Sari direct la conținut

Ucraina susține că Rusia încearcă să o păcălească să își declanșeze mai devreme ofensiva printr-o strategie cinică

HotNews.ro
Mihailo Podoliak (al doilea din dreapta-jos) a fost negociatorul sef al Ucrainei la discutiile de pace cu Rusia, Foto: Sergei Kholodilin / AFP / Profimedia Images
Mihailo Podoliak (al doilea din dreapta-jos) a fost negociatorul sef al Ucrainei la discutiile de pace cu Rusia, Foto: Sergei Kholodilin / AFP / Profimedia Images

Moscova şi-a schimbat tactica în războiul declanşat împotriva Ucrainei, intrat deja în a 15-a lună, şi a început să vizeze în mod deliberat zone rezidenţiale cu lovituri de rachete, potrivit guvernului de la Kiev, citat marţi de DPA și Agerpres.

„Nu există nicio îndoială că ei efectuează atacuri directe asupra clădirilor rezidenţiale civile ori a zonelor cu mai multe case cu populaţie civilă”, a declarat marţi dimineaţa Mihailo Podoliak, consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kev, la televiziune ucraineană.

Unul dintre scopurile schimbării de tactică este să încerce să provoace o grăbire a contraofensivei, pentru ca forţele ucrainene să nu se pregătească suficient pentru aceasta, ci să pornească mai repede atacul, consideră Podoliak, citat de portalul ucrainean RBC.

În cursul lunilor reci de iarnă, Rusia a vizat cu precădere infrastructura energetică a Ucrainei. Kievul îşi planifică de luni de zile contraofensiva de primăvară pentru a recuceri teritoriile ocupate de ruşi, dar nu a dezvăluit niciun fel de detalii.

Noi atacuri lansate de Rusia împotriva civililor ucraineni

De asemenea, consideră Podoliak, Moscova încearcă să influenţeze locuitorii ţărilor occidentale, care, impresionaţi de uciderea de civili ucraineni, ar putea începe să ceară negocieri urgente. În intervenţia sa televizată, Podoliak a afirmat totodată că ultimele lovituri ruseşti cu rachete au fost menite să testeze dacă Ucraina este capabilă să-şi protejeze spaţiul aerian.

Un val de atacuri ruseşti cu rachete în ultimele zile a omorât mai mulţi civili, în special în oraşul Uman din centrul ţării, unde cel puţin 20 de persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit un bloc de locuinţe vineri.

De asemenea, în regiunea Dnipropetrovsk, o tânără femeie şi fetiţa sa de trei ani au fost ucise în urma unui atac rusesc.

Kievul neagă că obiective militare ar fi fost lovite în cursul atacului respectiv, aşa cum pretinde Moscova.

Armata ucraineană spune că nu va abandona Bahmutul

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor terestre ucrainene, a subliniat marți importanța pe care Kievul o acordă păstrării orașului Bahmut din regiunea Donețk, în timp ce continuă pregătirile pentru un contraatac care speră că va schimba dinamica războiului din Ucraina.

„Împreună cu comandanții, am luat o serie de decizii necesare menite să asigure o apărare eficientă și să provoace pierderi maxime inamicului”, a declarat Sîrski după o vizită la trupele care luptă în Bahmut.

„Vom continua, în pofida tuturor previziunilor și sfaturilor, să rezistăm în Bahmut, distrugând Wagner și alte unități cu cea mai mare capacitate de luptă ale armatei ruse”, le-a spus el soldaților în imagini video din timpul vizitei sale.

„Le dăm ocazia rezervelor noastre să se pregătească și ne pregătim noi înșine pentru acțiuni ulterioare”, a adăugat Sîrski.

Noile sale comentarii vin după ce recent acesta a contrazis direct opiniile analiștilor occidentali potrivit cărora orașul Bahmut nu ar avea o importanță militară strategică pentru frontul din estul Ucrainei.

Urmărește ultimele evoluții din a 433-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro