Fatwa contra lui Bulai e cuiul în coşciugul CNCD
Penalizarea deputatului Iulian Bulai pentru o postare pe Facebook despre Fecioara Maria ca “mamă surogat” e un nou pas spre irelevanţă al CNCD, o instituţie plătită din bani publici şi profund politizată din faza de proiectare. Sunt două motive mari şi late pentru care această ultimă decizie e o gafă majoră şi un cui în coşciugul practicilor anti-discriminării.
1. Este pe lângă legea seculară şi practica acceptată
Instituie de facto în România o lege anti-blasfemie religioasă, de unde niciodată în epoca modernă legiuitorul nostru n-a avut în vedere aşa ceva. Argumentaţia cu “anti-discriminarea” în acest caz este de toată jena, deoarece după nicio definiţie dată chiar de CNCD nu se poate face vreo încadrare: legea noastră seculară protejează de discriminare doar persoanele umane şi muritoare, să zic aşa, nu persoanele dumnezeieşti. In al doilea rând, nu se vede unde ar fi discriminarea.
Motivaţia CNCD cum că postarea ar fi ”denigratoare, ofensatoare la adresa creștinilor cu referire la sărbătoarea Crăciunului” mută înapoi accentul din transcendent pe comunitatea de simpli muritori, într-un mod stângace şi periculos, care crează precedentul “ofensei la adresa comunităţii majoritare” ale cărui implicaţii cei şapte membri ai CNCD nu cred că le înţeleg. Deci nu mai e discriminare totuşi, ci ofensă; şi nu a onoarei şi demnităţii umane, misiunea CNCD, ci a unui set de valori religioase; iar momentul (“sărbătoarea Crăciunului”) pare să funcţioneze ca o circumstanţă agravantă. Avem aici un întreg şir de aberaţii care, dacă e să fim un pic paranoici, seamănă foarte tare cu un fitil aprins la temelia democraţiei liberale.
2. Reaua credinţă în interpretare
Chiar acceptând că România ar fi Rusia sau Iran şi că organele statului ar avea misiunea să pedepsească blasfemia religioasă, cei şapte înţelepţi ai CNCD s-au făcut că nu pricep sensul postării incriminate, adică au analizat doar copacii, nu pădurea. Sau, cine ştie, poate chiar nu pricep un text scris, în ciuda eforturilor, din moment ce unul din ei e celebrul PSD-ist cu “prin prezenta î-mi depun candidatura”, fost șef al Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, iar altul e poliţist cu dosar pe trafic de maşini. Cum suna postarea lui Bulai?
„Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut. Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtășită de mulți copii din România, dar care nu au avut alături părinți atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului…” Etc.
Pentru orice om vag alfabetizat e clar că avem aici ceea ce se cheamă o analogie: situaţia copiilor abandonaţi de astăzi e comparată cu cea a lui Isus cu intenţia limpede de a justifica o mai mare grijă pentru primii, cu atât mai urgentă cu cât azi am avea în societate condiţii mai bune decât în trecut, ei n-au şansa unor părinţi iubitori cum a avut Isus, şamd. Poţi să consideri analogia asta potrivită sau deplasată; scriitura cu sau fără talent; să-ţi placă sau nu Bulai – dar ce legătură au toate astea cu jobul CNCD de a combate discriminarea? Unde e ofensa, chiar şi la adresa majorităţii, presupunând din nou că am fi la Teheran şi nu în UE? Unde e intenţia de a leza – nu mai zic de umorul agresiv, deliberat, adesea grosolan la adresa religiei în genul Charlie Hebdo, dar care oricum e considerat permisibil în societăţile liberale moderne, după cum s-a statuat în practica europeană? După ale cui criterii judecă CNCD?
De fapt Consiliul a luat-o mai demult pe arătură, de pe vremea când socotea cu cale să penalizeze pe Liviu Dragnea când i-a făcut pe demonstranţi “şobolani”; sau nişte critici cu texte ceva mai pamfletăreşti contra Vioricăi Dăncilă; sau când se scărpina sub bască dacă nu cumva “PSD, ciumă roşie” e tot o formă de discriminare, deşi nu-i clar a cui. Încercările astea penibile de a face poliţia vorbirii în discursul politic, care va fi totdeauna contondent şi plin de figuri de stil, mai bune sau mai proaste, sunt o deviere majoră şi riscantă de la principiile democratice şi un pericol pentru noi toţi.
De ce pentru noi toţi? Deoarece, după cum ştiţi foarte bine, avem în România decizie de instanţă care statuează că postatul pe Facebook şi alte platforme (adică ce fac eu acum) e o formă de vorbit în public, deci purtăm cu toţii răspunderea pentru ce spunem. Cu alte cuvinte, ce păţeşte prietenul sau duşmanul vostru Iulian Bulai, după caz, puteţi păţi mâine cu toţii. Ideea invocată de CNCD că o persoană publică trebuie să fie mai rezervată în declaraţii decât un cetăţean de rând e corectă, dar se aplică atunci când ne atacăm reciproc pe vreun subiect: eu îl pot calomnia din greşeală pe dl Bulai într-o polemică dacă o fac în interes public şi cu bună credinţă, în căutarea adevărului; el pe mine, nu, trebuie să fie mai reţinut, aşa spune CEDO. Dar asimetria asta de tratament nu se aplică la probleme de conştiinţă: demnitarii n-au mai puţine drepturi decât mine să vorbească despre religie sau valori; dacă n-o prea fac, e fiindcă se tem să nu stârnească controverse în electorat şi să piardă voturi, nu că i-ar sancţiona vreun komitet de imami.
Nicăieri nu se vede în argumentarea CNCD încercarea de a pune chestiunile de mai sus în echilibru cu libertatea de exprimare, care e tot un drept fundamental al omului ce trebuie apărat. Mâine-poimâine ne trezim că noţiunea de “persoană publică” se umflă ca o bulă de slime (chestia în care bagi pe fratele mai mic; don’t ask me) şi ne înghite pe toţi cei care avem peste X followers sau exprimări online pe lună: asta nu-i distopie, ci lege care funcţionează în diverse state, de exemplu Rusia. Vom ajunge deci toţi în malaxorul domnului care “ş-ia depus candidatura” iar partidul i-a acceptat-o.
Pentru că – iar ăsta este punctul cel mai important – deriva CNCD manifestă prin decizii ciudate şi depăşirea mandatului său de a judeca discriminarea e doar un exemplu al eşecului mai general al instituţiilor aflate sub control parlamentar, în care decidenţii sunt numiţi prin algoritm politic: TVR, Radio, Consiliul Legislativ, AEP, CNA şamd. Selecţia negociată prin troc pe partide duce alinierea la cel mai mic numitor comun a celor numiţi şi lipsă de răspundere pentru decizii aberante, deoarece “s-a votat”, de multe ori la secret. Iar după cum ştim din istoria noastră recentă, răspunderea colectivă egal lipsă de răspundere.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro