O femeie de 38 de ani din Sibiu, nevaccinată, a murit din cauza gripei
O femeie de 38 de ani din localitatea Vurpăr, județul Sibiu, a murit din cauza gripei, acesta fiind al treilea deces în județ și al 15-lea la nivel național, în acest sezon. Direcția de Sănătate Publică Sibiu a anunțat, luni, că femeia de 38 de ani, nevaccinată și cu alte afecțiuni medicale, a murit din cauza gripei.
Femeia suferea de obezitate, cardiopatie cu hipertensiune arterială și bronhopneumopatie.
În cazul ei, Institutul Cantacuzino București a confirmat virusul gripal AH3.
Acesta este al treilea deces în județul Sibiu și al 15-lea la nivel național, din cauza gripei.
Activitatea gripală a înregistrat un trend crescător în ultima perioadă, arată Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
Ultima săptămână a fost prima săptămână epidemică din acest sezon, însă în România nu sunt întrunite, în acest moment, condițiile pentru declararea unei epidemii de gripă. Epidemia se declară în cazul în care vor fi 3 săptămâni epidemice consecutive.