Sari direct la conținut

Zelenski: Rusia primește încă 250 de drone kamikaze fabricate în Iran

HotNews.ro
Imaginea unei drone Shahed 136 folosita de rusi pentru a ataca tinte din Ucraina, Foto: Aleksandr Gusev / Zuma Press / Profimedia
Imaginea unei drone Shahed 136 folosita de rusi pentru a ataca tinte din Ucraina, Foto: Aleksandr Gusev / Zuma Press / Profimedia

Rusia a primit 250 de noi drone Shahed-136 din Iran, pe care le folosește pentru a ataca Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 19 decembrie în timpul summitului Forței expediționare comune (JEF) al liderilor din Europa de Nord din Letonia, relatează Kyiv Independent.

Forțele ruse au lansat 35 de drone kamikaze iraniene în Ucraina pe 19 decembrie, rănind trei persoane. Treizeci de drone au fost doborâte.

Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, atacul a deteriorat infrastructura din Kiev.

Zelenski a declarat în octombrie că Rusia a comandat peste 2.400 de drone de atac fabricate în Iran. În decembrie, UE și Canada au impus sancțiuni împotriva Iranului pentru furnizarea de drone Rusiei.

Rusia a atacat în mod repetat infrastructura critică din Ucraina cu rachete și drone de la începutul lunii octombrie, ucigând zeci de oameni și provocând pene de curent.

Potrivit lui Zelenski, ultimul atac în masă asupra infrastructurii critice a țării din 16 decembrie a afectat peste 20 de milioane de oameni, lăsându-i fără curent.

„Imaginați-vă amploarea acestei terori. Și imaginați-vă că poate fi oprit”, le-a spus el membrilor JEF.

Moscova a recunoscut că sistemul energetic al Ucrainei este una dintre țintele sale principale. Conform Convențiilor de la Geneva, atacarea infrastructurii publice vitale constituie o crimă de război.

Ambasadorul Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward, spunea pe 9 decembrie că Rusia încearcă să obțină mai multe arme de la Iran, inclusiv sute de rachete balistice, și oferă în schimb Teheranului un nivel fără precedent de sprijin militar și tehnic.

Woodward a mai spus că, începând cu luna august, Iranul a transferat sute de drone – vehicule aeriene fără pilot (UAV) – în Rusia, care le-a folosit pentru a „ucide civili și viza ilegal infrastructura civilă” din Ucraina.

Iranul neagă că a furnizat dronele Moscovei, iar Rusia a negat că forțele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina.

„Rusia încearcă acum să obțină mai multe arme, inclusiv sute de rachete balistice”, a declarat Woodward reporterilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro