SUA vor să trimită Ucrainei kituri pentru „bombe inteligente”. Noua tehnologie poate vâna cartierele generale ale rușilor – The Washington Post
Administrația Biden plănuiește să trimită Ucrainei echipamente electronice avansate care transformă munițiile aeriene neghidate în „bombe inteligente”, capabile să lovească poziții militare rusești cu un grad ridicat de precizie, potrivit unor înalți oficiali americani citați de The Washington Post.
Kiturile conțin dispozitive de poziționare globală pentru precizie și pot fi folosite pe o varietate de arme, creând ceea ce Pentagonul numește Joint Direct Attack Munition (muniție de atac direct comun) sau JDAM.
Armata americană a folosit această tehnologie pe bombe de până la 2.000 de kilograme, de obicei pe avioane de bombardament și avioane de luptă.
Nu este clar dacă președintele Biden sau oricare dintre consilierii săi în securitate națională au aprobat transferul tehnologiei către Ucraina, iar sursele cotidianului america au declarat sub rezerva anonimatului că nu știu dacă forțele ucrainene ar urma kiturile de „bombe inteligente” pe avioane sau pe arme de la sol sau ce sisteme din arsenalul Kievului sunt potrivite pentru upgrade.
Biden a trimis echipament avansat în Ucraina
Forțele aeriene ucrainene folosesc în principal avioane MiG din epoca sovietică, iar Pentagonul a căutat modalități de a le moderniza, mai degrabă decât să furnizeze avioane occidentale mai noi, care ar presupune o pregătire nouă și complicată pentru piloți și pentru inginerii care se ocupă de mentenanță.
Administrația Biden a echipat până acum Ucraina cu alte tipuri de armament avansat, inclusiv rachete antiradiație de mare viteză lansate din aer, sau HARM, pentru a spori capacitatea Ucrainei de a efectua atacuri aeriene în încercarea de a distruge radarele rusești.
Dar aceste arme funcționează diferit de JDAM, noua tehnologie ghidată prin GPS, vânând în schimb radiațiile emise de cartierele generale ale rușilor.
SUA ar putea trimite și sisteme Patriot
Posibila livrare a kiturilor pentru „bombe inteligente” ar fi un pas semnificativ în ajutarea Ucrainei de către Washington să respingă atacurile rușilor, după ce SUA a trimis sisteme HIMARS care s-au dovedit foarte utile pentru întreruperea liniilor de aprovizionare ale rușilor.
Marți, oficiali americani de rang înalt au declarat pentru The Washington Post că Pentagonul se pregătește, de asemenea, să furnizeze Ucrainei un sistem de rachete Patriot, cea mai sofisticată armă de apărare aeriană a armatei americane.
Joe Biden nu a aprobat încă nici acest ajutor, dar ar putea face acest lucru cât de curând, au declarat oficiali americani.
Urmărește ultimele evoluții din ziua 295 a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO