ce mi se întâmplă când îi spun fiului meu Guy să zâmbească la cameră pentru frăţiorul său”, a glumit luni John Rose, după discurs.

Biroul de presă al republicanului a anunţat că Guy tocmai a terminat şcoala şi că-și petrece săptămâna la birou împreună cu tatăl său, în timp ce soţia lui Rose, Chelsea, munceşte şi se ocupă de fiul lor mai mic, Sam.

Imaginile cu copilul strâmbându-se în Congresul SUA, devenite între timp virale, erau complet în contradicţie cu discursul lui Rose, care denunţa condamnarea fostului președinte american Donald Trump în dosarul Stormy Daniels.

Săptămâna trecută, magnatul republican a fost găsit vinovat la toate cele 34 de capete de acuzare, după ce a falsificat documente contabile cu scopul de a ascunde plăţile făcute către Stormy Daniels, pentru a ascunde o relație sexuală cu vedeta de filme pentru adulți.

Congresmanul John Rose a susţinut că preşedinţii ar trebui să aibă imunitate pentru „acest tip” de infracţiuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro