Identificarea digitală globală – beneficiu sau mijloc de coerciție socială?
Cele patru forme de identitate digitală sunt identitatea centrată pe utilizator, identitatea activată de utilizator, identitatea socială și identitatea mașinii. Acestea cuprind profiluri individuale de utilizator, atribute, controlate de utilizator, identități de rețele sociale și identificatori mașină-mașină.
Beneficiile preconizate de susținătorii sistemului sunt legate în primul rând de economisirea cheltuielilor legate de orice fel de interacțiune care presupune identificarea utilizatorilor, transferul de date și orice fel de operațiuni, financiare, fiscale, administrative, posibil judiciare în viitor. Un exemplu concret de economisire sunt aplicațiile informatice bancare care au redus extrem de mult numărul agenților umani care interacționează cu clienții băncilor. În cazul acestor aplicații, identificarea utilizează metode asemănătoare, dar nu identice.
Un ID global recunoscut, care se va baza pe tehnologii mult mai avansate, va putea, de exemplu, înlocui cu adevărat un asistent uman care să permită interacțiunea cu acele persoane care acum nu utilizează un smartphone, tabletă sau laptop, fie sub forma unei holograme, care să umanizeze o mare parte din procedurile parcurse la acest moment pentru identificarea și asigurarea securității tranzacțiilor, fie sub forma unei prelucrări a voinței individului pentru scurtcircuitarea majorității etapelor și diverselor metode utilizate acum pentru asigurarea securității și confidențialității accesului la o bază de date, fie ea financiară sau de altă natură.
În prezent, în Uniunea Europeană, există un proiect comun de identificare digitală, respectiv portofelul european de identitate digitală (EUDI), guvernat de regulamentul eIDAS. La aproximativ 18 până la 24 de luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului, toate cele 27 de state membre UE vor pune la dispoziția fiecărui cetățean, care dorește o identitate digitală, capacitatea practică de a fi identificat astfel. Potrivit experților din domeniu, termenul de implementare practică poate fi însă de domeniul unui deceniu. Între timp, noi produse, precum Earth ID, încearcă să facă identitatea digitală disponibilă tuturor, inclusiv celor care nu au acces la telefoane de ultimă generație.
UE speră că 80% dintre cetățenii UE vor fi adoptat un portofel de identitate digitală până în 2030. Sub cupola eIDAS, Regulamentul care guvernează identitatea digitală a UE, au început patru proiecte-pilot la scară largă, inclusiv Consorțiul EU Digital Identity Wallet (EWC), Digital Credentials 4 Europe (DC4E), Nordic-Baltic eID (NOBID) și Pilots for Digital Identities Wallet (POTENTIAL) cu sute de participanți. Programul-pilot al EWC, de exemplu, acoperă toate statele membre și are 41 de beneficiari și 35 de parteneri asociați. Este condus de Bolagsverket, oficiul de registratură suedez.
Una dintre companiile implicate în EWC este platforma de schimb de date iGrant, care analizează, în primul rând, cazurile de utilizare pentru călătorii, plăți și identitatea digitală organizațională (ODI), un portofel pentru persoane juridice, care este practic un ecosistem tipic de portofel.
În mod obișnuit, un sistem constă din individ și sursa de date, cunoscute și ca emitent de date sau producător de date, precum și un serviciu care utilizează date sau un consumator de date. Sursa de date emite orice informație care poate fi deținută de persoana sau deținătorul portofelului de date. Aceste informații ar putea fi partajate cu orice furnizor terț. De asemenea, este diferită de soluțiile existente care se bazează pe smartphone-uri de ultimă generație, creând bariere de accesibilitate pentru persoanele din medii socio-economice inferioare, sau pentru persoane care nu au cunoștințe de accesare a acestor interfețe.
Înlocuirea treptată, până la dispariția totală a cash-ului, naște automat necesitatea de a deține un portofel digital care este sigur, care păstrează confidențialitatea și este interoperabil, acesta fiind inextricabil legat de identificarea unei persoane. Această identificare poate sau nu să fie legată în viitor și de date biometrice ale unei persoane.
La acest moment, problema principală este integrarea în sistemul utilizatorilor de identitate digitală a acelor persoane care nu au acces la tehnologie, fie din lipsa fondurilor, fie din lipsa cunoștințelor. Acest aspect poate fi suplinit prin utilizarea implanturilor subcutanate, care să asigure scurtcircuitarea etapelor care se efectuează astăzi de pe diverse device-uri. Acest tip de implanturi folosesc tehnologia Near Field Communication (NFC), o tehnologie de comunicare fără contact și fără fir, care utilizează unde radio pentru a partaja informații digitale.
În general, este un dispozitiv mic, de dimensiunea unui mic ac de siguranță, gros de jumătate de milimetru, format dintr-un microprocesor și un plic de siliciu care acționează ca antenă, toate închise într-o bio-incintă ermetică. Implanturile pot fi plasate oriunde sub piele, dar palma este cea mai practica. Scopul ar fi să înlocuiască un portofel voluminos și să fie o alternativă convenabilă și concomitentă la un card de credit, un buletin, un pașaport și/sau orice fel de dispozitiv cu funcție de plată sau identificare, fie pentru acces într-o incintă, fie pentru utilizarea unor servicii.
Implantul nu poate fi scanat sau fotografiat ca un card de credit sau de debit pentru a exploata ulterior datele imprimate pe el. Implantul este „literal” întotdeauna la îndemână, permițând utilizatorilor să efectueze plăți, chiar și în situațiile în care nu și-au luat portofelele.
Firește, principala teamă a implementării pe scară largă a acestor tehnologii este îngustarea până la eliminare a tronsonului de alegere a modalității de interacțiune cu societatea, în general, altfel decât într-un cadru tehnologic prestabilit, precum și posibilitatea statului sau a altor entități care controlează acest cadru general tehnologic interoperabil – un ecosistem digital – de a elimina libertățile de facto ale oricărei persoane, pe baza unor criterii aleatorii sau care vizează implementarea unui stat distopic totalitarist.
Există riscul că, în aceste condiții, acea alegere a unei părți a populației care a ales să trăiască off-the-grid va fi sprijinită de un număr tot mai mare de persoane, până la pericolul fracturării sociale sau a războiului civil.
Un articol semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & Asociaţii.