Sari direct la conținut

Drulă, atac la Ciolacu, după ce premierul s-a plâns de „sistemul corupt”: Ați încurajat clanurile mafiote cu ramificații în PNL și PSD

HotNews.ro
Catalin Drula, presedintele USR , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Catalin Drula, presedintele USR , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat că „sistemul corupt și inert”, despre care premierul României, Macel Ciolacu, a spus că „trebuie schimbat”, are fețe și nume, precum Gabriela Firea, Marius Budăi, Hubert Thuma, și că șeful guvernului a încurajat „clanurile mafiote din Ilfov cu ramificații în PNL și PSD”.

  • “Sistemul” de care vorbiți, domnule Marcel Ciolacu, are fețe și nume: Gabriela Firea, Marius Budăi, Hubert Thuma și alții. Îndrăzniți să le pronunțați, faceți-vă curaj!
  • Fiți om de stat, lăsați apelurile patetice. Cu clanurile mafiote din Ilfov cu ramificații în PNL și PSD nu discuți cu vorba bună.
  • I-ați încurajat și tolerat și au ajuns să stea la masa guvernului și să facă bani murdari până și din suferința bătrânilor tratați ca în lagăre”, a scris Drulă pe Facebook.

Reacția lui Drulă vine după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că azilele groazei sunt provocate de o problemă de fond, și anume „un sistem corupt și inert”.

„Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare şi control”, a spus Marcel Ciolacu.

Șeful guvernului a anunțat, de asemenea, controale în toate centrele sociale și reanalizarea autorizărilor acestora, după ședința cu miniștrii pe tema azilelor groazei.

Autoritățile dau vina unele pe altele

Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizație neguvernamentală de apărare a drepturilor omului care a semnalat încă de anul trecut problemele din centrele de bătrâni din Voluntari, anchetate acum de DIICOT, i-a cerut printr-o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu să îl demită pe ministrul Muncii, Marius Budăi, pe care îl consideră „responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”.

​Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, s-a arătat iritat vineri în prima ieșire publică în scandalul azilelor de bătrâni din Voluntari, după ce HotNews.ro i-a semnalat că acordul cu ONG-ul care a sesizat ororile nu a încetat pur și simplu, cum a susținut, ci a fost denunțat unilateral de Ministerul Muncii. Budăi a acuzat că ONG-ul a prezentat rapoartele în presă, înainte de a le trimite la minister, dar nu a știut să spună ce măsuri a luat instituția pe care o conduce.

După ce buba ororilor din căminele din Voluntari și Afumați s-a umflat și a explodat puternic în presă, mai multe publicații și televiziuni preluând investigațiile publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media, culminând cu cea mai recentă anchetă potrivit căreia Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, conducea serviciul de Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada abuzurilor, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a reacționat printr-o postare pe Facebook, în care spune că se încearcă intimidarea sa, compromiterea imaginii sale și scoaterea din viața politic.

„Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București”.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, susține că Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov nu are în atribuții controlarea căminelor de bătrâni, indicând că Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii, le poate verifica, aruncând pisica în curtea instituției conduse de Marius Budăi. Ministrul Muncii sunsține că vinovată este DGASPC Ilfov, aflată în subordinea instituție conduse de Hubert Thuma.

Hubert Thuma s-a contrazis singur, vineri, la Digi 24, spunând că DGASPC Ilfov nu are drept de control, dar totuși face verificări „mereu”.

Printre cei patru suspecți arestați preventiv în ancheta procurorilor se numără Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.

Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost devzăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro