Strategia Energetică – primii pași

Ultimile opt luni au schimbat cursul industriei energetice românești. Apariția Green Deal, preluarea Guvernului de către Partidul Național Liberal, criza Covid 19 cu rezultantă, elaborarea Strategiei Naționale de Apărare și a Planului Național de Investiții, urgentează apariția Strategiei Energetice și trasează noi direcții ale acesteia. Începând din 2012 România nu are și nu s-a dorit a avea o Strategie Energetică. Securitatea Energetică este prima prioritate a Strategiei Energetice.

Repet de câte ori se poate: „Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung și a formulelor de rezerve și proceduri în caz de urgență, calamitate sau criză. Securitatea Energetică este parte a securității economice și include părți din securitatea infrastructurilor energetice critice. Securitatea energetică înseamnă diversificarea geografică a ofertei, utilizarea a mai multor tipuri de energie, stabilitatea cererii şi predictibilitatea preţurilor.”

Din cele două documente amintite mai sus reies câteva problemele relevante din punct de vedere practic:

• România nu-şi mai permite să renunţe la nici un capitol al suveranității energetice, adică nu-și mai permite să renunțe la controlul niciunei resurse energetice,
• România trebuie să dețină capacitatea de a menține unități independente de producție, stocare, transport și distribuție într-o piață globală,
• România trebuie să dispună de acces la surse de energie și materiale strategice,
• România trebuie să facă față dependențelor economice – energetice față de alte state ce urmăresc scopuri politice pe piața globală și să utilizeze eventuala dependență a altor state de România pentru atingerea unor scopuri politice în interesul său (smart dependency),
• România trebuie să se împotrivească creșterii inegalităților economice – energetice dintre state în piața globală,
• România trebuie să aibă instituții și instrumente în fața riscului de globalizare economică ce duce la diminuarea funcțiilor economice ale statului și care generează economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător și corupție,
• România trebuie să aibă instituții și instrumente pentru a se apăra în fața riscului ca economia globală să intre în perioade de criză datorită “lebedelor negre”, a politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe sau corupte, a instituțiilor naționale sau internaționale slabe și a instabilității financiare sau politice la nivel regional (ceea ce s-a întâmplat începând cu martie 2020 – criza Covid 19),
• România trebuie să aibă o industrie energetică predicibilă în relațiile internaționale,
• România trebuie să-și construiască o instituție națională cu rol de analiză economică strategică, de avertizare timpurie și combatere a agresiunilor economice pentru a ajuta la negocierea avantajoasă a tratatelor, strategiilor și politicilor în cadul UE și în cadrul regional.
• România trebuie să fie capabilă să răspundă, energetic, provocărilor interne și internaționale, anticipând situațiile critice și pregătind scenarii de răspuns și de depășire a situațiilor critice.
• România trebuie să deruleze politici și programe de exploatare eficientă a potențialului intern privind resuresele regenerabile, împreună cu accesul imediat și concret la resursele aflate în conservare.

În vederea elaborării viitoare a Strategiei Energetice încerc să radiografiez realitățile externe și interne cu care se confruntă România. Probleme depistate sunt grupate pentru a deduce mai facil riscurile, vulnerabilitățile, amenințările, pericolele și oportunitățile.

Situația actuală în Regiunea Extinsă a Mării Negre este foarte tensionată și poate fi rezumată în câteva puncte:

• Federația Rusă are o pozitie monopolistă în deținerea de resurse și trasee energetice.
• Federația Rusă duce o politică de șantaj energetic asupra tuturor țărilor europene, implicit și a României, energia a fost, este și va fi un factor de influență în relațiile internaționale ale statelor, având un rol central în politicile Federației Ruse începând încă din anii ’60,
• Paternul agresiunii Federației Ruse, pe lângă șantajul energetic mai cuprinde: dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin, impunerea unui sistem autocratic, intruziunea în alegeri, crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului, achiziția de active în industriile strategice, în special cea energetică, ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” începând de la rețelele de socializare și până la presa quality generat de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești și dacă este cazul apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia.
• Rusia a generat conflicte, pe care apoi le-a înghețat, în toate regiunile, prin sau pe lângă care au fost proiectate tresee energetice rusești sau alternative din surse energetice rusești sau alternative. Osetia, Abhazia și Nagorno – Karabach au stopat proiectele ce ar fi trebuit să lege resursele din zona caspică de Europa. Conflicul Transnistrean și cel din Donbas au rolul de a destabiliza Ucraina pentru dezvoltarea proiectelor coridoarelor energetice de alimentare ale Europei prin North Stream și South (Turk) Stream. Conflictul Sirian sigur stopează Gazoductele Arab, Islamic și Qatar – Turcia.
• Descoperirile de resurse din Marea Neagră, și ocuparea abuzivă a Crimeii ar putea genera din ce în ce mai multă instabilitate politică și economică în Bulgaria și România având ca scop eliminarea companiilor occidentale sau naționale din schemele de exploatare. Oricum pune în dificultate extracția de gaze din vestul Mării Negre prin manevrele militare dese pe care le desfășoară.
• În ultimii 20 ani, Rusia și-a îndeplinit toate obiectivele geopolitce referitoare la energie. Astfel au fost blocate toate alternativele energetice de aprovizionare și transport: Nabucco, AGRI, White Stream și doar parțial a blocat TANAP datorită posibității de legare a acestuia la Blue Stream (conducta care leagă Federația Rusă de Turcia pe sub Marea Neagră), ITGI, TAP și EDISON și toate la un loc putând fi racordate la marele proiect rusesc TurkStream. Blocajul s-a realizat și prin amorsarea conflictor în zonele din jurul Mării Negre.
• Una din liniile directoare ale politicii rusești este: Gaz ieftin contra avantaje geostrategice.
• În toate țările riverane Mării Negre și din proximitatea zonei există clivaje interne induse, distingându-se o luptă a forțelor politice pro – occidentale cu cele anti – occidentale și pro – rusești.
• Turcia ar putea deveni un factor destabilizator în regiune, fiind o victimă a Federației Ruse, având o dependență de peste 76% de gazele rusești, înainte de darea în folosință a TurkStream, fiind totodată și un stat component al NATO.
• Ungaria, prin politica de destabilizare economică a vecinilor, a reușit ca să defavorizeze România în proiectele comune europene de interconectare, minimizând, încetinind sau controlând contractele futures pe gaze ale Transgaz printr-o relație nefirească cu compania maghiară FGSZ.
• Apărarea colectivă europeană în problema energetică nu funcționează, neexistând o poziție antagonică a UE față de Federația Rusă, ca stat aresor și impredictibil.
• Direcțiile UE se îndreaptă către:

1. Surse alternative de aprovizionare și transport: Țările Caucaziene pot furniza peste 165 miliarde mc/an către Uniunea Europeană,
2. Prețuri mai mici pentru importurile rusești,
3. Creșterea eficienței energetice și folosirea de resurse regenerabile,
4. Tehnologii noi, impuse de Green Deal.

• Cea mai mare problemă pe care o are de rezolvat Uniunea Europeană este: o Rusie funcțională care șantajează energetic Europa sau o Rusie destabilizată de lipsa de bani, prin micșorarea veniturilor din exporturile de produse energetice.

România în Uniunea Europeană

• Singura linie directoare în vigoare în politica energetică națională este reprezentată de Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) care este negociat cu CE și care în mai câteva puncte nu se respectă. În ansamblu, PNIESC nu mai este de actualitate în actuala situație economică post-pandemie.
• Green Deal precizează că producția de energie din cărbune va fi restricționată până la închidere în următorii ani. Cărbunele reprezintă aproximativ 30% din mixul energetic electric și aproximativ 18% din mixul primar (energie electrică, încălzire, transport). Green Deal sigur va suferi modificări post-pandemie.
• Exporturile de energie electrică din România se bazează pe regenerabile, acestea fiind subvenționate și având un preț foarte mic. Importurile sunt foarte scumpe (din Ungaria și Ucraina) deoarece energia importată provine din gazele rusești. Avem trei aspecte: Ucraina nu are un sistem de taxare a energiei din combustibili fosili, și Ucraina și Ungaria produc energie din gaze rusești, deci România importă mascat gaze rusești la care producătorul mai adaugă un preț de procesare (în loc ca acesta să revină producătorilor români care stau) și cu toate că din punct de vedere valoric numărul de giga-wati exportați este mai mare decât față de cel importață, valoric este invers, adică România plătește mai mult pentru importuri decât caștigă din exporturile de energie, deci se crează un dezechilibru al balanței de plăți. Cu alte cuvinte exportul cauzează mari daune Sistemului Energetic Național, inclusiv prin nefolosirea capacităților funcționale deoarece acestea au cicluri de pornire – oprire mai mari de 10 zile.

Organizare – Infrastructuri

• Organizarea industriei energetice nu răspunde provocărilor internaționale actuale: Astfel avem
  1. Agenția Națională de Reglementare în Energie – ANRE (care nu este independentă din punct de vedere politic),
  2. Secretariatul General al Guvernului ce are format un departament care se ocupă de transport și infrastructuri critice, condus de un secretar de stat și având în subordine Transelectrica și Transgaz iar
  3. restul societăților de stat din industria energetică sunt subordonate noului megaMinister al Economiei și Energiei.

Inadecvanța rezultă din faptul că aproape toate documentele UE tratează problemele energiei împreună cu problemele de mediu. De asemenea, structurile SGG nu dispun de un aparat necesar „patronării” celor doua mari companii naționale și obiectul de activitate al acestora s-ar asocia mai bine Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

• Există companii naţionale care în conjunctura actuală nu sunt solvabile în piaţa internaţională sau regională de energie. Această insolvabilitate se datorează managementului politizat din ultimii 30 de ani ce nu a respectat nici un principiu al unei bunei guvernanţe corporative, care a dus la crearea și pătrunderea unor grupuri de interese economico – politice interne sau străine. Insolvabilitatea acestor companii se datorează şi instabilităţii politice: o politică energetică trebuie proiectată şi pusă în aplicare în zeci de ani şi nu înlocuită la fiecare schimbare de guvern, fiecare guvern susținând că are propriile politici energetice și neavând profesioniști de bună credinţă în domeniu. Alte motive ale insolvabilităţii sunt: scăderea consumului de energie în ultimii 10 ani, învechirea fizică şi morală a tehnologiilor de extracţie, transport, depozitare şi prelucrare a materiilor prime energetice, controlul pieţelor de către mari companii internaționale monopoliste şi apariţia de noi resurse şi tehnologii.
• Sistemul Energetic Național, care se include la producția, importul, transportul și distribuția de energie electrică, este organizat pe principii greșite, fiind prost înțeleasă funcționarea pietei „libere”. Piața nu poate fi liberă atât timp cât energia electrică regenerabilă (hidro, solar, eolian) poate fi produsă doar în funcție de condițiile meteoroglogice și de ciclul diurn – nocturn. Astfel, în condiții de secetă nici energia nucleară nu poate fi produsă la capacitatea maximă deoarece nu sunt disponibile cantitățile de apă necesare în procesul tehnologic. De asemenea și în conditii de frig extrem capacitățile hidro, eolian și uneori nuclear nu pot funcționa. Cu alte cuvinte capacitățile care ofera securitate sunt cele pe cărbune, pe gaz și cu indulgență adăugăm și nuclearul. Deci pe piața liberă organizată (OPCOM) se tranzacționează energie electrică produsă în capacități care conferă securitate (pot produce necondiționat) și energie electrică dependentă de diverse condiții, în fond fiind produse diferite. Cu alte cuvinte megawattul obținut din combustibili fosili sau nucleari este un produs diferit față de megawattul obținut din energie regenerabilă, primul oferind securitate și stabilitate sistemului, al doilea prețuri mai mici și un mediu mai curat.
• Situația privind capacitățile de producție declarate ca funcționale este mincinoasă. Astfel la Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) situația ne arată capacitatea de producție de 22.000 MW/h. Există capacități declarate care nu au mai produs de foarte mulți ani și care nu mai pot fi puse în funcțiune din diverse motive și aceste capacități sunt în special cele de pe cărbune și gaz. Cu alte cuvinte România în situație de secetă, de perturbare a prețurilor de piața a petrolului (de care depinde prețul gazelor) nu poate furniza energia necesară, existând pericolul de black-out. Specialiștii estimează că în lunile de maxim consum, capacitățile naționale sigure nu pot produce mai mult de 7000 MW/h.
• Experienţa marilor jucători în domeniu arată că aceştia sunt mai fiabili cu cât domeniile de activitate sunt mai vaste, structura lor cuprinzând activităţi din lanţul extracţie – transport – depozitare – prelucrare – distribuţie. Probabil că realizarea de două sau trei mari companii naţionale energetice, care să cuprindă o parte sau toate componentele enunţate mai sus, eventual din mai multe domenii energetice (nucrear – hidro – termo – alternativ) este una din soluţiile fiabile. Realizarea acestor companii naţionale puternice (eventual listate la bursa prin ofertă primară) ar face din România un jucător important pe piaţa regională, ar asigura un oarecare grad de securitate energetică și ar asigura o transparenta a managementului. Aici avem o cerință a UE, de nu avea societăți care să se ocupe de câte una din activități, dar această cerință a fost negociată de unele state sau ocolită de unele mari companii.

Resurse – Producție – Consum

• Mixul energetic primar (ce cuprinde toate consumurile energetice: producere de energie electrică, încălzire și transport), pentru 2021, este preconizat să fie bazat în continuare pe combustibili fosili poluanți (67%).

  Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro