STOICA & ASOCIAȚII obține o soluție inedită de măsuri provizorii în materia protecției programelor pentru calculator
Tribunalul București a admis recent cererea reclamantei (o societate specializată în realizarea de software la comandă) de luare a măsurilor provizorii, necesare pentru interzicerea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală asupra programului de calculator și, pe cale de consecință, instanța a obligat partea pârâtă să înceteze utilizarea în orice fel a codului creat de reclamantă, inclusiv prin retragerea de îndată a aplicației de pe platformele GooglePlay şi AppStore. Mai mult, au fost admise și capetele de cerere privind obligarea pârâtei să constituie o garanție prin consemnarea sumei la dispoziția reclamantei în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum și obligarea pârâtei să permită deîndată reclamantei accesul la codul sursă al aplicației utilizate fără drept, în vederea conservării probelor informatice.
Asistența juridică și reprezentarea reclamantei în acest litigiu au fost asigurate de STOICA & ASOCIAȚII, prin echipa de avocați formată din Constantin Cosmin Pintilie (Managing Associate) și Mircea Vasile (Junior Lawyer), sub coordonarea lui Valeriu Stoica (Founding Partener). Soluția este fără precedent în jurisprudența națională, atât sub aspectul măsurilor dispuse, cât și sub aspectul celerității soluționării cauzei, fiind asigurată astfel o reală protecție a drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul măsurilor provizorii.
Instanța a apreciat că toate condițiile specifice acestei proceduri sunt îndeplinite și a reținut, în acord cu argumentele construite de echipa STOICA & ASOCIAȚII, că „În materia proprietății intelectuale, prejudiciul este prezumat a se produce prin chiar încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Agravarea semnificativă a prejudiciului pe parcursul soluționării cauzei în condiții de contradictorialitate se poate prezuma în raport specificul dreptului de proprietate intelectuală încălcat și de conduita părții pârâte.”
Argumentele formulate în susținerea îndeplinirii condiției urgenței au avut o deosebită importanță pentru admiterea cererii și, mai ales, pentru soluționarea acesteia fără citarea părților.
Litigiile care vizează încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra programelor pentru calculator sunt de actualitate, fiind așteptată o creștere semnificativă a frecvenței acestora. Specificul acestei materii, în care prejudiciul patrimonial se produce imediat și se poate majora considerabil într-un interval de timp foarte scurt și în care probele încălcării pot fi alterate cu ușurință, impune formularea rapidă a unor cereri prin care să fie încuviințate de urgență astfel de măsuri provizorii. Soluționarea urgentă a unor asemenea cauze de către instanțele judecătorești este esențială pentru asigurarea unor remedii utile și eficiente protejării drepturilor de proprietate intelectuală, drept pentru care celeritatea cu care Tribunalul București a soluționat cererea de măsuri provizorii este un excelent model de bune practici la nivel european.
Constituită în anul 1995, STOICA & ASOCIAȚII a câștigat recunoaștere națională şi internațională în lumea dreptului şi a mediului de afaceri, prin întreaga sa activitate de asistență juridică şi de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți. De la înființare și până în prezent, avocații din cadrul STOICA & ASOCIAȚII au făcut dovada că sunt o echipă puternică, întemeiată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo. STOICA & ASOCIAȚII a dobândit o excelentă reputație națională şi internațională. Performanțele sale profesionale sunt recunoscute ca atare în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII