6 motive pentru care ministrul Culturii trebuie să retragă modificările propuse la Legea monumentelor

Ministerul Culturii vrea să modifice Legea monumentelor și să scoată Comisiile Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din circuitul de avizare a proiectelor imobiliare din zonele protejate, dacă proiectul imobiliar este semnat de un expert atestat de instituție. Decizia revine astfel doar Directiilor de Cultură. De asemenea, introduce noțiunea de ”desființare parțială” a monumentele istorice. De ce sunt nocive aceste modificări și vor duce la distrugerea patrimoniului construit?

Atestarea nu este o garanție a calității

Pentru demolarea unei case vechi din zonele protejate, declasarea unui monument istoric sau construirea unei clădiri noi în zonele protejate sau zonele de protecție a monumentelor istorice cutuma este să existe la avizare și autorizare un studiu istoric care trebuie elaborat de un specialist/expert atestat de Ministerul Culturii. Acesta este plătit de dezvoltatorul imobiliar. Așa au ajuns să fie demolate clădiri superbe din Bucureștiul vechi sau să apară blocuri lângă clădiri monument istoric sau în interiorul acestora, fiind păstrată doar fațada. Iată câteva exemple recente: vila neoromânească de pe Pache Protopopescu 33-35, o altă vilă de peste 100 de ani din Cotroceni – Joliot Curie 22, o clădire superbă de pe strada Maria Rosetti 4 sau cea de pe strada Muzeul Zambaccian 15.

Vezi aici cum arătau clădirile demolate cu aviz de la Direcția de Cultură.

Astfel, faptul că un proiect este semnat de un expert atestat, nu este o garanție a calității.

Nu toate Direcțiile de Cultură au specialiști/experți

HotNews.ro a cerut Ministerului Culturii să prcizeze câți dintre directorii Direcțiilor de Cultură din România au o pregătire profesională în domeniul protejării patrimoniului (diplomă de studii) și câți specialiști atestați în aceste direcții raportat la numărul total de angajați, însă până la această oră nu am primit un răspuns. Din informațiile obținute de noi, situația este tragică. De exemplu, la Direcția de Cultură București, directorul Dragoș Frăsineanu a terminat Facultatea de Geografie la Universitatea București, iar dacă datele de pe site sunt corecte, instituția nu are angajat niciun specialist/expert atestat să lucreze pe monumente.

În aceste condiții cum poate Direcția să dea avize fără să consulte Comisia Zonală a Monumentelor Istorice unde sunt specialiști cu experiență de zeci de an în domeniu? Nu este logic ca Ministerul Culturii să rezolve întâi aceasta problemă, înainte să modifice legea?

Nu avem școală ca la Paris sau Roma

În România nu există o școală care să formeze specialiști pe patrimoniu, așa cum este Școala de Înalte studii de la Chaillot sau The International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of Cultural Property (ICCROM) din Italia. La Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu nu este niciun program postuniversitar cu această specializare, există doar un master de Conservare și Restaurare la Universitatea de Vest din Timișoara și un program postuniversitar la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca.

Mai puțină transparență

Faptul că proiectele care vizau demolarea clădirilor din zonele protejate/monumente sau proiecte imobiliare în zonele protejate sau zonele de protecție a monumentelor se discutau în Comisia Națională/Comisiile zonale afla mai multă lume despre ele. Așa, dacă avizele vor fi date de Direcțiiile de Cultură, cetățenii, media și specialiștii află prea târziu de ele, de obicei când deja s-au autorizat sau se demolează clădirea. De exemplu, pe site-ul Direcției de Cultură București nu sunt afișate avizele date de instituție și proiectele depuse, astfel că nu știe nimeni ce avizează această instituție, deși deciziile ei pot distruge iremediabil patrimoniul orașului, așa cum s-a întâmplat în zeci de cazuri.

Zeci de clădiri istorice eviscerate

Zeci de clădiri monument istoric sau din zonele protejate, case de peste 100 de ani vechime, au fost mutilate în ultimii ani și fără posibilitatea ”desființării parțiale” puse în lege. Astfel că din clădiri superbe au rămas doar un perete sau doi, iar în interiorul lor s-a construit un bloc. Ministerul, în loc să înăsprească condițiile și să protejeze cu adevărat patrimoniul, legiferează această practică de cele mai multe ori abuzivă.

Număr mic de specialiști atestați, rezultă monopol

Potrivit datelor de pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, în România sunt 709 specialiști în domeniul protejării monumentelor istorice și 197 de experți. Din prima categorie doar 218 sunt arhitecți și din a doua 60, deci care pot face un proiect de restaurare/consolidare. Din cei 709 specialiști, 26 sunt decedați, și din cei 197 experți, 28 sunt decedați. O altă parte nu mai profesează. În plus, aceștia au diverse specializări: arhitecți, ingineri de instalații, restauratori pictură, structuriști.

Potrivit Ordinului nr. 2495 din 26 august 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice atestarea în calitatea de expert sau expert tehnic se face pe baza îndeplinirii, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii generale: studii superioare de lungă durată; vechime în specialitate – minimum 10 ani de activitate efectivă în domeniul protejării monumentelor istorice; experienţă – minimum 7 lucrări de protejare a monumentelor istorice, de complexitate deosebită, realizate, după caz, ca autor, elaborator, conducător de colectiv sau şef de proiect în domeniul de specializare.

La specialiști, se cere să fie absolvent de studii universitare, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de atestare şi master în specialitate pentru absolvenţii facultăţilor de profil cu durata de 3 ani de studii, vechime în specialitate – 5 ani în domeniul protejării monumentelor istorice și experienţă – participarea ca întocmitor a minimum 5 lucrări de investigare, cercetare ori inventariere de monumente istorice aprobate, însuşite sau avizate, după caz, ori a 5 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ori participarea la executarea, dirigentarea a minimum 5 lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice sau 3 lucrări de conservare, restaurare componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „bine”, „foarte bine” sau „excepţional”.

Este greu de crezut că în absența unei școli de specialitate și a condițiilor de atestare destul de aspre va apărea peste noapte un val nou de experți și specialiști care să elaboreze și proiecte de restaurare/conservare. Astfel, o mână de oameni va ajunge să dețină monopolul pe acest domeniu.