Sari direct la conținut

SuperLiga: Danezul Patrick Olsen a dezvăluit cum a ajuns la Dinamo: „Soția a insistat”

HotNews.ro
Dinamo , Foto: Hotnews
Dinamo , Foto: Hotnews

Mijlocașul Patrick Olsen (30 de ani) a dezvăluit că soția sa a jucat un rol foarte important în transferul său la Dinamo București.

Fotbalistul danez a povestit că soția l-a îndemnat să accepte propunerea din România: „a zis că trebuie să încercăm”.

„Sunt un familist, încerc să stau cât mai mult alături de cele două fiice, una are doi ani şi jumătate, iar cealaltă are 5 luni. Şi cu soţia mea, desigur. Îmi place să beau cafea, să mă plimb, să merg la locul de joacă, după antrenament. Îmi place moda, în Danemarca aveam un prieten cu care mergeam la pescuit şi era foarte distractiv.  

Dacă mă simt bine acasă, pe teren dau 110 la sută. Prima dată cu Polonia, soţia a fost cea care m-a împins să dau curs ofertei. Hai să mergem, să vedem ce iese. Şi la fel şi cu România, ea a fost cea care a insistat, fiindcă de când au venit copiii sunt întotdeauna foarte grijuliu, dar ea a fost cea care a zis că trebuie să încercăm această oportunitate”, a declarat Patrick Olsen, potrivit Orange Sport.

Danezul a fost impresionat de ce a găsit în capitala României: „Nu ştiu la ce mă aşteptam, dar am rămas plăcut surprins de Bucureşti. Am vizitat oraşul în prima zi. Totul m-a surprins şi oamenii din club sunt foarte ok, mă ajută, aşa că mi-a fost uşor să mă integrez”.

Fotbalistul trecut pe la academia celor de la Inter MIlano, cotat de Transfermarkt la 550.000 de euro, a debutat deja pentru Dinamo în meciul cu Unirea Slobozia, scor 1-0, și a lăsat o primă impresie pozitivă.

Dinamo a acumulat 15 puncte în primele 9 etape din SuperLiga și se află pe locul 3 în clasament.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro