Sari direct la conținut

Ierusalim, calul troian al politicii externe

Contributors.ro

Ierusalim pare să fie calul troian recent adus în interiorul Uniunii Europene de către români, unguri și cehi. Poziționarea separată, împotriva celei făcute de liderul politicii externe a UE, Federica Mogherini, a adus în interiorul Europei un nou cal troian: relația cu Israelul. De ani de zile, mass media europeană și elita politicii europene s-au solidarizat cu cauza palestiniană și au dat curs lobby-ului palestianian pentru recunoașterea Palestinei ca stat și recunoașterea dreptului palestinienilor refugiați de a se reîntoarce în teritoriile lor, principiu recunoscut și în urma negocierii Acordului de la Oslo din 1993. Încă de atunci, pe de o parte americanii, pe de o parte europenii, au recunoscut dreptul acestora de a se întoarce într-un viitor stat palestinian. Cum bine știm acum, Acordul de la Oslo a eșuat, liderii palestinieni de atunci nefiind capabili să vadă oportunitatea istorică și juridică. Între timp, situația în teritorii s-a degradat și, de facto, palestinienii nu au unde să se întoarcă decât în statul Israel.

De jure, palestinienii au dreptul la propriul stat. De facto, situația este extrem de complicată, întrucât, în pofida deținerii autonomiei asupra unor teritorii, președinte și guvern, Israelul deține întreaga putere în zonă, Israel decide cine intră în teritorii și cine iese, Israel preia noi și noi spații în teritoriile palestiniene (prin diferite metode, la limita legalității), Israel are armată și poliției, Israel are capacitatea de a-și apăra cetățenii, inclusiv pe cei palestinieni, Palestina nu. Palestina are un guvern și un președinte pe hârtie, câțiva lideri ambițioși și orbiți de ură, la fel de vehemenți și corupți ca Bibi Netanyahu (în cursul anului trecut au fost ample manifestații de stradă în Ierusalim, Tel Aviv și Haifa împotriva corupției rampante[1] în guvernul lui – proiect de lege care să impiedice poliția să arăte procurorilor că există suspiciuni rezonabile de corupție sau jurnaliștilor de investigație să le publice).

Ierusalimul a rămas mărul discordiei și în relația dintre israelieni și palestinieni, în absolut toate negocierile de pace, fiind problema cea mai sensibilă – și aparent insolvabilă – a situației din Israel și teritoriile palestiniene. Ierusalim este un oraș împărțit între palestinieni și israelieni, dar, de facto, Israel domină Ierusalimul și, de facto, istoric nu numai, Ierusalimul a fost capitala Israelului. Simbolic, mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și recunoașterea Ierusalimul capitală a Israelului este o mare victorie pentru Benjamin Netanyahu, un leader agresiv și lipsit de scrupule când a fost vorba despre drepturile palestinienilor. Simbolic, această mișcare semnifică recunoașterea internațională de către SUA a unui singur stat: Israel.

Lovitura dată dreptului istoric al palestinienilor de a-și redobândi teritoriile și de a avea propriul stat este extrem de puternică, de aici reacția extrem de violentă de astăzi din Gaza. În pofida morților (55 doar astăzi)[2], Hamas și palestinienii vor continua conflictul, chiar dacă Netanyahu deja a declarat că va trece la asasinarea liderilor Hamas, dacă protestele violente și terorismul palestinian propagat de Hamas vor continua[3]. Toți palestinienii cu care am vorbit vreodată resimt negarea dreptului lor la a avea un stat ca fiind profund nedrept și imoral. Foarte mulți israelieni, inclusiv foști soldați ai armatei israeliene, care au fost martorii multor abuzuri juridice și fizice împotriva palestinienilor efectuate de către statul israelian, sunt împotriva agresivității guvernului Netanyahu, care și-a extins coloniile mult în teritoriile palestinieni și care îi tratează pe palestinieni ca fiind cetățeni de rangul doi.

Acum, să te poziționezi într-o astfel de situație, alegând între UE și SUA, este dificil, dar dacă ai o politică externă coerentă, consistentă și solidă, știi exact cum să procedezi. Nu îți trădezi, din nou, aliații europeni, în complicități ad-hoc cu democrații cu lideri iliberali ca Ungaria și Cehia, la fel cum ai făcut și în situația cotelor de refugiați și a crizei migrației, lăsând la o parte solidaritatea europeană pentru interese meschine, de termen scurt. În același timp, americanii nu ne-au cerut nouă, și nici altora, să le urmăm calea. Trump a făcut propriile declarații și propriile mișcări de politică externă, cam la fel cum face Dragnea, prin vocea prim-ministrei Viorica Dăncilă. Nu întâmplător experții de securitate din preajma președintelui american demisionează sau dispar din peisaj.

În cazul României, care nu este și nu va fi niciodată SUA, situația este cu atât mai patetică: ai un președinte care este ignorat în toată discuția, și ai un prim-ministru habarnist care nu știe ce să spună, dar vrea neapărat să fie recunoscută ca lider și ai un lider de partid mult prea ambițios, cu ambiții globale deja, al cărui model de carieră politică este Donald Trump, Liviu Dragnea (amândoi cu probleme penale, amândoi cu iubite/soții mai tinere, amândoi cu un alai de rude, nepoate și nepoți infiltrați în politică fără niciun fel de competențe). Vedem către ce aspiră liderul PSD. Sper să nu vedem și succesul său, oricât de mult nu ne-am aștepta și nu ne-am dori, este posibil.

Revenind la afacerile europene, este foarte trist că România nu are specialiști sau consilieri capabili să intervină rapid când apar astfel de situații cu potențial negativ pe termen lung pentru poziția României în viitoarea Europă. Nu este niciun secret că Uniunea Europeană și-a propus de câțiva ani să aibă o politică externă și de securitate comună (și nu, în pofida a ceea ce spun ultra-conservatorii, stângista Federica Mogherini nu are nicio contribuție aici, este linia Uniunii), iar când un stat european (sau mai multe, dar mereu aceleași) sabotează eforturile de unitate și solidaritate europeană în mod sistematic este firesc să fie lăsate pe margine sau tratate exact cu aceeași măsură.

Am spus și la momentul crizei migrației, că poziția României în privința cotelor de refugiați este gresită nu doar din punct de vedere politic, al afacerilor europene și al viitorului rol potențial solid al României în UE, dar și din punct de vedere juridic și am argumentat de ce[4]. Ulterior s-a dovedit că am avut dreptate și România a fost obligată, legal, să preia refugiați, conform dreptului european. La fel spun și acum: România va intra în a doua viteză a Uniunii Europene și, vă asigur, fără nicio remușcare sau părere de rău din partea europenilor. România a dovedit că nu are tact diplomatic, nu știe ce vrea și este extrem de lipsită de scrupule când are interese pe termen scurt, adică nu are o viziune pe termen lung. În mod fatal, degringolada diplomatică din aceste zile, a pus un semn de întrebare și asupra relației noastre cu SUA și Israel.

În consecință, e momentul să punem un semn de întrebare, sau chiar mai multe, asupra elitei politice și diplomatice de la noi, precum și asupra neștiuților consilieri din umbră.

Recomandare de lectura:

Referințe:

Haaretz, Mass Gaza Border Clashes: 55 Palestinians Killed by Israeli Gunfire, 1.113 Wounded, 14 Mai 2018.

Times of Israel – Thousands turn out in Tel Aviv for anti-corruption march of shame, 3 Decembrie 2017

Times of Israel, Israel Threatens to kill Hamas leaders if riots continue, 14 Mai 2018

Ghada Karmi, Eugene Cotran (ed.), The Palestinian Exodus: 1948 – 1998, Ithaca Press, 1999

Claudia Postelnicescu, De ce cotele privind imigranții sunt obligatorii, O interpretare a dreptului european, Hotnews, 2 octombrie 2015 și România și criza migrației, raport EFOR, 1 octombrie 2015

NOTE________________

[1] https://www.timesofisrael.com/thousands-turn-out-in-tel-aviv-for-anti-corruption-march-of-shame/?utm_source=The+Times+of+Israel+Daily+Edition&utm_campaign=f8c5f9c62d-EMAIL_CAMPAIGN_2017_12_03&utm_medium=email&utm_term=0_adb46cec92-f8c5f9c62d-55481833

[2] https://www.haaretz.com/middle-east-news/palestinians/.premium-mass-gaza-border-clashes-52-killed-by-israeli-gunfire-2-410-wounded-1.6091548

[3] https://www.timesofisrael.com/israel-threatens-to-kill-hamas-leaders-if-riots-continue-report/

[4] https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20467755-cotele-privind-imigrantii-sunt-obligatorii-interpretare-dreptului-european.htm și aici: https://expertforum.ro/romania-si-criza-migratiei/

Comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro