Sari direct la conținut

O organizație comunală a USR a trecut, în bloc, la PNL

HotNews.ro
O organizație comunală a USR a trecut, în bloc, la PNL

Membrii organizaţiei USR din comuna Zăneşti s-au înscris în PNL, nemulţumiţi că „democraţia şi spiritul de echipă au doar valoare de slogan”, a scris, pe Facebook, fostul preşedinte al organizaţiei, Emil Constantin. El a adăugat că filiala USR Neamţ a devenit „o societate cu acţionar unic”, motiv pentru care membrii organizaţiei locale s-au demobilizat, potrivit Agerpres.

„USR însemna cândva o poezie frumoasă, recitată de un copil inocent. Pe măsură ce timpul a trecut, am descoperit că Politica Altfel nu era deloc cea la care mă aşteptam. Regret să spun că am constatat că în USR democraţia şi spiritul de echipă au valoare doar de slogan. Uşor-uşor, USR Neamţ mi s-a arătat a fi mai degrabă o societate cu acţionar unic, în care nu conta decât ascultarea şi obedienţa. De aceea, oamenii pe care i-am adus alături s-au demotivat treptat şi s-au retras. Am ajuns să fiu judecat şi marginalizat de colegii de nivel superior pentru că aveam puncte de vedere care nu conveneau. Nu pot fi performant şi nu pot rămâne într-un partid în care diferenţa de opinie şi gândirea critică sunt sancţionate ca delicte”, a scris Emil Constantin pe pagina sa de socializare.

El a precizat că a ales ca, împreună cu întreaga sa echipă, să se înscrie în PNL. „Vom întări echipa PNL Zăneşti pentru că această comună nu mai merită şi nu mai trebuie să fie condusă în acest stil autocrat şi lipsit de viziune. Mulţumesc pentru primire, susţinere şi încredere preşedintelui Mugur Cozmanciuc, prim-vicepreşedintelui Andrei Carabelea şi întregii echipe a PNL Neamţ”, a adăugat Emil Constantin.

„Echipa PNL se întăreşte. Emil Constantin a ales, împreună cu echipa pe care a format-o, să nu cedeze în faţa descurajării şi să continue lupta pentru binele comunităţii, pentru Zăneşti”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea.

Preşedintele USR Neamţ, deputatul Iulian Bulai, nu a avut, deocamdată, o reacţie pe tema demisiei în bloc a membrilor organizaţiei din Zăneşti.

La alegerile europarlamentare de anul trecut, USR a obţinut la Zăneşti 13,66% dintre voturi. La alegerile prezidenţiale, Dan Barna, candidat din partea USR, a fost votat de 12,29% dintre cei prezenţi la urne în comuna Zăneşti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro