Sari direct la conținut

Persoanele asigurate facultativ vor avea dreptul la concediul maternal de risc – legea merge la promulgare

HotNews.ro
Bebelus nou-nascut, Foto: PhotoAlto / Profimedia Images
Bebelus nou-nascut, Foto: PhotoAlto / Profimedia Images

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede posibilitatea acordării de concediu de risc maternal şi indemnizaţie şi persoanelor asigurate facultativ.

Propunerea legislativă modifică și reglementează ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în sensul acordării dreptului la concediu de risc maternal şi persoanelor asigurate facultativ.

Este vorba, conform legii, de:

  • asociaţi, comanditari sau acţionari;
  • administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;
  • membri ai asociaţiei familiale;
  • persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente.

Prin derogare, de dreptul la concediul de risc maternal şi indemnizaţie beneficiază şi persoanele asigurate facultativ. Astfel, concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de asigurare, prevede proiectul.

De asemenea, pentru aceste persoane, pentru acordarea concediului de risc maternal, „baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare încheiat”.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro