Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Doi oameni ai strazii, eroii atentatului de la Manchester; Primul summit NATO din era Trump. Care sunt obiectivele Romaniei; Teapa siciliana data unei universitati romanesti

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Primul summit NATO din era Trump. Care sunt obiectivele Romaniei.Cresterea bugetelor pentru aparare, combaterea terorismului si relatia cu Rusia vor fi principalele teme ale summitului NATO programat joi la Bruxelles. Romania va fi recunoscuta drept contributor relevant al Aliantei. Liderii statelor membre NATO se reunesc azi la Bruxelles, o intalnire mai degraba simbolica, fara a avea caracterul unui summit obisnuit al NATO. De ce simbolica? Va fi prima reuniune la care vor lua parte noul presedinte american, Donald Trump, si noul presedinte francez, Emmanuel Macron. Conform cutumei, se organizeaza un astfel de summit special de fiecare data dupa instalarea unei noi Administratii americane. Asadar, potrivit presei europene, este asteptat un mesaj pozitiv al SUA fata de rolul NATO, tocmai pentru a contracara speculatiile privind acordarea unei atentii mai reduse NATO de catre noua Administratie de la Washington. Desi in timpul campaniei electorale de la sfarsitul anului trecut a criticat Alianta, in urma cu o luna, dupa o intalnire cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, presedintele SUA si-a schimbat parerea. „Am spus ca NATO este depasita. Nu mai este depasita”, preciza Donald Trump, arataAdevarul.

Alegerile din 2009 intr-o lumina mai cruda.Privind in urma, nu putem sa nu incercam o sfasietoare melancolie: caci un deceniu intreg de politica romaneasca, inclusiv cu ceea ce a avut mai bun, este acoperit astazi de o umbra de rusine. Procurorii DNA i-au trimis in judecata pe Elena Udrea, Ioana Basescu si Dan Andronic in dosarul privitor la finantarea ilegala a campaniei electorale din 2009. Acuzatiile cele mai grave apasa asupra Elenei Udrea si fiicei fostului presedinte, acuzate de instigare la luare de mita, la delapidare si la spalarea banilor. Un fel de a spune ca si-au utilizat influenta pentru a extorca bani de campanie. E mai usor acum de inteles patosul pe care senatorul Traian Basescu il depunea cu ocazia legii gratierii. In orice caz, nu exista pentru un politician care a fost candva in culmea gloriei o situatie mai deznadajduita ca aceasta: sa vezi ca propria fiica risca sa fie condamnata pentru operatiuni desfasurate pentru propria campanie si despre care nu puteai sa nu ai cunostinta, scrieDeutsche Welle.

Teapa siciliana data unei universitati romanesti.Universitatea „Dunarea de Jos” s-a asociat in 2015 cu Fundatia Proserpina, a lui Mirelo Crisafulli, pentru infiintarea unei extensii a Facultatii sale de Medicina la Universitatea Kore, din Sicilia. Curtea de Conturi a constatat ca Fundatia lui Crisafulli nu a platit universitatii suma de 290.000 euro prevazuta in contract. Controversele iscate de raportul Camerei de Conturi de la Galati vin dupa ce infiintarea in Sicilia a extensiei Facultatii de Medicina din Galati a provocat un imens scandal in mediile universitare din Italia si in presa italiana, de la „RAI News” la cotidianul „La Stampa”. Conferinta Rectorilor din Italia s-a revoltat, iar Ministerul Educatiei din Italia a cerut in instanta desfiintarea „extensiei”, insa Tribunalul din Caltanissetta a respins recursul Ministerului. Extensia din Sicilia, facuta in patru zile. Pe 29 august 2015, rectorul universitatii galatene, prof. dr. Iulian Barsan, s-a deplasat in Sicilia pentru o conferinta de presa in care a anuntat finalizarea formalitatilor. Pe 24 august, Consiliul ARACIS aprobase universitatii din Galati programul de studii „Medicina (Enna, Italia) Facultate de Medicina si Farmacie”, avizul ARACIS fiind cu „incredere limitata” si pentru „50 studenti/an”, noteazaRomania Libera.

La chinezi apar bicicletele care absorb poluarea si produc aer curat, iar noi nici benzi n-avem.Proiectul Smog Free a fost inspirat de poluarea aerului din Beijing. Programele de distributie a bicicletelor din China sunt un drept imens in prezent. Sunt peste 30 de start-up-uri chinezesti, iar unul care e cel mai mare dintre toate, Ofo, are in jur de 2,2 milioane de biciclete in 43 de orase. Daan Roosegaarde, un inventator din Olanda si designerul din spatele turnului care absoarbe smogul din China, vrea sa actioneze direct cu ajutorul unei biciclete care absoarbe smogul si da aer curat. Acum trei ani, compania lui de design si tehnologie, Studio Roosegaarde, a lansat Proiectul Smog Free, care a aparut dupa ce a vizitat Beijing si a vazut ce impact are poluarea acolo. „In unele zile nu puteam sa vad cealalta parte a strazii”, mi-a zis la telefon. „Proiectul e despre visul de a avea aer curat, apa curata si energie curata”, a spus el. Dupa lansarea turnului, Roosegaarde planuieste sa foloseasca acelasi principiu ca sa-l faca sa mearga la biciclete, relateazaVice.

Diversiunea noului dosar Mineriada: Probe si declaratii despre securisti, mineri si politicieni au fost facute disparute de procurorii militari.Surse din prima echipa care a anchetat evenimentele din 13-15 iunie 1990, fac dezvaluiri cutremuratoare. Conform unor surse din cadrul anchetei initiale, actuala echipa de procurori militari nu a facut cercetari in privinta implicarii unor lideri din esaloanele 2 si 3 ale puterii care au participat efectiv la aducerea unor mase de muncitori in Bucuresti pentru reprimarea manifestantilor. Nu a fost clarificat gradul de implicare a fostului consilier al prim-ministrului Petre Roman, si anume Adrian Sarbu. Acesta s-ar fi ocupat personal de chemarea a 2.000 de muncitori de la Combinatul Siderurgic din Galati. Acestia s-au deplasat cu o garnitura de tren pe 14.06.1990, pentru a participa la reprimarea manifestatiilor din Bucuresti. Din datele existente rezulta ca acestia au fost inarmati cu bate. La dosarul 75/P/1998, printre documentele ridicate de la Regionala CF Galati se afla si o adresa semnata de Platica Vidovici, presedintele CFSN Galati, in care acesta cere directorului regionalei sa puna la dispozitie, din ordinul consilierului prim-minsitrului, domnul Adrian Sarbu”…o garnitura de tren pentru deplasarea la Bucuresti a 2.000 de muncitori pentru masuri de ordine”, potrivitRomania Libera.

Doi oameni ai strazii, eroii atentatului de la Manchester.Stephen Jones dormea in apropierea salii de concerte din Manchester si a fost trezit de bubuitura atentatului sinucigas, iar Chris Parker cersea in apropiere, insa cei doi tineri fara adapost s-au dus in graba sa ajute si au devenit eroi pe retele de socializare, relateaza AFP. „Erau niste copii, multi copii plini de sange si care strigau si plangeau”, a declarat marti pentru postul ITV Stephen Jones, fara domiciliu stabil, in vasrta de 35 de ani, slab, cu mustata si un mic barbison. „A trebuit sa le scoatem cuie din brate si chiar din fata unei fete”, a adaugat acest fost tamplar, fara adapost de peste un an. „Daca n-am locuinta nu inseamna ca n-am suflet”, a spus el. „Ei aveau nevoie de ajutor”, „e vorba despre instinctul de a te duce sa ajuti”. „Am auzit un bum, o secunda mai tarziu am vazut un fulger alb, iar apoi fum si am auzit tipete”, a povestit la randul sau, agentiei britanice Press Association (PA), Chris Parker, in varsta de 33 de ani, aproape plangand, citat deAdevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro