Acordul nuclear cu Iranul: un pas înainte, doi înapoi. Deși exporturile de petrol iranian ar reduce presiunea din piață, reluarea JCPOA pare tot mai îndepărtată
De la uciderea în bătaie de către agenții poliției religioase de la Teheran a tinerei de origine kurdă Mașa Amini, în vârstă de 22 de ani, pentru vina de a nu purta „cum trebuie” în public hijab-ul (vălul islamic), guvernarea religioasă a Iranului are oamenii furioși în stradă, sătui de dictatură, de elucubrațiile așa-zis juridice ale legilor islamice a căror legătură cu cuvântul profetului Mahomed înscris în Coran fie nu există, fie este grosolan reinterpretată.
Iranul a fost (din nou) supus unor sancțiuni economice drastice din momentul în care, în 2018, președintele american Donald Trump a decis să retragă Washingtonul din JCPoA, ceea ce a readus lipsurile în țară după nici trei ani de aplicare a acordului. Situația economică complicată căreia iranienii trebuie să-i facă față și care le-a redus continuu nivelul de trai nu i-a determinat însă pe liderii religioși să coopereze deschis cu AIEA[1] și nici nu a redus sprijinul consistent pe care Iranul îl oferă operațiunilor agresive duse prin proxy împotriva „inamicilor” săi regionali.
„Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi și șeful autorității iraniene pentru energie atomică, Mohammad Eslami s-au întâlnit la Viena pentru discuții privind programul nuclear al Teheranului”, au transmis luni, 26 septembrie ac. agențiile de știri. „S-a reluat dialogul cu Iran privind clarificarea problemelor de siguranță restante”, a scris Grossi pe Twitter.[2] Să fie o veste bună aceasta? Greu de spus.
CIOMAGUL LUI DONALD ȘI DISTRUGEREA CREATOARE
Administrația Obama a pus capăt în 2013 unui lung proces de negociere (început în 2003, odată cu „Grand Bargain”[3]) pe marginea programului nuclear civil iranian, în scopul asigurării internaționale că acesta nu va fi deturnat de Teheran într-un program militar. Așa s-a născut JCPoA (semnat în 2015), în care părțile din acord sunt Iranul, pe de o parte, respectiv Statele Unite, Europa (Franța, Germania sub coordonarea UE și Marea Britanie), China și Federația Rusă.
Pentru a ajunge la acest rezultat, administrația Obama a separat în negocieri chestiunea nucleară de comportamentul regional agresiv al Iranului, opțiune care a înfuriat guvernul Benjamin Netanyahu. Opoziția Ierusalimului nu a influențat deciziile administrației Obama, maximul de concesie a fost ca premierul israelian să-și prezinte punctul de vedere în Congres și să pledeze pentru viziunea sa. În martie 2015, Benjamin Netanyahu s-a adresat congresmenilor și a insistat pe pericolul pe care îl reprezintă regimul islamic de la Teheran nu doar pentru Israel, ci și pentru Statele Unite și întreaga lume civilizată în general[4]:
„Iranul și grupul terorist Stat Islamic sunt în competiție pentru coroana islamului militant radical. Unii se numesc Republica Islamică. Ceilalți își spun Statul Islamic. Ambele entități vor să instaureze un imperiu islamist, inițial în Orientul Mijlociu, apoi în întreaga lume. Doar că au disensiuni între ei despre cine va fi liderul acelui imperiu. (…)
Diferența este că grupul Stat Islamic are ca arme cuțite de măcelari, armament furat și platforma online YouTube, în timp ce Iranul ar putea obține rachete balistice intercontinentale și arme nucleare. (…)
În acest mortal joc al tronurilor, nu există loc pentru America sau pentru Israel, nu ar exista pace pentru creștini, evrei sau musulmani, căci nu împărtășesc acest crez islamic de tip medieval, nu ar fi drepturi pentru femei, nu ar fi libertate pentru nimeni. În acest context, în privința Iranului și a grupului Stat Islamic, dușmanul dușmanului îți este tot dușman. (…)
Iranul se joacă de-a v-ați ascunselea cu inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Inspectorii doar constată încălcări, nu le pot opri. Iranul i-a sfidat pe inspectorii AIEA, așa cum a procedat și Coreea de Nord. (…)
Actualul proiect de acord cu Iranul nu blochează programul nuclear iranian, ci îl facilitează. Singura alternativă la actualul proiect de acord cu Iranul în domeniul nuclear ar fi un acord mult mai bun.
Iranul va fi mereu un inamic al Statelor Unite. Dacă Iranul vrea să fie tratat ca o țară normală trebuie să se comporte ca o țară normală. Dacă Iranul amenință că pleacă de la masa negocierilor, aceasta este o minciună. Se vor întoarce. Pentru că Iranul are nevoie mai mult decât marile puteri de un acord în domeniul nuclear.”
În mai 2018, administrația Donald Trump a decis că Statele Unite se vor retrage unilateral din JCPoA, deși rapoartele AIEA la acel moment considerau comportamentul Iranului ca fiind conform cu obligațiile pe care și le asumase. Trump a motivat însă că acordul era deficitar, tocmai pentru că separase chestiunea nucleară de comportamentul regional al Iranului, și că se impune denunțarea și renegocierea sa din temelii[5].
Judecata lui Donald Trump, care l-a determinat să dea cu ciomagul în oalele diplomației și i-a pus astfel și pe europeni în fața unui fapt împlinit, a plecat de la argumentele amicului „Bibi” Netanyahu – care l-au convins că „Teheranul are mai mare nevoie de un acord decât Washingtonul, deci se va întoarce la negocieri” – și s-a bazat pe teoria economică a lui Schumpeter privind distrugerea creatoare: nu este importantă performanța administrării unei structuri existente, ci distrugerea și crearea de noi structuri, mai performante.
Poate că Donald Trump a avut dreptate (deși retragerea unilaterală dintr-un acord internațional, fără consultarea partenerilor, nu poate fi nicicând un lucru înțelept), pentru că administrația Biden (vrând-nevrând) a introdus elemente noi de negociere din aprilie 2021, mai precis propunerile fostului secretar de stat Mike Pompeo legate de revizuirea comportamentul regional al Iranului.
Să ne aducem aminte că, în 2015, Congresul a aprobat acordul negociat de administrația Obama dar a legiferat și INARA (Iran Nuclear Agreement Review Act – Acordul Nuclear Revizuit cu Iranul), lege care îi dă Congresului dreptul de a superviza JCPoA. În textul INARA există un aliniat care prevede ca orice alt acord pe o administrație l-ar conveni cu Iranul și ar avea legătură cu programul nuclear, să fie supus spre aprobare Congresului; concret, INARA îi conferă Congresului dreptul de veto asupra JCPoA sau asupra oricărui acord cu Iranul, nou sau doar modificat.[6]
Statele Unite – administrația Biden și Congresul, împreună – trebuie să găsească soluții în mod activ la problema iraniană, așa cum observă un op-ed LARICS[7]: „… în cazul eșecului negocierilor crearea unei noi presiuni va fi un efort pe termen mediu spre lung, care va dura luni, dacă nu ani, în timp ce programul nuclear al Iranului poate avansa mult mai repede. Mai simplu spus, Iranul poate adăuga noi centrifugi mai repede decât Washingtonul poate adăuga presiune”.
CU NEGOCIERILE ÎN PLOPI (SAU ÎN GARD?)
„Noi, guvernele Franței, Germaniei și Marii Britanii am negociat cu Iran cu bună credință, începând cu luna aprilie 2021, pentru a relua implementarea deplină a Planului Comun și Complet de Acțiune, împreună cu ceilalți participanți la acord și cu Statele Unite. În prima parte a lunii august, după un an de negocieri, coordonatorul JCPoA[8] a depus setul final al textelor acordului care îi vor permite Iranului să revină la respectarea obligațiilor sale asumate prin JCPoA și Statelor Unite să revină în acord.
În acest pachet final, coordonatorul a făcut o serie de modificări suplimentare, până la atingerea limitelor noastre de negociere. Din păcate, Iranul a ales să nu profite de această oportunitate diplomatică critică. În schimb, Iranul continuă să-și intensifice programul nuclear depășind cu mult peste orice justificare civilă plauzibilă.
În timp ce ne apropiam de un acord, Iranul a redeschis în negocieri chestiuni separate care se referă la obligațiile sale internaționale obligatorii din punct de vedere juridic în temeiul Tratatului de neproliferare (TNP) și a acordului său de garanții TNP încheiat cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Aceste solicitări de ultim moment ridică îndoieli serioase cu privire la intențiile și angajamentul Iranului privind revenirea la JCPoA. Poziția Iranului contrazice obligațiile sale obligatorii din punct de vedere juridic și pune în pericol perspectivele restabilirii JCPoA.
În iunie, Consiliul guvernatorilor AIEA a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care cere Iranului să ia măsuri urgente pentru a răspunde întrebărilor rămase nesoluționate ale agenției. Trei luni mai târziu, Iranul nu a făcut niciun pas în direcția soluționării cerințelor Agenției, după cum a confirmat cel mai recent raport al directorului general al AIEA.
Poziția noastră rămâne clară și fermă. Iranul trebuie să coopereze pe deplin și, fără întârziere, cu bună-credință cu AIEA. Este de datoria Iranului să ofere răspunsuri credibile din punct de vedere tehnic la întrebările AIEA cu privire la locul unde se află toate materialele nucleare de pe teritoriul său. JCPoA nu poate fi folosit în niciun fel pentru a elibera Iranul de obligațiile care sunt din punct de vedere juridic esențiale pentru regimul global de neproliferare.
Având în vedere eșecul Iranului de a parcurge pașii necesari pentru încheierea acordului aflat acum pe masă, ne vom consulta, alături de parteneri internaționali, cu privire la cel mai bun mod de a aborda escaladarea nucleară continuă a Iranului și lipsa de cooperare cu AIEA în ceea ce privește Acordul TNP.”[9]
Atunci când au reînceput negocierile cu Iranul pentru a pune din nou pe șine JCPoA, încă nu exista un război în Ucraina și un conflict economic deschis al Europei cu Rusia în materie de energie. Și cum Europa nu mai vrea țițeiul și produsele petroliere ale rușilor, cel puțin până când Moscova nu va opri ostilitățile și nu se va retrage militar din Ucraina, ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului ar fi o supapă minunată pentru a pune în valoare stocurile de țiței și produse petroliere ale Teheranului – cu cât mai de vreme, cu atât mai bine.
Cu toate acestea, oricât de mult îi arde buza Uniunii Europene să ridice presiunea măcar în aprovizionarea cu petrol, nu poate fi acceptat șantajul iranian care a blocat, într-un joc ciudat, monitorizarea AIEA asupra unor situri nucleare. Aceasta este explicația declarației de mai sus, semnată de Franța, Marea Britanie și Germania, care au respins continuarea negocierilor pe marginea JCPoA până când Teheranul nu revine la practici absolut transparente în privința inspecțiilor Agenției.
Iar AIEA, din mai 2022, raportează că Iranul îi pune piedici în activitățile de monitorizare și, cel puțin până recent, că dialogul cu autoritățile iraniene care gestionează programul nuclear civil este blocat. La aceste raportări face referire și declarația de mai sus. Spicuind din rapoartele înaintate de directorul general al AIEA către Board-ul guvernatorilor Agenției, chestiunile spinoase la acest moment în relația cu Ianul sunt următoarele:
•Raportul din 30 mai 2022:
„De când Agenția a identificat particule de uraniu de origine antropică[10] în trei locații nedeclarate din Iran – Turquzabad (2019), Varamin (2020) și (2020) – a oferit Iranului numeroase oportunități, în diferite formate, prin schimburi și întâlniri la Viena și Teheran, pentru a oferi explicații. Evaluările actuale ale agenției, astfel cum sunt prezentate în acest raport, au fost realizate ca urmare a finalizării acțiunilor din Declarația comună din 5 martie 2022.
Iranul nu a oferit explicații care să fie tehnic credibile în legătură cu constatările Agenției în acele locații. Iranul nu a informat Agenția nici cu privire la locația (locațiile) actuale ale materialului nuclear și/sau al echipamentului contaminat cu material nuclear, care a fost mutat din Turquzabad în 2018. În plus, activitățile nucleare și materialele nucleare utilizate la Lavisan-Shian nu au fost declarate de Iran Agenției, așa cum se prevede în temeiul Acordului de garanții cuprinzătoare (Iran’s Comprehensive Safeguards Agreement) al Iranului.
Până când Iranul nu oferă explicații credibile din punct de vedere tehnic pentru prezența particulelor de uraniu de origine antropică la Turquzabad, Varamin și și nu informează Agenția cu privire la locația (locațiile) actuale ale materialului nuclear și/sau al echipamentului contaminat, Agenția nu poate confirma corectitudinea și caracterul complet al declarațiilor Iranului în temeiul Acordului său de garanții cuprinzătoare. Prin urmare, problemele de garanții legate de aceste trei locații rămân nesoluționate.”[11]
•Raportul din 9 iunie 2022:
„Într-o scrisoare din 8 iunie 2022, Iranul a informat că și a cerut Agenției să facă aranjamentele necesare pentru prezenta inspectorilor la operațiune.
La 9 iunie 2022, inspectorii Agenției au îndepărtat camerele de supraveghere ale Agenției din Centrul de Cercetare din Teheran și de la cele două ateliere de componente de centrifugă de la Isfahan. Camerele și datele colectate de la aceștia au fost depozitate în locațiile respective sub sigiliile Agenției în acord cu AEOI.
Directorul general este profund îngrijorat de consecințele acestei acțiuni. Prin îndepărtarea acestui echipament, Iranul elimină posibilitatea ca Agenția să aibă deplină încredere – în eventualitatea unei reluări complete a punerii în aplicare de către Iran a angajamentelor sale în domeniul nuclear în temeiul JCPoA – că toate datele privind centrifugele, concentratul de minereu de uraniu și apa grea produse de Iran din februarie 2021 ar fi fost declarate corect Agenției. De asemenea, această decizie ar putea avea implicații negative nu numai din perspectiva unei reveniri la implementarea de către Iran a JCPoA, dar și pentru capacitatea Agenției de a oferi asigurări privind natura pașnică a programului nuclear al Iranului.”[12]
•Raportul din 7 septembrie 2022:
„În cazul unei reluări complete a punerii în aplicare de către Iran a angajamentelor sale în domeniul nuclear în temeiul JCPoA, Agenția va trebui să ia măsuri suplimentare pentru a compensa lipsa datelor din perioada în care echipamentul său de supraveghere și monitorizare nu a fost în funcțiune, iar Iranul ar trebui să furnizeze Agenției înregistrări complete și precise.
Agenția ar trebui, de asemenea, să se asigure de exhaustivitatea și acuratețea datelor din înregistrările aparaturii proprii de supraveghere pentru perioada cuprinsă între 21 februarie 2021 și 8 iunie 2022. Chiar și atunci, ar rămâne provocări considerabile pentru a confirma continuitatea cu inventarul declarat de Iran la centrifuge și la apa grea anterior datei de 21 februarie 2021.
Decizia Iranului de a elimina toate echipamentele Agenției instalate anterior în Iran pentru activități de supraveghere și monitorizare în legătură cu JCPoA a avut implicații dăunătoare certe în privința capacității noastre de a oferi asigurări privind natura pașnică a programului nuclear iranian.”[13]
MINGEA ESTE – DEOCAMDATĂ – ÎN CURTEA TEHERANULUI
În 21 septembrie ac., președintele Iranului – Sayyid Ebrahim Raisi – s-a adresat Adunării Generale a ONU, atacând în discurs chestiunea programului nuclear, pe care în mod evident Teheranul o dorește separată în negocierile diplomatice de chestiunile ce țin de obiectivele de securitate ce-i sunt reproșate în diversele dosare privind stabilitatea în Orientul Mijlociu. Discursul său a fost unul ce s-a vrut acuzator la adresa „dublelor standarde” occidentale[14]:
„America s-a retras din acord, nu Iranul. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a raportat de 15 ori că Iranul și-a îndeplinit prevederile asumate prin acord.
Iranul s-a angajat în respectarea obligațiilor sale, dar din cauza încălcării promisiunilor de către partea americană și a nerespectării angajamentelor de către partea europeană, Iranul nu s-a bucurat de beneficiile acestui acord.
În timp ce programul nuclear civil al Iranului reprezintă numai circa 2% din programele nucleare ale lumii, 35% din inspecțiile AIEA vizează facilitățile noastre.
Cei care văd în chestiunea nucleară iraniană o amenințare ignoră ceea ce ar trebui să facă ei înșiși: să se denuclearizeze. Declar foarte clar că Republica Islamică Iran nu caută se dezvolte arme nucleare și că armele nucleare nu se regăsesc în doctrina noastră de apărare.
Țările care ar trebui să se dezarmeze nuclear observ că sunt recompensate, iar țările care își îndeplinesc obligațiile sunt împiedicate să se bucure de drepturile ce li se cuvin, în virtutea Tratatului de Neproliferare.”
Logica discursului iranian se frânge, așa cum se poate constata, atunci când facem pasul către chestiunea încrederii: pot fi de încredere declarațiile unui regim ca cel de la Teheran, care se joacă cu inspectorii AIEA, care susține terorismul internațional și l-a condamnat la moarte pe Salman Rushdie pentru că a scris un roman care nu i-a plăcut ayatollah-ului, care ucide protestatarii ce au ieșit în stradă în aceste zile și așa mai departe?
Chestiunea încrederii este fundamentală pentru succesul renegocierii JCPoA, așa cum de altminteri este elementară pentru ca orice negociere să poată fi încheiată cu o înțelegere. JCPoA-1 nu a produs rezultatele așteptate de Iran – așa cum se lamentează președintele Ebrahim Raisi – nu doar pentru că Donald Trump a acționat unilateral (poziția sa, de altfel, era cunoscută din campania electorală), ci pentru că autoritățile de la Teheran nu au avut nicio clipă intenția de a folosi intrarea în vigoare a acordului în 2015 că să arate partenerilor de acord că pot conta pe Iran. Procedând astfel, Teheranul i-a dat lui Trump pretextul de care avea nevoie pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea la mijloc de mandat.
INTERVIURILE HotNews.ro