Stridente romanesti in chestiunea Kosovo

Romania a strigat mai tare decat era cazul in problema Kosovo. S-a auto-inclus intr-un grup de tari cu reale probleme separatiste, nu inventate si supralicitate de politicieni, cum se intampla la Bucuresti. Prin contaminarea cu Spania, Grecia, Cipru si Slovacia, Romania induce, in mod artificial, ideea ca in Transilvania pandeste riscul real al separatismului, amenintare inexistenta in realitate. Ne-am supraexpus si am exagerat ca stat UE declarand ilegala nasterea statului Kosovo, la fel ca Spania. Politicienii romani au probat ca n-au depasit complexul etnic si viziunea nationala ingusta, cedand mult prea usor tentatiei nationalismului primitiv.

Guvernul de la Madrid isi poate oricand justifica pozitia radicala in chestiunea Kosovo aratand cadavrele lasate in urma de terorismul basc. De bun simt, Grecia sau Cipru nu aveau cum sa recunoasca in Kosovo ceea ce au refuzat 30 de ani in propria ograda: independenta turcilor din jumatatea de nord a insulei. Dupa ce jumatatea greceasca a Ciprului a aderat la UE in 2004, turcilor ciprioti le-a iesit separatismul din cap. Trei decenii s-au chinuit sa-si proclame o republica nerecunoscuta pe plan international. Acum se roaga de greci ca sa obtina reunificarea insulei. Altfel spus, nici Grecia, nici Cipru n-ar fi riscat mare lucru daca recunosteau indepenta Kosovo, la fel ca alte state UE, numai ca ar fi fost un gest imoral si cinic.

Sperietoarea “pericolului maghiar”

Dar noi? Noi pe cine aratam cu degetul? Cum ne justificam noi radicalismul? Cu Bela Marko si cu Vadim Tudor. Cu doi politicieni in prag de pensionare. Cu un Bela tot mai parasit de electoratul maghiar si cu un Vadim Tudor abandonat pana si in propriul partid. Cine cauta totusi un nod in papura va gasi conflictele etince din 1990 de la Targu Mures. Nu tine. Stim azi ca scenariul violentelor cu maghiari si romani in fundal s-a scris in birourile Securitatii care isi punea serviciile in slujba noii puteri amenintate de “pericolul maghiar”. Fosta securitate a regizat mascarada de la Targu Mures ca sa-si castige o noua legitimitate, transformandu-se in devotatul SRI-ul spalat peste noapte de trecutul comunist.

Ani de zile, “pericolul maghiar” a fost diversiunea salvatoare din care s-au hranit paiate nationaliste ca Vadim Tudor sau populisti mai subtili ca Ion Iliescu. Psihoza “pericolului maghiar”, intretinuta de serviciile de informatii nereformate, l-a tinut zece ani pe un Ghita Funar in fruntea Clujului, spre rusinea Romaniei, sugrumand dezvoltarea orasului. Din nationalismul delirant al PRM si PSD si-au extras energia radicalii maghiari. In lipsa unor patriotarzi ca Vadim Tudor, Adrian Paunescu, George Pruteanu sau Ion Iliescu, radicalii maghiari n-ar fi existat. Pe scurt, partidele conservatoare care au i-au refuzat minoritatii maghiare drepturi elementare au facut din Transilvania un caz in anii 90, nu invers.

Romania si complexul etinc

Tentatia national-populismului n-a ocolit insa nici un partid. Din acest motiv, arhitectura institutionala a Romaniei s-a construit dupa 1990 avand la baza un complex etnic. Nici Constitutia revizuita in 2003 n-a facut mari progrese. Legea fundamentala exclude minoritatile din componenta statului, Romania fiind definita, la fel ca acum doua secole, ca “stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”. Or, “statul natiune” este un concept depasit in toata Europa Occidentala. Constitutia franceza, de exemplu, garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor sai, “fara deosebire de originea etnica” iar statul francez se defineste ca “republica indivizibila, laica, democratica si sociala”, dar nu ca stat national.

Dupa ce liderii de la Pristina au proclamat pe 17 februarie in mod unilateral independenta Kosovo, Romania a facut un salt in timp, intorcandu-se la retorica agresiv-nationalista si irationala din negura anilor 90. Politicieni de la stanga la dreapta, de la Emil Boc la Vadim Tudor, de la Calin Popescu Tariceanu la Adrian Paunescu au gasit un bun prilej sa-si spele pacatele cu detergentul patriotismului inflacarat. E drept, pe tonuri diferite, dar mesajul a fost in esenta acelasi: de straja patriei. O aiureala. Ne ameninta cineva? Parlamentul si-a umflat gusa patriotismului votand o declaratie bombastica. Si aici se vor gasi unii care vor tipa: doar ati vazut reactia liderilor UDMR! De ce vor ca Romania sa recunoasca independenta provinciei Kosovo? Pun ei ceva la cale, clocesc separatisme si independenta!

Vadimizarea UDMR

Din pacate, liderii UDMR s-au vadimizat si paunescizat ca sa-si camufleze cei zece ani petrecuti la guvernare in interes propriu. Astazi, UDMR are un rival oficial cu care se va bate la algerile locale si la cele din toamna: Partidul Civic Maghiar. Din acest motiv, liderii Uniunii se iluzioneaza ca, recuperand tema autonomiei teritoriale, vor opri hemoragia voturilor scurse catre noul PCM. Cu ajutorul elitelor romanesti, incapabile de reforme administrative profunde si care mentin mai departe un stat excesiv centralizat, tema autonomiei va mai avea sens o vreme.

Dar adevarul, marele adevar este ca maghiarilor de rand putin le pasa de ce s-a intamplat in Kosovo. Ii doare in cot de gogosile vandute electoral cand de Lazslo Tokes, cand de Marko Bela. Aparitia statului Kosovo va avea efect zero in Transilvania. Maghiarii din Harghita si Covasna stiu ca nu le va folosi la nimic sa-si ridice un gard, un steag si un imn peste saracie. Lor le pasa, ca si noua, majoritarilor, mai mult de rata la banca, de un job bine platit in UE, de preturi si inflatie. Imi amintesc bine cum, prin 2007 pe cand lucram ca gazetar la Cluj, lideri UDMR de toata isprava imi demonstrau cu cifre si studii interne ca tema autonomiei teritoriale se afla pe locul zece pe agenda de interes a comunitatii maghiare. Altfel spus, tema moarta. Astazi, au inviat-o ca sa nu moara ei de tot.

Solutia: autonomie pentru toti

Cred ca tema autonomiei ii fascineaza pe maghiari cam cat ne doare pe noi de unirea cu Moldova. Cei 30 de udemeristi care au iesit duminica seara foarte spontan in centrul Clujului masoara cu precizie cata emotie a starnit cu adevarat proclamarea independentei Kosovo printre maghiarii obisnuiti. Doar populisti si paiate de la PRM si UDMR aprind fitilele unor bombe care explodeaza exclusiv in capul lor, cum se intampla de vreo 18 ani incoace.

Romania n-a gresit protejandu-si spatiul politic de derapaje nationaliste si extremiste. Si-a ales doar un ton total nepotrivit si disproportionat cu realitatile din Transilvania. Am putut vedea iarasi cum intre galagia politica si cetateni se casca o prapastie umpluta cu spumele unor lideri de opinie injectati pe viata cu “pericolul maghiar”.

Regionalizarea pe principii europene, infiintarea unor mini-parlamente sau guverne regionale care sa distribuie bugete locale la fel ca in alte tari europene, pe scurt desfiintarea statului centralizat imaginat de comunisti dupa care functionam din pacate si astazi ne-ar salva si extremismul maghiar sau romanesc. Ne-ar salva si pe noi, ca tara aflata de doua decenii la cheremul unor politicieni care fac si desfac la Bucuresti.