Sari direct la conținut

Revolta unui medic: Funcționarii CNAS vor să sune pacientul să le confirme că a fost la medic – gândire de milițian prost / Veți ajunge să vă consulte prezicătorii, numerologii și astrologii

HotNews.ro
Medicul Cosmin Alexandrescu, Foto: AGERPRES
Medicul Cosmin Alexandrescu, Foto: AGERPRES

​​Medicii de familie și cei de ambulator sunt la un pas să nu mai semneze, de la 1 februarie, contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate și, în consecință, ar putea să nu mai acorde consultații și servicii medicale decontate.

În relația cu CNAS, nu doar sumele propuse pentru plata serviciilor lor i-au adus pe medici la capătul răbdării, ci, spun ei, și atitudinea instituției care gestionează banii virați de români pentru asigurarea de sănătate: ultima „găselniță” – funcționarii CNAS vor să sune pacienții care figurează în sistem că au fost la consultație la medicul de familie sau în ambulator, pentru ca aceștia să confirme că au fost într-adevăr la medic. Asta în condițiile în care niciun serviciu medical – nici măcar o banală rețetă sau trimitere – nu pot fi emise decât cu prezența fizică a pacientului și validarea cardului de sănătate în sistem, iar pacienții fac deja câteva drumuri pentru un banal bilet de trimitere.

„Ce credeți că pot face doi diabetologi într-un județ cu populație de 500.000 de oameni?”

„Ambulatoriul de specialitate și medicina de familie întotdeauna împărtășesc aceeași soartă. Prin natura activității noastre, suntem permanent legați unii de ceilalți”, arată dr. Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.

Scăderea sumelor decontate de CNAS pentru servicii medicale în anul 2024 îi lovește în plin pe medicii specialiști din ambulator, mai ales că „sunt specialități care au nevoie de aparatură scumpă, consumabile scumpe. Noi suntem în jur de 20 de specialități, fiecare cu specificul ei”, iar, spre deosebire de medicii de familie, care își pot renova cabinetele cu bani din PNRR, medicii de ambulator nu au fost incluși în PNRR, arată Cosmin Alexandrescu.

Scăderea de venituri de aproximativ 28% prin diminuarea valorii punctului per serviciu de la 4,5 lei la 3,3 lei – decisă de Casa de Asigurări de Sănătate – scădere cumlată cu toate creșterile de fiscalitate și creșterile de prețuri și cu creșterile în toate domeniile vor duce la o reducere a veniturilor medicului cu 40-50%, în funcție de localitate, mai spune Cosmin Alexandrescu.

„În funcție de zonă, avem județe unde avem 1-2 medici specialiști în tot județul. Ce credeți că pot face doi diabetologi într-un județ cu populație de 500.000 de oameni, în care cel puțin 10% sunt cu diabet? Nu vorbim despre deșertificare, vorbim despre inexistența medicilor. Vorbim despre niciun fel de coerență fiscală, bugetară. România a fost mereu pe penultimul loc în ceea ce privește finanțarea sănătății și ne îndreptăm spre ultimul loc, unde vom rămâne multă vreme. Situația este mult mai gravă decât transpare din aceste cifre”, adaugă președintele Asociației Medicilor de Ambulator.

Protest al medicilor de familie și al medicilor de ambulator în fața Policlinicii Vitan, luni, 15 ianuarie / Foto: HotNews.ro

Medicii spun că multe cabinete nu vor „supraviețui”

Președintele Asociației Medicilor de Ambulator se teme că „cu această valoare a punctului (pentru serviciu medical – n.red), mulți dintre colegii noștri nu vor mai putea supraviețui la modul propriu ca activitate medicală. Și ce vor putea face în acel moment? Atât medicii de familie, cât și medicii specialiști nu vor avea altă opțiune decât să plece din țară.”

El mai spune că „probabil că la un moment dat – și asta este foarte aproape, la 1 februarie – nu vom mai semna contractele cu CNAS”.

Acest lucru ar putea însemna, practic, că medicii nu vor mai acorda servicii decontate, deoarece, în lipsa unui contract semnat cu CNAS, nu va mai avea cine să plătească acele servicii, iar pacientul ar putea fi pus în situația să le plătească chiar el.

Medicul Cosmin Alexandrescu ne liniștește, însă, și spune că medicii vor continua să asigure urgențele și nu vor lăsa pacienții „să moară în fața cabinetului”: „Vom rămâne în cabinetele noastre, pentru că sunt pacienți care sunt urgențe și nu îi putem lăsa să moară. Cei care nu sunt urgențe vor primi serviciile contra cost.”

Medicii nu sunt nemulțumiți doar din cauza banilor și acuză CNAS de „gândire de milițian prost”

Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a venit doar cu această propunere de scădere a punctului, a mai venit și cu alte propuneri „inteligente”, acuză dr. Cosmin Alexandrescu: „Pe viitor, ca să „scadă birocrația” și lucrurile să fie „mai fluente și pentru medic, și pentru pacient”, consultația medicală nu va fi doar semnată, efectuată și validată, va trebui să fie și confirmată. Adică funcționarii CNAS vor trebui să sune pacientul sau rude de gradul I – soț, soție, copii – să confirme că a fost la medic. Gândire de milițian prost. ”

„Trebuie să înțelegeți de ce este această revoltă în întregul corp medical. Există mișcări de protest în mai multe orașe ale țării. Probabil că ele se vor înmulți în toate orașele importante din țară”, mai spune președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.

Protest al medicilor de familie și al medicilor de ambulator din Timișoara, luni, 15 ianuarie / Foto: Asociația Medicilor de Ambulator

Cosmin Alexandrescu este de părere că „De dumneavoastră se vor ocupa cei care au fost nou introduși în nomenclatorul de meserii: prezicătorii, numerologii, astrologii. Veți merge și veți putea beneficia, pe bilet de trimitere, de serviciile lor.”

„Sau poate ne vor lua locul funcționarii CNAS – unii dintre ei sunt medici – poate consilierii din Ministerul Sănătății sau poate vom aduce medici din Nepal. Poate pentru ei, veniturile acestea sunt suficiente”, încheie medicul.

Protestele medicilor continuă și marți, negocierile cu CNAS vor începe abia joi. Casa are un nou președinte

Medicii de familie și cei de ambulator se află, astăzi, în a doua zi de proteste: ieri, medicii au organizat un protest în fața Policlinicii Vitan – cea mai mare din București – și a Policlinicii Titan, în timp ce astăzi sunt programate proteste la Policlinica Titan și Policlinica Apaca din Capitală.

Proteste au fost ieri și la Timișoara, unde medicii de familie și cei de ambulator nemulțumiți au ieșit în stradă și au scandat: „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”

Medicii de familie și cei de ambulator au anunțat ieri că nu vor mai încheia contracte cu Casa și nu vor mai acorda consultații decontate de la 1 februarie, dacă CNAS nu crește tarifele anunțate pentru acest an pentru serviciile lor.

De remarcat că Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, amenință cu declanșarea grevei generale în spitale, în luna februarie.

Valeria Herdea, medic de familie, noul președinte al CNAS / Foto: Agerpres

Începând de luni seară, Casa Națională de Asigurări de Sănătate are un nou președinte care urmează să negocieze cu medicii protestatari: ​Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită oficial președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în plin scandal privind sumele decontate de CNAS pentru serviciile acordate de medicii de familie și cei de ambulator.

Valeria Herdea a fost propunerea PNL pentru funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar HotNews.ro scria încă din decembrie anul trecut că urmează să preia conducerea instituției, după demisia lui Andrei Baciu.

Herdea este o apropiată a PNL, care a și susținut-o și propus-o pentru conducerea CNAS, iar în anul 2019 a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu ordinul Cavaler al ordinului sanitar.

Valeria Herdea îl înlocuiește la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Andrei Baciu, revocat, în luna decembrie, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte cu rang de secretar de stat al CNAS. Baciu fusese numit în august anul trecut și a demisionat în decembrie, înainte de a fi audiat la DNA în dosarul achiziției de vaccinuri COVID în pandemie. Andrei Baciu a precizat la acel moment că este o demisie de onoare și că nu era obligat în niciun fel să facă acest gest.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro