Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Clasarea faptelor din Decembrie '89 incalca legislatia interna si internationala; Cum a devenit Liviu Dragnea cheia rasturnarii lui Gabriel Oprea; Rapirea jurnalistilor. Munaf contesta condamnarea de 10 ani

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Clasarea faptelor din Decembrie ’89 incalca legislatia interna si internationala. Clasarea Dosarului Revolutiei reprezinta o palma pe obrazul Justitiei Romane, sunt de parere fosti magistrati, revolutionari si reprezentanti ai societatii civile. Referitor la aceasta decizie a Parchetului General, Teodor Maries a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, ca a transmis – in numele asociatiei pe care o conduce: „21 Decembrie 1989” – o instiintare catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei – organul decizional al Consiliului. „Urmeaza ca, in cel mai scurt timp posibil, sa atacam decizia de clasare data de Parchetul General”, a adaugat Maries. Asa cum ne-au relatat, atat Teodor Maries, cat si generalul Dan Voinea – cel care a instrumentat, o perioada de timp, Dosarul Revolutiei – , clasarea faptelor savarsite in timpul evenimentelor din decembrie 1989, soldate cu 1.142 de morti, nu numai ca incalca legile in vigoare din Romania, dar sfideaza si hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), scrieEVZ.

Cazul Oprea reaprinde jocurile de putere. Cum a devenit Liviu Dragnea cheia rasturnarii lui Gabriel Oprea. Prin refuzul de a demisiona, vicepremierul Gabriel Oprea reseteaza tot jocul politic si, personal, ramane dependent de Victor Ponta. Cheia noilor combinatii politice este in mana lui Liviu Dragnea, care se vede pus intr-o situatie grea: sa renunte la guvernare sau sa sustina in continuare tandemul Victor Ponta- Gabriel Oprea. Vicepremierul Gabriel Oprea a ignorat sfatul presedintelui Klaus Iohannis si a refuzat sa demisioneze din Guvern dupa moartea politistului Bogdan Gigina. „Sfatul transmis de presedintele Klaus Iohannis poate fi pus in contextul optiunilor exprimate frecvent de domnia sa in ceea ce priveste culoarea politica a Guvernului”, a motivat Gabriel Oprea, cu trimitere la faptul ca seful statului si-a exprimat, in trecut, dorinta de a avea un guvern liberal. Imediat, mesajul lansat de Oprea a fost rostogolit chiar de premierul Victor Ponta. „Cred ca presedintele vrea sa profite de orice ocazie, chiar si de moartea unui tanar, pentru a-si pune Guvernul domniei sale”, a acuzat Ponta, la Romania TV, postul prietenului sau Sebastian Ghita, anuntaAdevarul.

Vladimir Milov, lider al opozitiei ruse: Putin se va prabusi. Dar nu ca Ianukovici, ci ca Erdogan. In 2011, cu un cateva luni inaintea alegerilor parlamentare din Rusia, Radio Europa Libera il prezenta pe Vladimir Milov (astazi in varsta de 43 de ani) drept „figura proaspata a opozitiei ruse”, o opozitie divizata, dar in primul rand oprimata de aparatul propagandistic si politienesc controlat de Vladimir Putin. Cu doar un an inainte, Milov, Vladimir Ryzhkov, Mihail Kasyanov si Boris Nemtov (executat la inceputul lui 2015 in centrul Moscovei) formasera o coalitie cu care sa concureze partidul prezidential Rusia Unita in legislative. Nu au avut prea mult succes, dupa cum recunoaste Milov insusi intr-un interviu acordat Romaniei libere, dar, o spune tot el, vremurile au adus noi oportunitati, pe care opozitia, daca vrea cu adevarat o schimbare, va trebui sa le fructifice cu multa rabdare. Milov, care in timpul Guvernului Mihail Kasyanov a fost ministru adjunct al Energiei, critica dur stilul sovietic al Gazprom si inadecvarea la realitate a strategiilor girate de Putin si conducerea gigantului rusesc, informeazaRomania Libera.

1000 de lei/zi de intarziere pentru fiecare client. Promisiunea avocatului celor 207 de romani care au invins BCR in instanta. Dupa castigarea primului proces colectiv impotriva BCR, avocatul care i-a reprezentat pe oameni anunta ca va cere bancii cate o mie de lei pentru fiecare zi de intarziere, pentru fiecare client in parte. Asta dupa ce Banca Comerciala Romana a anuntat ca asteapta motivarea deciziei Inaltei Curti, inainte sa schimbe vreun contract. 207 persoane au dat institutia in judecata si au castigat, pentru ca aceasta, conform judecatorilor, calcula dobanda intr-un mod netransparent. La fel ca Elena alti 206 s-au aliat in 2010 in primul proces colectiv impotriva BCR. Intre timp femeia a achitat creditul, a fost bun platnic, si desi nu mai are nicio datorie la banca, sustine ca, dupa solutia data in proces de Inalta Curte de Casatie si Justitie, banca are acum datorii la ea, scrieStirileProtv.ro.

DW: Esenta personajului politic de tip Oprea. Gabriel Oprea este un personaj secretat de insusi sistemul politic. Intr-un alt sistem care ar produce majoritati politice clare, nu ar putea exista partidele balama si nici mijlocitori gata sa-si ofere serviciile. Felul cum este descris si contestat astazi Gabriel Oprea arata, din nefericire, lipsa de gravitate. S-a spus pana la satiu ca viata romaneasca este impregnata de caragialism, ceea ce ar trebui sa insemne ca e frivola, ca nu ia lucrurile in serios pana la capat si ca tragedia insasi ramane o simpla farsa. Or, daca povestea asta cu caragialismul romanilor, nu e o simpla imagine menita sa ne satisfaca dorinta de formulari tari si „definitive”, atunci generalul Oprea este, intr-adevar, un produs al acestui fel de a fi, cam neserios. Militar pe de-a-ntregul nu a fost niciodata, fiind, de fapt, ofiter de manutanta, ispravi intelectuale nu are, de vreme ce doctoratul sau este un plagiat, iar politic vorbind a crescut numai in culise, prin combinatii de cabinet, anuntaDeutsche Welle.

Rapirea jurnalistilor. Munaf contesta condamnarea de 10 ani. Mohammad Munaf, ceta teanul irakiano-american con damnat la 10 ani de inchisoare alaturi de Omar Hayssam(care a primit 20 de ani) in dosarul rapirii jurnalistilor romani din Irak, a fost ieri dus in fata magistratilor Curtii de Apel Bucuresti. La aceasta instanta se va decide soarta lui Munaf, dupa ce acesta a depus o contestatie in anulare impotriva sentintei prin care a fost condamnat. Sedinta de ieri s-a amanat pentru 24 noiembrie, deoarece la dosar nu au sosit documentele solicitate de instanta romana autoritatilor irakiene. Judecatorii romani au solicitat de la irakieni duplicate dupa hotararile pronuntate fata de Mohammad Munaf, „inclusiv precizarea duratei in care acesta a fost privat de libertate in aceasta cauza sau in alte cauze”. In Irak, Munaf ar fi fost incarcerat aproape sase ani, perioada pe care ar vrea sa o scada din cei aproximativ sapte ani pe care ii are minim de executat, informeazaEVZ.

Starea Apararii Nationale: cine furnizeaza arsenalul armatei romane. Cele mai valoroase contracte pentru inzestrarea armatei romane in ultimii 25 de ani au mers, fara exceptie, la guverne sau companii straine. Marile achizitii sunt, in majoritate, second-hand si vin in completarea stocurilor invechite, mostenite din comunism. In anii ’90, Romania inca se afla in topul zece al exportatorilor mondiali de armament. Intre timp, productia a scazut odata cu exporturile si cererea. Industria nationala a apararii a resimtit in plin schimbarile. Astazi, exportam doar mai degraba armament usor, componente, munitii si softuri. In contrapartida, suntem nevoiti sa importam de fiecare data cand Ministerul Apararii Nationale aloca armatei bani pentru programe masive de modernizare sau inarmare. Fara exceptie, toate marile astfel de programe demarate in ultimii 25 de ani au avut furnizori straini, fie ca vorbim despre guverne care ne-au vandut nave sau tancuri pe care le scosesera din uzul armatelor proprii, fie ca vorbim de producatori militari internationali, scrieAdevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro