O rețetă proastă pentru știință

Articolul A bad recipe for science a fost publicat pe 17 noiembrie 2023 și a fost tradus de mine și publicat cu acordul autoarei.

Fabricarea consensului științific din motive politice corupe procesul științific și conduce la decizii politice proaste.

Un eseu cu extrase din noua mea carte Climate Uncertainty and Risk.

În secolul al XXI-lea, omenirea se confruntă cu o multitudine de probleme societale complexe, caracterizate prin incertitudini profunde, riscuri sistemice și dezacorduri asupra valorilor. Schimbarea climei și pandemia Covid-19 sunt exemple proeminente de astfel de probleme complexe (wicked)[1]. În cazul acestor tipuri de probleme, știința relevantă a devenit din ce în ce mai mult asemănătoare cu un litigiu, în care căutarea adevărului a devenit secundară în fața politicii și a pledoariei care favorizează soluții politice preferate.

Cum influențează politica procesul științific pentru probleme relevante pentru societate? Prejudecățile politice influențează prioritățile de finanțare a cercetării, întrebările științifice care sunt abordate, modul în care sunt interpretate rezultatele, ceea ce este citat și ceea ce este canonizat. Afirmațiile factuale sunt filtrate în rapoartele de evaluare și de către mass-media în funcție de utilizarea politică ulterioară.

Cum influențează politica comportamentul oamenilor de știință? Oamenii de știință sunt presați să susțină pozițiile de consens, obiectivele morale și politicile relevante. Această presiune vine din partea universităților și a societăților profesionale, a oamenilor de știință înșiși care sunt activiști, a jurnaliștilor și a agențiilor federale de finanțare care controlează prioritățile de finanțare a cercetării. Deoarece evaluările din partea colegilor sunt atât de importante pentru succesul în mediul academic, este ușor de indus teama de sancțiuni sociale pentru exprimarea ideilor care, deși nu se demonstrează neapărat că sunt greșite din punct de vedere faptic sau științific, sunt în general nepopulare.

Oamenii de știință activiști își folosesc poziția privilegiată pentru a promova agende morale și politice. Acest activism politic se extinde la societățile profesionale care publică reviste și organizează conferințe. Acest activism are un efect de control asupra a ceea ce se publică, asupra celor care sunt ascultați la conferințe și asupra celor care primesc recunoaștere profesională. Practic, toate societățile profesionale ai căror membri au vreo legătură cu cercetarea în domeniul climei au emis declarații politice privind schimbarea climei, îndemnând la acțiune pentru eliminarea emisiilor produse de combustibili fosili.

Cea mai pernicioasă manifestare a politizării științei apare atunci când politicienii, grupurile de susținere, jurnaliștii și oamenii de știință activiști intimidează sau încearcă să reducă la tăcere oamenii de știință ale căror cercetări se consideră că interferează cu agendele lor morale și politice.

Ofranda consensului către autorități

O strategie critică în politizarea științei este fabricarea unui consens științific pe teme importante din punct de vedere politic, cum ar fi schimbarea climei și Covid-19. Consensul ONU privind clima este folosit ca un apel la autoritate în reprezentarea rezultatelor științifice ca bază pentru elaborarea urgentă a politicilor. De fapt, ONU a adoptat o abordare de tip „ofranda consensului către autorități”, care consideră incertitudinea și disensiunile ca fiind problematice și încearcă să le medieze într-un consens. Strategia consensului, prezentat ca o ofrandă autorităților, reflectă o viziune specifică asupra modului în care politica tratează incertitudinile științifice.

Există o diferență esențială între un consens științific și un consens al unor oameni de știință. Atunci când există o certitudine științifică reală, cum ar fi orbita Pământului în jurul Soarelui, nu este nevoie să vorbim despre consens. În schimb, un „consens al unor oameni de știință” reprezintă o exprimare deliberată a unei judecăți colective de către un grup de oameni de știință, adesea la cererea oficială a unui guvern.

Construirea instituționalizată a consensului promovează gândirea de grup, acționând pentru a confirma consensul într-un mod care se consolidează de la sine. Grupul interguvernamental al ONU privind schimbarea climei (IPCC) a lucrat în ultimii 40 de ani pentru a stabili un consens științific privind schimbările climatice provocate de om. Ca atare, consensul IPCC este un „consens fabricat”, rezultat în urma unui proces intenționat de construire a sa. Consensul IPCC a devenit canonizat din punct de vedere social printr-un proces politic, ocolind procesul lung și complex de validare științifică pentru a stabili dacă concluziile sunt într-adevăr adevărate.

Reversul unui consens fabricat este negarea. Punerea sub semnul întrebării a discursului despre schimbarea climei a devenit forma supremă de erezie în secolul al XXI-lea. Practic, aproape toți cercetătorii academici din domeniul climei se află în așa-numitul consens de 97% în ceea ce privește existența unui impact uman asupra încălzirii climei Pământului. Care oameni de știință sunt ostracizați și etichetați drept negaționiști? Gânditorii independenți, care nu susțin consensul IPCC, sunt cei suspectați. Orice critică la adresa IPCC poate duce la ostracizare. Eșecul de a pleda pentru politicile de atenuare a emisiilor de CO₂ duce la suspiciune. Chiar și o preferință pentru energia nucleară în detrimentul energiei eoliene și solare te va face să fii numit negaționist. Cel mai sigur mod de a fi etichetat ca negaționist este să te asociezi în orice fel cu așa-numiții inamici ai consensului climatic și cu politicile preferate de aceștia – companii petroliere, grupuri de reflecție conservatoare sau chiar partidul politic „greșit”.

Covid-19 oferă un exemplu foarte interesant de consens fabricat. Consensul conform căruia COVID-19 a avut o origine complet naturală a fost stabilit prin două articole de opinie la începutul anului 2020, publicate de TheLancet în februarie și Nature Medicine în martie. În editorialul din Lancet se afirma: „Suntem strâng uniți în a condamna cu fermitate teoriile conspirației care sugerează că COVID-19 nu are o origine naturală”. Declarațiile din aceste editoriale de opinie închid efectiv ancheta privind o posibilă origine ca fiind o scurgere dintr-un laborator din Wuhan. Articolele din presa tradițională au afirmat în mod repetat că un consens de experți a decis că o evadare din laborator este exclusă sau extrem de improbabilă.

Diferența enormă dintre stadiul real al cunoștințelor la începutul anului 2020 și încrederea afișată în cele două articole de opinie ar fi trebuit să fie evidentă pentru orice persoană din domeniul virologiei sau, de altfel, pentru orice persoană cu spirit critic. Au existat oameni de știință din domenii adiacente care au spus același lucru. Consensul nu a fost răsturnat până în mai 2021, odată cu publicarea unui articol lung în Bulletin of Atomic Scientists, care a identificat conflictul de interese în cazul oamenilor de știință care au scris articolul din Lancet, ascunzând orice legătură cu laboratorul din Wuhan. Acest articol a declanșat o cascadă de dezertări din partea oamenilor de știință – consensul fals nu mai era aplicabil.

Ceea ce este îngrijorător în acest episod nu este atât de mult faptul că un consens a fost anulat, ci faptul că un consens fals a fost aplicat atât de ușor timp de mai bine de un an. Câțiva oameni de știință au vorbit, dar au fost anulați agresiv de social media. Marea majoritate a oamenilor de știință care au înțeles că există o mare incertitudine în legătură cu originile virusului nu au vorbit. Devenea din ce în ce mai clar că orice virusolog care contesta opiniile declarate ale comunității risca să fie etichetat ca eretic, să fie anulat de pe rețelele de socializare și să îi fie respinsă următoarea cerere de subvenție de către grupul de colegi virusologi care consiliază agenția guvernamentală de distribuire a subvențiilor. Politicile urâte din spatele acestui consens fals sunt abia acum dezvăluite.

Prejudecățile politice și morale ale unui consens fabricat pot duce la afirmații acceptate pe scară largă care reflectă mai mult unghiurile moarte ale comunității științifice decât concluziile științifice justificate. Un consens fabricat împiedică progresul științific din cauza întrebărilor care nu sunt puse și a investigațiilor care nu sunt întreprinse. Mai mult, aplicarea consensului interferează cu natura de autocorectare a științei prin scepticism, care este un fundament al procesului științific.

Contractul rupt dintre știință și factorii de decizie politică

Vorbind de consens în fața puterii, se ascund incertitudinile, ambiguitățile, disensiunile și ignoranța în spatele unui consens științific. O mai mare deschidere cu privire la incertitudinile și ignoranța științifică, precum și o mai mare transparență cu privire la disensiuni și dezacorduri, sunt necesare pentru a oferi factorilor de decizie o imagine mai completă a științei relevante pentru politici și a limitelor acesteia.

Un consens fabricat apare din cauza unei simplificări excesive a problemei, ceea ce duce la limitarea spațiului de soluționare a politicilor și la idei eronate că problema poate fi controlată.

Un consens fabricat cu privire la o problemă complexă și wicked, cum ar fi schimbarea climei sau Covid-19, duce la naivitatea de a crede că acestea sunt riscuri simple și la orgoliul de a crede că putem controla riscul. Chiar și dincolo de aspectele tehnice, este nevoie de mai mult realism în ceea ce privește incertitudinile și politicile care stau la baza urmăririi controlului pentru problemele societale dificile.

Pandemia ilustrează faptul că instrumentele noastre pentru a acționa într-o problemă globală complexă – experți, măsurători științifice precise, modele computerizate, restricții impuse – au avut ca rezultat o calitate a controlului mult mai slabă decât cea dorită. Tranziția energetică globală și transformările la nivel mondial către sustenabilitate sunt mult mai provocatoare decât pandemia globală COVID-19. Paradigma modernistă a stăpânirii, planificării și optimizării nu este adecvată pentru problemele wicked ale secolului XXI.

Ca o consecință a sentimentului exagerat de cunoaștere și control în jurul politicilor privind clima și Covid-19, unele aspecte extrem de incerte care ar trebui să rămână deschise dezbaterii politice sunt ignorate în elaborarea politicilor. Excluderea prematură a incertitudinilor științifice și eșecul de a lua în considerare ambiguitățile asociate cu probleme wicked, cum ar fi schimbarea climei și pandemiile, are ca rezultat o formă invizibilă de opresiune care exclude viitoarele opțiuni posibile.

În ceea ce privește schimbarea climei, ceea ce se întâmplă reprezintă mai mult decât aplicarea consensuală motivată politic și cancel culture. Schimbarea climei a devenit o religie seculară, plină de dogme, eretici și comunități tribale morale. Religia seculară a schimbării climei ridică preocupări mult mai fundamentale decât riscurile unei politici proaste. Sunt în pericol virtuțile fundamentale ale revoluției științifice și libertatea de a pune la îndoială autoritatea.

Drumul pe care trebuie să îl parcurgem în continuare presupune să ne îndepărtăm de abordarea de impunere a consensului și a culturii de anulare a dialogului în jurul unor probleme societale complexe, cum ar fi schimbarea climei. Trebuie să deschidem un spațiu pentru disensiuni și dezacorduri. Recunoscând incertitudinile științifice în contextul unor cadre mai bune de gestionare a riscurilor și de luare a deciziilor, în combinație cu tehnico-optimismul, există o cale largă de urmat pentru ca omenirea să prospere în secolul XXI și dincolo de acesta. –Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro