Sari direct la conținut

USR lansează un site pentru demiterea lui Bode și îi cere președintelui să își precizeze „de urgență” poziția / Ce spunea Iohannis despre plagiat

HotNews.ro
Lucian Bode, Foto: Agerpres
Lucian Bode, Foto: Agerpres

USR a anunțat, luni, că a lansat un site unde românii îi pot cere demisia lui Lucian Bode. De altfel, Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR a declarat că formațiunea sa va iniția o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, în viitoarea sesiune parlamentară, dacă acesta nu va demisiona din funcție.

„Au trecut 5 zile de când Universitatea Babeș-Bolyai a spus că ministrul Lucian Bode a furat la doctorat. (…) USR îi cere președintelui Klaus Iohannis să își precizeze de urgență poziția față de menținerea într-o funcție publică de nivel înalt a unui plagiator dovedit dincolo de orice dubiu. Atâta vreme cât tace, Klaus Iohannis este complice direct și împarte responsabilitatea pentru rușinea pe care Bode o cauzează acestei țări”, solicită Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânf al USR.

Totodată, Moșteanu a anunțat că USR a lansat şi un site: https://bodedemisia.ro, unde românii care vor să-l vadă pe Bode plecat de la Minister pot, cu doar două click-uri, să îi trimită un mesaj şi să îi ceară demisia.

Demersul USR vine la cinci zile după ce comisia de la Universitatea Babes Boylai a anunțat că se confirmă suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode.

Ce spunea Iohannis despre plagiat

În octombrie 2022, președintele Klaus Iohannis a avut o declarație publică după demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu acuzat, la rândul său de plagiat. Aflat la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Arhitectură din București, Iohannis a spus în discursul său, că legile educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite privind prevenirea şi sancţionarea plagiatului, un „fenomen toxic al mediului educaţional”.

  • Klaus Iohannis: „Sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică.
  • Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.

VIDEO Iohannis, prima ieșire după demisia lui Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Discurs în fața studenților: „Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”

Iohannis: „Hoții s-au cocoțat în vârful statului și din cauza toleranței prea mari a societății și a mediului universitar față de plagiat”

În mai 2019, președintele Klaus Iohannis dădea o explicație pentru care „hoții s-au cocoțat în vârful statului” și avea și o concluzie „cine a plagiat trebuie să rămână fără titlul obținut”.

„La noi hoții s-au cocoțat în vârful statului și acest lucru a fost posibil și datorită toleranței prea mari a societății și a mediului universitar față de plagiat. Fiindcă plagiatul este o formă de hoție. Dacă este tolerată, concluzia politicienilor este că și mai mult este tolerată și se poate. Și acum, din păcate, avem dovada că la noi, momentan, se poate sau s-a putut. Sper să se termine acest „s-a putut” cât mai repede”, spunea președintele în 2019.

El amintea că acest fenomen a apărut în anii ’90, când, din inițiativa unor cadre universitare, foarte mulți politicieni au fost atrași spre universități.

  • Klaus Iohannis „Doar ca să fie atractiv pentru politicieni li s-a oferit pe tavă un doctorat sau două. Foarte repede au observat unii politicieni că acest lucru se poate face și fără sa facă ei nimic, li se livrează și lucrarea, aproape că și dezbaterea li s-a livrat. Și aici universitățile au tras frâna de mână foarte târziu. Evoluția este mai complexă, de lungă durată și nu poate fi rezolvată, din păcate, doar spunând „OK, să se termine cu plagiatul” fiindcă lucrurile, între timp, s-au complicat. Cine a plagiat trebuie să rămână fără titlul obținut și fără beneficiile obținute din plagiat, dar acest lucru nu trebuie să îl facă nici poliția, nici procurorii, ci universitatea care a emis titlul respectiv”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro