Finally Brexit
Azi istoria, îmbrăcată cochet, de mare gală, va scrie încă o poveste în cartea Europei.
În orice caz, azi, de la capătul extrem al Europei, din vest, de la Clifden, până la Constanța, în est, la ora 23.01, ora Londrei, vor fi triști mulți, puțini vor fi veseli.
Pentru Uniune este clar că acest divorț nu poate fi decât un dezavantaj.
Intrarea Marii Britanii a fost cu foarte multă îndoială, ieșirea este la fel. Singura deosebire este că cei entuziaști în 1971-1973 au fost conservatorii și cei dezamăgiți în 2020 tot ei, în vreme ce pentru laburiști a fost exact invers. Avem așadar azi un Edward Heath, un mare susținător al ideii europene, față în față, cu conaționalul lui, Boris Johnson, un sceptic european, haotic și oportunist. Sunt curioasă dacă va cânta iarăși fanfara.
Dacă privim în urmă, la procesul Brexit, observăm că a fost mult prea multă isterie, euforie și manipulare. Dar cui oare mai folosesc toate acestea acum? Scopul conservatorilor se va împlini. Again! Ce ironie!
Vom vedea dacă izolarea le va face bine britanicilor, dacă vor reuși, în libertatea maximă pe care au vrut-o, să fie capabili a realiza ceva bun pe acea insulă, dacă vor fi în capabili să se apere, să-și pacifice străzile, să țină sub control traficul de droguri și terorismul, migrația, dacă vor putea, fără bani europeni, să-și dezvolte infrastructura (autostrăzile lor arată cam ca Autostrada Soarelui), să facă investiții, să-și păstreze reputația de putere financiară, să-și rezolve problema Scoția și Irlanda de Nord, să-și susțină economia aliindu-se cu state de aceeași forță politică precum cea de acum și mai ales dacă vor putea să mulțumească oamenii.
Dar dacă englezii vor miza pe discursul antimigrației (căci înțeleg că acesta a fost argumentul forte pentru votanții pro Brexit), aceasta va fi din start o greșeală. Odată pornit efectul migrației la acest nivel, el nu mai poate fi oprit. Orice plan, oricât de diabolic, legat de acest subiect (am văzut unde a ajuns Hitler cu discriminarea etnică) este sortit eșecului, mai devreme sau mai târziu.
Orice discurs împotriva migranților, inclusiv (sau mai ales) împotriva cetățenilor europeni este o manipulare ieftină, așezată peste o altă manipulare ieftină, anterioară, dar la fel de periculoasă: discursul naționalist. Lumea nu mai poate trăi și exista în formă pură nicăieri, nici măcar în Israel sau în China. Discursul contra urii împotriva străinilor (vezi inclusiv ce s-a întâmplat la noi în satul Ditrău) este unul pentru oameni needucați, lipsiți de viziune. Nicăieri, în nici o familie (poate cu excepția triburilor amazoniene), nu mai există puritate de nație. Sunteți liberi să vă faceți testul ADN și veți vedea câte grupuri etnice se ascund în informația genetică a fiecăruia. Nu este oare o ipocrizie să discriminăm etnic pe cineva având în vedere aceste realități obiective?! Asta ca să nu mai punem la socoteală articolele din Declarația Universală a Drepturilor și Libertăților fundamentale, din Constituțiile fiecărui stat european sau alte documente asemenea, inclusiv Charta UE de drepturi și libertăți sau educația creștină sau educația în general.
Statele nu mai pot fi enclave, triburi, care produc singure totul, în interiorul unor granițe bine delimitate și apărate cu tunurile. Globalizarea, oricât ne-ar plăcea sau nu, ne face competitivi. Iar pentru a rămâne în pace unii cu alții trebuie, cât de curând, să învățăm toleranța la nivel extins, de masă, trebuie să mâncăm toleranță pe pâine. Toleranța și acceptarea celuilalt este provocarea globalizării, provocarea evoluției omenirii.
Poate că ar fi simplu și foarte comod să trăim într-un stat, să avem o singură nație, să ne păstrăm identitatea națională doar pentru noi, să dormim sub pernă cu proprii noștri sfinți. Dar aceste timpuri nu mai există. Umanitatea evoluează, asta e treaba ei, asta este legea ei firească. Pentru fiecare dintre noi, individual, este desigur o provocare să evoluăm odată cu umanitatea întreagă, să ținem pasul cu ea. În comoditatea noastră individuală, cotidiană, preferăm lenea, odihna mai degrabă decât munca, evoluția, dezvoltarea.
Realitatea privind migrația și discriminarea, chiar la nivel european, deocamdată (să nu ne mințim!), este alta decât ar fi trebuit să fie. Există o opoziție maximă în toate statele europene contra migranților, cetățenilor europeni, alții decât cei care sunt cetățenii statului respectiv. Există discriminare și ea este maximă. În toate statele europene, partidele extremiste își argumentează ideile exclusiv pe eliminarea migrației sau forma mascată de sclavie asupra migratorilor, indiferent dacă ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene sau Non-EU. Cine încearcă să-și caute de muncă în Occident se lovește de acest fenomen din plin. Calificarea profesională este secundară cetățeniei în multe cazuri. Mai nou, în Germania a fost făcut un studiu în care s-a calculat procentul de cetățeni germani, proprietari de locuințe, care nu mai doresc să închirieze locuințe străinilor (cetățeni EU sau NON EU). Conform unei statistici foarte recente (1) (2020) 40% dintre proprietari au rețineri pentru a închiria o locuință unor străini și 83% dintre cei care caută locuințe se consideră discriminați.
Așadar, acestea sunt realitățile din Uniunea Europeană, pe cifre. Cu himere sau cu efectele lor trebuie să lupte Uniunea. Întrebarea este cât mai poate, dacă mai vrea și cât mai are resurse să facă asta.
În plus, Uniunea trebuie să fie preocupată cu adevărat de poporul Uniunii, deoarece el este cel care o face să existe. Prosperitate, siguranța cetățenilor, păstrarea păcii (oare nu ăsta a fost scopul ei inițial?), democrația, antidiscriminarea, rezolvarea problemei migranților din țările europene, acestea trebuie să-i fie Uniunii reperele de urmat. Și ea trebuie să dovedească acum, mai mult ca oricând, nu neapărat că este unită, dar că trebuie să nu facă compromisuri privind aceste valori.
Esența Uniunii Europene este înscrisă în Charta ei. Anul trecut am constatat că Uniunea își respectă Charta, apără drepturile și libertățile înscrise acolo, dar, cel mai mult, apără statul de drept în statele ”în fapt” care o compun. Anumite îngrijorări însă legate de Uniune există: unele țări sunt rebele fără cauză, precum Ungaria, Cehia și Polonia; situația în Italia și România între timp s-a mai liniștit.
Mă mai preocupă noile preferințe răsăritene ale Germaniei (vizita cancelarului Angela Merkel la Moscova (2), dar și vizita din această săptămână a premierului bavarez (3), însoțit de o delegație de 50 de persoane tot la Moscova). Asta în condițiile în care vedem ce intenții politice are Vladimir Putin în țara lui cu schimbarea Constituției Rusiei.
Cineva îmi spunea odată că în Germania ”economia este deasupra tuturor drepturilor omului” și mă tem că are dreptate. În Germania totul este minunat și idealist până la economie.
În orice caz, Uniunea Europeană va trebui să fie sau o Uniune politică reală, cu elementele administrative corespunzătoare (pentru toate statele EU același model de calcul pentru salariul minim, aceeași asigurare medicală, același model de calcul pentru asigurări sociale, inclusiv pensii, aceeași limbă administrativă în toate țările, o armată proprie, o charta de protecție a mediului și tot așa) sau o Uniune strict economică. O soluție de compromis nu face decât să creeze inegalități sociale între statele Uniunii, sporește migrarea celor din zonele defavorizate în cele favorizate, creând, într-o parte un vid economic, în cealaltă parte nemulțumiri sociale și, o consecință directă este crearea partidelor antieuropene, dezvoltarea partidelor extremiste și un efect direct, iată: Brexit, poate ulterior Ungarexist, Polexit și tot așa.
O apropiere de Rusia a Germaniei sau chiar a executivului european (să nu uităm că Ursula von der Leyen, Angela Merkel, Markus Söder fac parte din același grup politic) ar fi pentru Uniunea Europeană o pierdere a reperelor, o pierdere a întregii sale arhitecturi. Poate că Germania își permite luxul de a da economia pe drepturile omului, dar pentru Uniunea Europeană asta ar fi o catastrofă de neimaginat.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro