Nimeni nu urmăreşte războiul din Ucraina cu mai multă atenţie decât China, spune directorul CIA
Directorul CIA, William Burns, a subliniat joi că războiul Rusiei în Ucraina ar putea reconfigura planurile Chinei în ceea ce priveşte Taiwanul. El a declarat în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor că „nimeni nu a urmărit mai atent” ceea ce s-a întâmplat în Ucraina decât preşedintele chinez Xi Jinping, relatează CNN, potrivit News.ro.
„Cred că nimeni nu a urmărit cu mai multă atenţie experienţa lui Vladimir Putin în Ucraina decât Xi Jinping şi cred că a fost trezit, într-o oarecare măsură, cel puţin aşa reiese din analiza noastră, de măsura în care Occidentul a fost capabil să-şi menţină solidaritatea şi să absoarbă unele costuri economice pe termen scurt, pentru a impune Rusiei costuri economice şi mai mari pe termen lung”, a declarat Wiliam Burns în cadrul unei audieri în Comisia pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor pe tema ameninţărilor mondiale.
„Acesta este un lucru pe care preşedintele Xi trebuie să îl cântărească pe măsură ce iese din zero-Covid, încearcă să restabilească creşterea economică chineză şi încearcă să se conecteze cu restul economiei globale”, a adăugat Burns.
Susţinătorii din Congres ai continuării sprijinului SUA pentru Ucraina au reluat comentariile lui Burns despre China, argumentând în faţa colegilor lor sceptici că o contracarare a Chinei este unul dintre motivele cheie pentru a continua să ajute Ucraina să se apere împotriva Rusiei, menţionează CNN.
Cu o zi înainte, miercuri, William Burns a fost audiat în Comisia pentru serviciile de informaţii din Senat, iar acolo a declarat că viitorul CIA va fi definit de cursa tehnologică dintre America şi China.
Cât de periculoasă este China pentru America?
Comunitatea serviciilor americane de informaţii a publicat săptămâna aceasta evaluarea sa anuală publică referitoare la ameninţările la adresa SUA. Raportul indică China drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale. Raportul menţionează utilizarea masivă de către China a tacticilor cibernetice pentru a supraveghea SUA, succesul său în ceea ce priveşte furtul proprietăţii intelectuale şi capacitatea de a achiziţiona tehnologii străine.
„Cred că revoluţia în tehnologie nu este doar principalul domeniu de competiţie cu Republica Populară Chineză”, a declarat Burns în Senat. „Este, de asemenea, principalul determinant al viitorului nostru ca serviciu de informaţii”, a menţionat directorul CIA.
Dacă Beijingul va considera că un conflict major cu Statele Unite este iminent, „aproape sigur ar lua în considerare posibilitatea de a întreprinde operaţiuni cibernetice agresive împotriva infrastructurii critice interne a SUA şi a activelor militare din întreaga lume”, se arată în raportul comunităţii de informaţii. „Un astfel de atac ar fi conceput pentru a descuraja acţiunile militare americane prin împiedicarea procesului decizional american, prin inducerea panicii în societate şi prin interferarea în desfăşurarea forţelor americane”, explică documentul.
Raportul subliniză, de asemenea, „extinderea autoritarismului bazat pe tehnologie al Chinei la nivel global”, citând eforturile agresive ale Beijingului de a controla şi manipula libera circulaţie a conţinutului la nivel global. De asemenea, raportul afirmă că „aproape sigur” China este capabilă să lanseze atacuri cibernetice care ar putea scoate din funcţiune servicii de infrastructură critică, inclusiv împotriva conductelor de petrol şi gaze şi a sistemelor feroviare.
Agenţiile de informaţii americane au ajuns, de asemenea, la concluzia că Beijingul a colectat date de sănătate şi genomice americane prin intermediul unor breşe cibernetice şi prin achiziţionarea de companii americane, scrie Reuters.