Sari direct la conținut

Tudorache, la Antena 3: Aştept ca BEC să ia în discuţie mâine contestaţia mea privind imaginile apărute în presă

HotNews.ro
Daniel Tudorache, Foto: Agerpres
Daniel Tudorache, Foto: Agerpres

Daniel Tudorache, candidatul PSD la Primăria Sectorului 1, a declarat duminică, la Antena 3, că aşteaptă ca Biroul Electoral Central să ia în discuţie contestaţia sa privind imaginile apărute în spaţiul public cu persoane care au intrat în sala unde s-ar fi aflat sacii de voturi din BES 1.

„Am depus la BEC o contestaţie. Nu s-a discutat acea contestaţie, Nu-mi dau seama cum poate să anunţe un câştigător fără să ia în calcul acele imagini şi să le discute. Aşteptăm. Eu aştept decizia BEC. Dacă aşa consideră, că e normal să vadă întreaga ţară acele imagini şi să nu le pună în discuţie, atunci înseamnă că ne merităm soarta. (…) Am înţeles că mâine (va lua BEC în discuţie contestaţia – n.r.). Am vorbit cu reprezentantul PSD şi am întrebat, de câteva zile tot întreb, când ia în discuţie acele imagini. Până acum nu s-a luat în discuţie. Am înţeles că mâine, aşteptăm şedinţa de mâine de la BEC să ia în discuţie acele imagini”, a spus Dan Tudorache la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a adăugat că tot ce poate spune este că imaginile prezentate în presă nu au fost luate în discuţie.

„Atunci când s-a intrat în acea cameră nu s-a făcut niciun înscris. Asta este ilegalitatea. E treaba justiţiei. Nu mai comentez. Văd că te baţi cu morile de vânt. Toată lumea vede ce s-a întâmplat şi chiar nu mai contează. Atunci de ce să mai votăm dacă chiar nu contează când descoperi o fraudă? E adevărat, am descoperit-o mai târziu, pentru că atunci s-a întâmplat”, a mai spus Tudorache.

Clotilde Armand a anunţat că este oficial primarul Sectorului 1, după ce Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a respins contestaţiile PSD.

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a respins, duminică, renumărarea voturilor în Sectorul 1. Potrivit hotărârii în acest sens, BEM respinge ca neîntemeiată contestaţia PSD la decizia anterioară a Biroului Electoral Sector 1 privind respingerea cererii de renumărare a voturilor în acest sector, scrie Agerpres.

Aspectele vizând o eventuală fraudă electorală au fost analizate şi respinse ca nefondate de către Biroul Electoral Central, mai precizează documentul.

Referitor la apariţia unor informaţii şi imagini în spaţiul public privind păstrarea şi manipularea sacilor cu buletinele de vot, acestea nu intră în competenţa Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 42 a Municipiului Bucureşti, urmând a fi analizate de autorităţile competente în acest sens, se mai arată în hotărâre.

PSD a cerut renumărarea voturilor şi, ulterior, reluarea votului în Sectorul 1, invocând o fraudă electorală, după ce au apărut în spaţiu public imagini cu persoane care intră într-o cameră unde, posibil, sunt depozitate buletinele de vot.

Poliţia Bucureşti şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 s-au autosesizat şi fac cercetări în două dosare penale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro