Sari direct la conținut

"Vaccinarea la chiuvetă". Secretar de stat: Sunt câteva sesizări punctuale, am anunțat autoritățile / S-a sesizat Poliția și pentru 370 de adeverințe de vaccinare posibil false obținute prin modificarea datelor

HotNews.ro
Vaccinuri Pfizer, Moderna, Astrazeneca si Janssen, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia
Vaccinuri Pfizer, Moderna, Astrazeneca si Janssen, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia

Ministerul Sănătății a sesizat organele de cercetare penală în ultimele săptămâni în cazul a 370 de persoane care au încercat să obțină certificate de vaccinare în baza unor adeverințe posibil false, obținute prin modificarea datelor, spune secretarul de stat din Ministerul Sănătății Andrei Baciu. El a explicat pentru HotNews.ro că situația este diferită de așa-numita vaccinare la chiuvetă – „te duci în cabinetul de vaccinare, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat” – și că pentru astfel de situații au existat „doar câteva sesizări” punctuale, din vestul țării, fiind anunțată, de asemenea, Poliția.

Reamintim că managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, a semnalat o așa-numită „vaccinare la chiuvetă” – „te duci în cabinetul de vaccinare, plătești, doza se aruncă în chiuvetă și tu obții certificatul că ești vaccinat”.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu susține că nu este vorba despre un fenomen, ci doar despre câteva „sesizări punctuale”, în ultima perioadă.

  • „Pe așa-zisa <>, adică actul de vaccinare a fost simulat în cabinetul de vaccinare, noi nu avem semnale la acest moment că ar fi un fenomen. Au fost câteva sesizări punctuale, iar Comitetul de coordonare a vaccinării le-a trimis la Poliție. Sunt câteva sesizări de la persoane care spun că au informații că personal din anumite cabinete de vaccinare a simulat actul de vaccinare și a eliberat adeverința de vaccinare”, a declarat Andrei Baciu, vineri, pentru HotNews.ro.

El nu a putut preciza câte astfel de sesizări există, spunând că „sunt până în 10” și nici județele în care s-ar fi petrecut astfel de cazuri, afirmând că este vorba despre zona de vest a țării.

Secretarul de stat spune că mai există o a doua situație în care a fost sesizată Poliția, în ultimele săptămâni, pentru 370 de adeverințe de vaccinare posibil false, obținute prin modificarea datelor.

„De exemplu, cineva care se vaccinează în UE și vrea să își scoată certificatul digital din România nu este înregistrat în Registrul Electronic de Vaccinare. Avem o echipă de experți care să analizeze tot felul de adeverințe de vaccinare din toată Uniunea Europeană și avem modele de adeverințe din toate statele UE. Dacă cineva s-a vaccinat într-o altă țară cu J&J, de exemplu, și vrea să își scoată certificatul de vaccinare din România, trebuie să trimită un e-mail cu mai multe documente prin care trebuie să facă dovada vaccinaării. Aici sunt peste 370 de adeverințe posibil false, deci 370 de oameni care au trimis hârtii posibil false, cu datele personale modificate în photoshop. Ministerul Sănătății a sesizat autoritățile”, a adăugat secretarul de stat.

Declarațiile vin în contextul în care managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, a vorbit despre așa-numita „vaccinare la chiuvetă” – „te duci, plătești underground cât e vaccinarea, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat”. El susține că au apărut aceste suspiciuni în condițiile în care unii pacienți cu COVID-19 ajung la spital cu forme severe, deși spun că sunt vaccinați.

  • „Discrepanța între evoluția bolii și modul în care ei s-au declarat a fi vaccinați, chiar dacă au certificatul de vaccinare, ne-a făcut să ne punem întrebări, iar acest fenomen a apărut în mod special la persoanele vaccinate cu doza unică.
  • Să nu fie vorba, între ghilimele, de vaccinarea la chiuvetă. Adică te duci, plătești underground cât e vaccinarea, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat.
  • Cert este că deja în spațiul public se aude din ce în ce mai mult de oameni care caută să obțină certificate fără să fie vaccinați.
  • Atragem atenția tuturor care fac vaccinare, pe această cale, să nu se joace cu asemenea lucruri, pentru că pun în pericol viața oamenilor!”, a declarat miercuri, la Digi 24, medicul Cristian Oancea.

Poliția Timiș a anunțat că a început verificări și că a fost deschis dosar penal pentru infracțiunile de fals intelectual şi zădărnicirea combaterii bolilor.

CITEȘTE ȘI: Suspiciunile de vaccinare fictivă sau „vaccinarea la chiuvetă”. Medic: Unii pacienți ne cer să mimăm actul de vaccinare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro