Sari direct la conținut

VIDEO Tăriceanu, desemnat candidatul ALDE la prezidențiale: În acest moment în PSD bântuie un sentiment defetist, și anume își propun mult prea puțin. Candidatura Vioricăi Dăncilă, o dezamăgire

HotNews.ro
Calin Popescu Tariceanu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Calin Popescu Tariceanu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

La o zi de la anunțul oficial al PSD că o înscrie în cursa pentru Cotroceni pe Viorica Dăncilă, ALDE a decis să aibă propriul candidat la prezidențiale: Călin Popescu Tăriceanu. El a spus că decizia PSD de a avea un candidat propriu este o dezamăgire, apreciind că „în PSD bântuie un sentiment defetist – își propune să ajungă în turul doi, însă nu să și câștige un mandat la Cotroceni”. Liderul ALDE a mai spus că această candidatură separată nu înseamnă că se va rupe coaliția de guvernare, dar sunt riscuri ca lucrurile să nu mai funcționeze. Tăriceanu a mai spus că ar fi oportună venirea la guvernare și a Pro România.

Întrebat dacă ia în calcul retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale și susținerea Vioricăi Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu a spus că exclude categoric această variantă. „Nu, dacă doamna Dăncilă are speranțe în acest sens, îi spun de pe acum să nu aștepte o astfel de decizie”, a afirmat el.

UPDATE 16.00 Principalale declarații făcute de Tăriceanu la finalul ședinței în care a fost desemnat candidat al ALDE pentru Cotroceni:

  • Vă anunț că în Delegația Permanentă a ALDE am fost confirmat candidat pentru Președinție
  • Desemnarea mea drept candidat ALDE la prezidențiale implică responsabilitate pentru toți cei care își pun speranțe în mine
  • În ultimele zile toată scena politică a fost invadată de informații privind candidaturi, necandidaturi și alianțe
  • După cum știți, a fost o veche discuție în coalia de guvernare pentru desemnarea unui candidat comun, care ar fi trebuit desemnat pe baza sondajelor
  • În sondajele pe care le avem, dintre alegătorii noștri, peste 59% spun că este utilă o candidatură comună, iar peste 80% spun că această candidatură trebuie să fie a mea
  • Din păcate, în discuțiile cu PSD și cu dna Dăncilă am primit același răspuns – că PSD este un partid prea mare pentru a nu avea prorpiul candidat
  • Cred că în acest moment în PSD bântuie un aer defetist, un sentiment defetist, și anume își propun mult prea puțin. Maximul pe care par să și-l propună e să aibă un candidat care să ajungă în turul 2
  • Noi ne dorim mai mult, ne dorim să câștigăm alegerile prezidențiale și i-am spus dnei Dăncilă că asta se putea face printr-o coaliție cu Pro România care să susțină candidatura mea
  • Nu putem decât să luăm act de candidatura doamnei Dăncilă. Am avut aceste informații de multă vreme
  • Nu a fost o supriză, dar a fost o dezamăgire și va induce probleme în coaliție
  • Nu e exclus ca la nivel local să apară probleme
  • Nu mă aștept ca în urma unei campanii cu doi candidați din coaliție lucrurile să meargă mai bine și i-am atras atenția dnei Dăncilă să analizeze consecințele
  • PSD nu mai crede că actuala conducere a partidului consideră câștigarea acestor alegeri ca un obiectiv realizabil și aici părerile noastre se despart categoric
  • Din păcate, am văzut decizia PSD și o regret
  • Vom continua să fim parteneri corecți în coaliția de guvernare și această candidatură separată nu duce la ruperea alianței
  • Am și stabilit calendarul primelor acțiuni de campanie
  • Voi face toate eforturile ca relația să se desfășoare cât mai bine în coaliție, iar guvernarea să nu fie afectată, pentru că avem o responsabilitate
  • I-am atras atenția doamnei Dăncilă asupra riscurilor, dar vom încerca să le gestionăm cât mai bine
  • Obiectiv vorbind, un sigur candidat ALDE-PSD-Pro România are mai multe șanse decât o candidatură separată
  • Stabilitatea guvernamentală va putea fi susținută cu eforuri
  • Sunt foaete mulți colegi în ALDE care au spus că trebuie să ne gândim și la ieșirea de la guvernare dacă aceste raporturi în coaliție nu se îmbunătățesc și i-am spus și dnei Dăncilă
  • Colegii mei miniștri mi-au spus că nu vor să voteze rectificarea bugetară pentru că sunt niște condiții pe care ei nu le înțeleg. Noi nu am primit încă o formă oficială a proiectului de rectificare, am aflat din presă
  • Așteptăm ca dna Dăncilă să ne informeze și să avem discuții privind rectificarea
  • Am discutat cu Victor Ponta și ne lovim de problema că e foarte impropriu ca noi să rămânem în coaliția de guvernare și ei să fie în opoziție. Fie intră Pro România la guvernare, fie ieșim noi de la guvernare
  • În ceea ce privește ieșirea de la guvernare am vorbit cu colegii mei și nu s-a luat o astfel de decizie. Intrarea la guvernare a Pro România e o soluție
  • Cred că și acum probabil că ar trebui serios să reflecteze și undeva spre finele lunii august să facem o cercetare sociologică și atunci poate PSD va decide că e mai înțelept să mergem pe o candidatură comună. Eu cred că bătălia e pentru câștigarea președinției, nu pentru a intra în turul doi

Varujan Vosganian a declarat marți că ALDE mai mult ca sigur îl va desemna pe Călin Popescu Tăriceanu candidat la prezidențiale.

„Am sentimentul că PSD nu vrea să fie un actor important în această campanie prezidențială și să aibă alte priorități decât câștigarea fotoliului prezidențiale. Mă mir că doamna Dăncilă vorbește de responsabilitate în condițiile în care PSD și-a încălcat procedurile desemnării candidatului prezidențiale. Niciun sondaj nu consideră că doamna Dăncilă are prima șansă. Mâine (miercuri – n.r), în ședința ALDE, este aproape sigur că îl vom desemna pe domnul Tăriceanu candidat la prezidențiale. Tăriceanu e singurul care poate coagula voturi din mai multe partide și care are șanse reale în turul doi să îl învingă pe domnul Iohannis”, a afirmat Varujan Vosganian, marți, la Antena 3.

Vicepreședintele ALDE a adăugat că guvernarea va merge mai departe, însă partidul și-a pierdut încrederea în partenerul de coaliție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro