Concluziile Rusiei după summitul de pace din Arabia Saudită: Ucraina să capituleze; planul lui Zelenski, o „sminteală”
Moscova a cerut luni din nou ca Ucraina să capituleze și recunoască pierderea teritoriilor sale în contextul discuțiilor de la summitul de pace din Arabia Saudită la care Moscova nu a fost invitată, relatează AFP și News.ro.
„Suntem convinşi că o rezolvare cu adevărat globală, de durată şi echilibrată este posibilă doar dacă regimul de la Kiev pune capăt ostilităţilor şi atentatelor teroriste”, afirmă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, într-un comunicat remis presei.
„Noile realităţi teritoriale (din estul şi sudul Ucrainei) trebuie să fie recunoscute. Demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei (…) trebuie să fie asigurate”, mai cere Zaharova. Ea solicită de asemenea „confirmarea fundamentelor originare ale suveranităţii Ucrainei: statutul său neutru, nealiniat şi nenuclear”.
Aceste cerințe formulate de către Moscova după lansarea invaziei au fost acceptate inițial de către Kiev în timpul discuțiilor preliminare de pace însă abandonate în momentul în care a devenit evident că Rusia nu are de gând să își oprească ofensiva.
Maria Zaharova a făcut aceste noi declaraţii la două zile după ce Arabia Saudită a găzduit la Jeddah o reuniune pe tema Ucrainei, la care au luat parte delegaţii din Occident şi reprezentanţi ai puterilor emergente, aliate Rusiei, fără ca Moscova să fie prezentă la reuniune.
Maria Zaharova susține că propunerile de pace ale Ucrainei sunt un „ultimatum smintit”
Discuţii lungi între delegaţiile prezente nu au condus la vreun progres în soluţionarea acestui conflict. Nicio declaraţie comună nu a fost publicată după reuniune, chiar dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în urmă cu o zi că discuțiile de până acum au fost „productive și oneste”.
Maria Zaharova a mai declarat luni că „apreciază mult medierea prietenilor noştri din ţări din Sud”, însă că „o soluţionare paşnică este imposibilă” în baza „Planului de pace în zece puncte” avansat de către Zelenski.
„Niciunul dintre cele zece puncte ale sale nu vizează găsirea unei soluţii negociate şi diplomatice a crizei, iar toate sunt un ultimatum smintit adresat Rusiei care vizează să prelungească ostilităţile”, acuză purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
Arabia Saudită, apropiată atât Rusiei, cât şi Statelor Unite, caută să-şi consolideze influenţa pe scena internaţională.
La jumătatea lui mai, Volodimir Zelenski a efectuat o vizită surpriză la Jeddah, la un summit al Ligii Arabe. El i-a mulţumit atunci prinţului moştenitor Mohammed bin Salman pentru „susţinerea sa faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”.
Urmărește ultimele evoluții din a 530-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.