CCR: Prevederi din legea securității naționale sunt neconstituționale. Săvârșirea unor infracțiuni de corupție nu poate fi calificată drept amenințare

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că includerea acțiunilor care aduc atingere drepturilor și libertăților individului printre amenințările la adresa securității este neconstituțională. Judecătorii au arătat că dispozițiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetățenilor o indicație adecvată cu privire la circumstanțele și condițiile în care organele cu atribuții în domeniul securității naționale sunt împuternicite să recurgă la măsura supravegherii tehnice. În decizie se mai arată că nici săvârșirea unor infracțiuni de corupție nu poate fi considerată amenințare la adresa securității.

Curtea constată că sintagma ”aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români” cuprinsă în art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Articolul 3, lit. f. din legea aflată în vigoare prevede că, printre amenințările la adresa securității naționale se numără și ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlaturarea prin forta a institutiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani sau pot aduce atingere capacitatii de aparare ori altor asemenea interese ale tarii, precum si actele de distrugere, degradare ori aducere in stare de neintrebuintare a structurilor necesare bunei desfasurari a vietii social-economice sau apararii nationale”.

Judecătorii au arătat că dispozițiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetățenilor o indicație adecvată cu privire la circumstanțele și condițiile în care organele cu atribuții în domeniul securității naționale sunt împuternicite să recurgă la măsura supravegherii tehnice. ”Având în vedere aceste aspecte şi caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea reține că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a drepturilor fundamentale, esenţiale într-un stat de drept, privind viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei”, se mai arată în decizia CCR.

”Astfel, Curtea constată că, pentru a putea fi privite ca amenințări la adresa securității naționale, acțiunile/faptele trebuie să fie îndreptate fie împotriva unui subiect individual, fie împotriva unui subiect colectiv. Dacă acțiunile/faptele sunt îndreptate împotriva unui subiect individual, acesta trebuie să aibă calitatea cerută de lege (de exemplu, persoană care îndeplinește o funcție importantă în stat), calitate care prin ea însăși determină calificarea acestor acțiuni ca amenințări la adresa securității naționale. (…)Totodată, săvârșirea unor infracțiuni determinate, precum cele de corupție, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o amenințare la adresa securității naționale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor români. Aceasta deoarece, deși unele infracțiuni sunt de natură să aducă atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale fiind în interesul general sancționarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesară calificării lor ca amenințări la adresa securității naționale”, se mai arată în decizia CCR.

Curtea mai spune că legiuitorul trebuie să realizeze o distincție între faptele care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și care pot fi calificate drept chestiuni ce țin de dreptul penal, cu consecința incidenței mijloacelor de drept penal și procesual penal, pe de o parte, și acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților unei colectivități/comunități (de rasă, origine etnică, reli gie etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparțin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o amenințare la adresa securității naționale, pe de altă parte.

Magistrații CCR au admis astfel o excepție de neconstituționalitate ridicată într-un proces aflat pe rol la Curtea de Apel Oradea.

O opinie separată a fost formulată de Livia Stanciu care a argumentat că sintagma respectivă nu este neclară și lipsită de previzibilitate și nu contravine prevederilor Constituției. În plus nu este competența Curții Constitutionale să definească noțiunea de securitate națională, aceasta fiind competența exclusivă a legiuitorului și nici dacă, într-un caz concret, există o amenințare la adresa securității naționale, aspect ce este stabilit de autoritățile prevăzute de lege în materie, utilizând atunci când este necesar filtrul autorităților judiciare chemate să se asigure că drepturile și libertățile civile sunt respectate.

Stanicu respinge ca neîntemeiată temerea autorului excepţiei care a considerat că prin formularea „orice alte acțiuni care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români ”ar fi permisă obţinerea de interceptări pentru probarea unor infracţiuni cum ar fi violul, omorul, falsul etc de vreme ce oricare dintre infracţiuni aduce atingere unor drepturi ale cetăţenilor. Judecătoarea a subliniat că textul legii este foarte clar și spune că este vorba doar despre acțiunile care aduc ”atingere gravă” libertăților individului.