Consumul pe datorie, între accelerație și frână

De câțiva ani, în presă apăreau știri de genul: ”Omenirea și-a consumat resursele naturale pentru anul în curs și trăiește pe credit”, „Ne-ar trebui în prezent echivalentul a 1,7 Terre pentru a ne acoperi nevoile” sau „Omenirea va trăi pe datorie, de la 1 august. A consumat toate resursele Terrei pe un an.” Părea că nimic nu ne mai putea opri din viteza cu care „ne împrumutam” din rezervele destinate viitorului, pentru a trăi astăzi. Desigur, era vorba despre epuizarea resurselor naturale, despre amprenta de carbon, despre încălzirea globală, poluare și exploatarea nesustenabilă a mediului. Modelul de trai cât mai îmbelșugat, dar pe credit, de câteva decenii bune al multor cetățeni fusese translatat la nivel planetar. Și, iată că frâna de mână a fost trasă brusc, iar acum avem o fereastră timp în care să ne punem bugetele în ordine. Vom începe să examinăm problema de la scara individului consumator pe datorie….

Pentru cei care studiază comportamentul consumatorilor, este de notorietate faptul că indivizii se raportează permanent la standardele de consum ale comunității în care trăiesc (sau la un „grup de referință”), iar rezultatul acestei comparații este acela că vor decide o parte a cheltuielilor pe care le vor face luând mai puțin în considerare prețul și veniturile proprii și mai mult dorința de a se conforma modelului social ales. Având în vedere importanța considerațiilor sociale în determinarea cheltuielilor, este vorba mai mult despre alocarea pentru consum de procente din venitul disponibil, mai degrabă, decât despre alocarea unor sume clar determinate, decizii care dau indivizilor o înclinație mai mare spre consum sau una către economisire.

Oamenii tind să se compare cu persoane cu venituri și statut superior lor

Cel mai important punct , însă, este acela că oamenii tind să se compare cu persoane cu venituri și statut superior lor. Această tendință, de a ține pasul cu vecinii mai înstăriți a devenit foarte importantă pentru înțelegerea comportamentului consumatorilor încă din anii ’90. Raportarea la alții implică faptul că oamenii consumă și pentru a dobândi statut social sau pentru a-și păstra statutul social de care s-au bucurat, chiar dacă nivelul lor de venit nu (mai) este suficient de ridicat pentru a face acest lucru. În cazul stagnării sau al scăderii veniturilor reale, indivizii își vor menține standardele de consum apelând la credit.

Criza din 2008, prima criză financiară globală prin care a trecut România după 1989, ar fi trebuit să se soldeze cu învățătura că datoriile nu sunt un substitut pentru venit. Acest lucru se aplică, desigur, atât persoanelor fizice, cât și statului și companiilor. Consumul populației, susținut prin datorii, nu are cum să fie o sursă de cerere fiabilă și stabilă în economie, iar nivelurile ridicate ale datoriei gospodăriilor reduc capacitatea acestora de a consuma pe termen mediu și lung și creează riscuri pentru creșterea economică viitoare.

Subiectul îndatorării populației este unul sensibil pentru o țară precum România, unde este dificil să vorbim despre soliditatea financiară a gospodăriilor, deoarece după 1989 am trecut prin crize financiare aproape la fiecare zece ani. Deși greu de imaginat că românii, în special gospodăriile cu venituri mici, ar intra în datorii pentru a-și finanța cheltuielile nenecesare, dată fiind și lipsa lor de solvabilitate în fața instituțiilor bancare, cu toate acestea, s-a întâmplat, și nu de puține ori, ca tocmai persoanele cu venituri mici să achiziționeze pe credit lucruri de valoare care depășeau cu mut puterea lor financiară, chiar și din dorința de a epata, iar acestea au fost printre primele victime ale crizei din 2008. De asemenea, trebuie să avem în vedere și că partea cea mai săracă din populație apelează la împrumuturile mult mai scumpe acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), unde rigoarea dovedirii veniturilor care să garanteze returnarea creditelor luate este mult mai relaxată decât la bănci.

În ceea ce privește decizia de a accesa credite de către populație după recesiunea precedentă, ratele mici ale împrumuturilor în valută din ultima perioadă, au făcut ca datoriile acumulate de gospodării să pară a fi gestionabile. De altfel, mulți dintre cei care au ales împrumuturile ipotecare sau de consum în valută, au mizat pe faptul că dobânda mai mică la creditele în valută față de creditele în lei va face ca ratele lunare să fie suportabile, chiar dacă erau conștienți de creșterea treptată a cursului valutar. Pentru că, da, este o realitate, în cei 30 de ani de economie de piață, au existat perioade scurte și rare în care leul s-a apreciat față de valutele forte.

Cu toate acestea, ceea ce puțini au luat în considerare, iar aici ne referim atât la consumatori, cât și la instituțiile financiare, a fost o scădere bruscă sau chiar dispariția veniturilor pentru un număr mare de persoane, așa cum se întâmplă în aceste nefaste zile de pandemie. Pentru moment, șocurile la care a fost supusă economia, nu se simt chiar atât de acut de către populație, care s-a plâns mai mult de restricțiile stării de urgență, decât de înrăutățirea nivelului de trai. Dar criza economică nu se va lăsa așteptată.

Va urma o perioadă de excluziune economică și socială, cu o economie care se va relansa neunitar, doar în sectoarele flexibile și inovatoare

Prognozele evoluției economiilor naționale și a celei mondiale nu sunt dintre cele mai optimiste. În timp ce în prim plan se desfășoară pandemia corona virusului , în fundal se conturează spectrul recesiunii globale, cu amenințările ei pentru economia noastră bazată pe consum finanțat prin datorii. Ceea ce este atipic în această criză, este faptul că ea este indusă de un factor independent de economie, iar așteptările și nevoia de protecție a populației se îndreaptă mai ales către state, mediul economic fiind aproape paralizat de deciziile de prevenție a răspândirii epidemiei. Statele au devenit astfel, actorii cei mai importanți, chiar și în țările cele mai liberale.

Dependența de deciziile statelor și ale autorităților a născut așteptări pentru soluții care să fie adoptate rapid de guverne. Nevoia de măsuri de protecție socială si de redresare economică ferme, eficiente și rapide e vitală pentru a evita adâncirea consecințelor negative asupra economiilor naționale dar și a societății. Altfel, vom avea cel puțin câțiva ani de sărăcie și de excluziune economică și socială în masă, cu o economie care se va relansa neunitar și doar în sectoarele care se vor dovedi cele mai flexibile și inovatoare în fața pandemiei.

Prin Ordonanța 37/2020, guvernul român a adoptat măsurile pentru un moratoriu al datoriilor cu până la nouă luni, iar, din datele anunțate de bănci, rezultă că un număr mare de consumatori au ales această soluție. Deja băncile mari anunță acum, la sfârșitul perioadei până la care inițial se puteau depune cererile, zeci de mii de solicitări depuse și acceptate. Tipurile de credit pentru care se poate acorda suspendarea la plata a ratelor sunt: creditele de nevoi personale, credit nevoi personale cu refinanțare, creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca, creditele imobiliare, inclusiv Prima Casa, cele accesate prin carduri de cumpărături (card de credit) și carduri cu descoperit de cont (over draft). C

hiar dacă instrumentul cu efect imediat, pentru datornicii români, îl reprezintă amânarea ratelor la credite conform cu Ordonanța 37/2020, după ce se va scurge perioada de suspendare, dacă bugetele gospodăriilor nu s-au îmbunătățit, e foarte posibil că acestea vor deveni falimentare, ceea ce înseamnă că vom asista la o avalanșă de executări silite, eventual la o cascadă de cereri de dări în plată a imobilelor ipotecate, care vor inunda literalmente instanțele din țara noastră. Este vorba și de persoane care nu vor putea face față plății facturilor la utilități, nu doar la creditele de diverse tipuri.

Va urma o perioadă destul de grea pentru populația României, nu doar pentru cea îndatorată la bănci, deoarece inclusiv susținerea traiului zilnic ar putea să fie împovărătoare, mai ales că, oricum, în România, un procent destul de mare de populație (mai mult de 25% din populație) era expusă riscului de sărăcie sau de excluziune financiară în 2019. Pentru persoanele cu venituri mici și cu un grad ridicat de îndatorare (în special pentru credite ipotecare, cu dobânda variabilă, în valută), orice majorare de dobândă sau de curs valutar înseamnă un efort suplimentar la plata ratei lunare tot mai greu de susținut.

De aceea este explicabil de ce până în 14 mai 2020, 126.000 de persoane fizice și juridice apelaseră la suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor la credite. Între timp, guvernul a decis prelungirea perioadei de solicitare a suspendării ratelor până la 15 iunie 2020.

Guvernul ar trebui să procedeze rapid la înființarea comisiilor de insolvență prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice

Pentru consumatorii care simt că nu pot face față poverii ratelor la împrumuturi, ar fi de dorit să apeleze din timp la măsuri de restructurare a creditelor până la un nivel suportabil și să facă tot posibilul să agreeze cu creditorii o re-scadențare a plăților, astfel încât să nu ajungă în incapacitate de plată. Ar fi bine să aibă în vedere inclusiv apelarea la procedura insolvenței persoanelor fizice. Devreme ce cadrul legislativ a fost creat.

Din considerente care țin de protecția socială, cât timp există acest moment de respiro pe care l-au obținut cei cu datorii suspendate cu ajutorul Ordonanței37/2020, guvernul ar trebui să procedeze rapid la înființarea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, pentru că traiul dus de pe o zi pe alta prin împrumuturi rescadențate, prin aranjamente individuale cu creditorii și carduri de credit, nu este o înlocuire a unei politici sociale eficiente, ci doar o rostogolire a datoriilor și o agonie financiară. Darea în plată a imobilelor ipotecate rămâne o opțiune doar pentru cei care-și asumă incertitudinea rezultatului unui litigiu în instanță cu banca.

Nu poate fi trecută cu vederea nici posibilitatea pe care o au consumatorii de a apela la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), care oferă consumatorilor sfaturi și ajutor pentru administrarea datoriilor la bănci în perioada pandemiei COVID-19.

Majoritatea intervențiilor pe care guvernul României le-a întreprins până acum, destinate gospodăriilor îndatorate, au vizat o perioadă nu foarte îndelungată și ar mai putea urma și alte măsuri cu caracter temporar și excepțional, de genul scutirilor de impozite, a unor taxe de solidaritate sau ștergeri de datorii.

Cu toate acestea populația trebuie să fie conștientă că astfel de soluții nu vor fi de natură să împiedice efectele distrugerilor viitoare ale lanțurilor economice provocate de închiderea unui mare număr de afaceri, de scăderea rapidă a cererii de bunuri și servicii și de pierderea locurilor de muncă sau de modificarea dramatică a modului și volumului de desfășurare a activității în unele domenii afectate mai pronunțat de pandemie. De aceea, prima și marea schimbare trebuie să o realizeze însăși cetățenii, prin înlocuirea modului de viață bazat pe consum cu unul prudent, mai rațional, mai sustenabil, care să aibă în vedere și reciclarea, cu bugete personale care să includă și economii și cu constituirea unui fond de rezervă, care să le atenueze șocurile de genul celor cu care ne confruntăm azi. Iar atunci, vom înțelege de ce este important să nu ne epuizăm prea repede Planeta.

N.Red:Calu Monica este jurist cu peste zece ani de experiență în zona apărării drepturilor consumatorilor, activitatea ei derulându-se atât în România, cât și în cadrul UE. Ea este și președintele Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți.