Traficanții de religie: un teren minat, fără responsabili!
În timp ce traficul de arme, traficul de droguri, traficul de ființe umane, traficul de organe, traficul de influență etc. sunt condamnate fără ezitare de opinia publică și sunt sancționate cu pedepse considerabile de către legislațiile naționale și internaționale, traficul de religie, sub acoperirea libertății de conștiință și mai nou a multiculturalității, este nu numai practicat fără nici o restricție, dar și justificat și apărat ca un drept legitim în societățile democratice.
Mihaela-Alexandra Tudor este profesor univ. dr., specialist in media, politica si religie, la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3, Franța Consultant media: La Deutsche Welle, Le Nouveau Montpellier, Regards protestants, France 24, Le Canard Enchainé, TVRi, 20minutes etc
Impunitatea de care beneficiază astăzi traficul de religie se înscrie în continuitatea controversei începute spre sfârșitul secolului al XVII-lea între adepții liberalismului pe cale de a se instala în gândirea socială și cei ai catolicismului politic absolutist dominant. În contextul acestei controverse, retorica liberalismului a produs o sumă de sintagme și de epitete jignitoare – reacționari, obscurantiști, teocrați, inchizitori, dușmani ai Luminilor etc. – la adresa adversarilor catolici. Dar ceea ce i-a amuzat mai mult decât i-a agasat atunci pe catolici – și rămâne fascinant în istorie – se pare că este apelativul „traficanți liberali de religie” pe care li l-au atribuit „liberalii”. Pentru catolici adevărații traficanți de religie erau cei care și-au început toate etapele lor politice prin a prelua ceva din moștenirea religiei. În viziunea lor, traficul de religie consta în dispozițiile liberale de a suprima parohiile, de a scoate călugărițele și călugării din mănăstiri care aparțin bisericii de câteva secole, în jefuirea templelor și capelelor, în luarea în stăpânire a instituțiilor de cultură inclusiv a bibliotecilor care nu au aparținut statului, în închiderea societăților caritabile, pe scurt, în invadarea domeniului exclusiv al religiei.
Lipsa de consens religios, social și politic asupra substanței traficului de religie a fost profitabilă mai târziu funcției traficului de religie care s-a extins în zona prozelitismului pe fondul crizei economice. O ilustrație remarcabilă este „Tribuna populară” publicată în aprilie 1932 la Los Angeles în magazinul „La Esperanza”, prin care cititorii sunt avertizați. că „printre noi sunt mulți cumpărători de onoare și religie care merg după cei neprudenți, profitând de mizeria și foamea pe care le-au adus criza actuală” și unde rezumatul reflexiv al discursul traficaților de religie este: „Săraci mexicani, vă treziți fără muncă, fără pâine și fără casă. Noi, care nu am reușit niciodată să ne umplem sălile de cult cu mijloace decente pentru că toată lumea ne privește cu dispreț și ca niște renegați, vrem să profităm de mizeria și foamea voastră (…) Pentru aceasta… aici avem mașina asta de lapte (…) pe care urmează să o împărțim între voi, pentru a reduce necazurile copiilor voștri și țipetele trupului vostru înfometat și nevoiaș. Vă vom da lapte în fiecare zi, veți avea mâncare zilnică… numai cu condiția… să ne vindeți pentru o sticlă de lapte cinstea sufletului vostru, credința părinților, religia.”
Traficul de religie precum și impunitatea sa țin în mod fundamental de faptul că funcția traficului de religie în sfera politică generează beneficii semnificative pentru cei care exercită puterea. În societățile democratice nimeni nu are interesul, cel puțin pentru moment, să pună în discuție traficul de religie. Din contră, de multe ori reușita politică este considerată în raport cu traficul de religie. Desigur, ilustrațiile cele mai elocvente pot fi găsite în zona marilor democrații și aceasta la cel mai înalt nivel. Astfel, în timpul călătoriei ultra mediatizate a președintelui Joe Biden în Orientul Mijlociu, un moment simbolic al traficului de religie este rugăciunea cu un rozariu în mână a președintelui american – după întâlnirea cu președintele palestinian Mahmoud Abbas la Betleem pe 15 iulie 2022 – în Bazilica Nașterea Domnului și Biserica Sfânta Ecaterina. De asemenea în campania pentru alegerile prezidențiale din 2022, președintele Franței, Emmanuel Macron, a considerat beneficiul traficului de religie afișându-se cu un slogan în care textul biblic „Emmanuel, Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23) devine „Emmanuel Macron cu voi”.
În actualitatea românească, banalitatea traficului de religie profită nu numai de refuzul cultural sau de neputința politică generalizată de a construi o reflexivitate critică a raporturilor dintre religie și politică, dar și de o opinie publică foarte puțin sensibilă în raport cu formele simbolice ale acestui trafic. Astfel, de exemplu, devine banal faptul că premierul României în octombrie 2023 vorbind reprezentanților cultelor despre momentul „marilor schimbări” actuale care au loc în România asociază discursiv situația salarizării din domeniul cultelor cu solicitarea – „îndreptățită” în viziunea sa – a cultelor de mărire a salariului minim pe economie. Devine banal faptul că majoritatea copleșitoare a proiectelor finanțate de Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) este în raport direct cu religia ca și cum diaspora românească nu ar avea alte priorități și valori care ar lega-o de România. Devine banal că personalitățile politice din toate partidele din România sunt prezențe curente în emisiunile televizate sau radiodifuzate ale instituțiilor media confesionale și că această prezentă se intensifică în perioadele electorale. Si exemplele pot continua. Traficul de religie este o realitate la umbra căreia se pot ascunde multe alte traficuri. _
INTERVIURILE HotNews.ro