Curtea Supremă a SUA complică lupta împotriva încălzirii globale
Curtea Supremă a Statelor Unite a limitat joi capacitatea guvernului federal de a lupta împotriva încălzirii globale, într-o decizie care ar putea complica și mai mult eforturile de reglementare ale statului, potrivit AFP.
Înalta Curte a decis că Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) nu poate emite norme generale pentru a reglementa emisiile provenite de la centralele electrice pe cărbune, care produc aproape 20% din energia electrică din SUA.
Casa Albă a denunțat imediat o decizie „devastatoare” și a cerut Congresului să „pună America pe calea unui viitor energetic mai curat și mai sigur”.
Hotărârea a fost adoptată de cei șase judecători conservatori ai Curții în ultima zi a unei sesiuni istorice care a văzut sfârșitul dreptului la avort și întărirea dreptului la arme de foc.
„Stabilirea unei limite a emisiilor de dioxid de carbon la un nivel care ar necesita o renunțare la nivel național la cărbune pentru producerea de electricitate ar putea fi o soluție relevantă pentru criza actuală”, a scris judecătorul John Roberts în numele lor. „Dar nu este credibil faptul că Congresul a dat EPA autoritatea de a adopta o astfel de măsură.”
Cei trei colegi progresiști s-au disociat de o decizie considerată „înfricoșătoare”. „Curtea a deposedat EPA de autoritatea pe care Congresul i-a acordat-o pentru a aborda „cea mai presantă problemă a timpului nostru””, a scris judecătoarea Elena Kagan, menționând că cei mai fierbinți șase ani au avut loc în ultimul deceniu.