Sari direct la conținut

Tariceanu ii zice linsaj mediatic. In Italia i s-a spus „mani pulite” (VIDEO)

Calin Popescu Tariceanu a declarat luni, dupa sedinta Biroului Politic al PNL, referindu-se la scandalul in care este implicat Decebal Traian Remes, ca „exista un mare semn de intrebare: care este rolul unor institutii fundamentale ale statului, care ar trebui in mod normal sa stea la o parte de disputa politca? Iar noi costatam ca este invers, institutiile se angreneaza si servesc cu munitie disputa politica si acest lucru este anormal”.

Tariceanu sustine ca este primul caz de linsaj mediatic al unui ministru dintr-o tara europeana si a atras atentia ca, daca institutiile statului vor functiona la fel in continuare, „derapajul de la democratie este clar”. Liderul liberal este de parere ca in acest fel s-au consolidat dictaturile in Europa, „incepand cu fascismul”.

Cand a vorbit despre scandalul din jurul ministrului Remes si a afirmat ca este primul caz de linsaj mediatic al unui ministru dintr-o tara europeana, premierul Calin Popescu Tariceanu a trecut cu vederea cea mai mare si mai vestita campanie anticoruptie din istoria Europei – operatiunea “mani pulite” (maini curate), din Italia anilor ’90.

Romania incepe sa semene, si ca mod de prezentare a marilor dosare in presa, si ca reactie a politicienilor, cu Italia deceniului trecut.

Atunci, actiunile concertate ale procurorilor italieni au dus nu doar la ‘linsarea’ unui ministru, ci la disparitia efectiva a principalelor partide care-si imparteau puterea in urma alegerilor generale din 1992. Alegerile respective au avut loc la doar o luna de la prima arestare a unui politician acuzat de coruptie – socialistul Mario Chiesa.

Criza politica produsa de valul de anchete in care, pe parcursul anilor, au fost judecati cinci fosti premieri, in jur de 5000 de politicieni si oameni de afaceri la care s-au adaugat alti 12.000 de cetateni, a atins un moment de rascruce in vara anului 1993.

Atunci a inceput procesul intentat consultantului financiar Sergio Cusani, acuzat de faradelegi intr-un joint venture format din compania energetica Eni si Montedison.

Procesul lui Cusani i-a implicat intr-un fel sau altul pe toti liderii politici ai momentului, atat membri ai guvernului, cat si reprezentanti ai tuturor partidelor de opozitie. Iar fiecare pas procedural – cum se intamplase si in cazul lui Mario Chiesa, cu un an si jumatate in urma – ajungea si la televiziune.

Probe, depozitii, marturii, toate s-au perindat, “scapate” cu buna stiinta de procurori sau obtinute pe diverse cai de jurnalisti.

Justitie in direct: procesul Sergio Cusani:

Campania procurorilor condusi de Antonio Di Pietro avea sa se tergiverseze la nesfarsit si foarte putini dintre cei cercetati au ajuns in inchisoare.

Venite in continuarea acelor anchete de coruptie, investigatiile impotriva fostului premier Silvio Berlusconi, legate de afacerile grupului sau Fininvest s-au lovit la randul lor de numeroase obstacole – inclusiv o tentativa esuata de a oferi imunitate, prin intermediul unei legi controversate, pentru primul ministru si parlamentari atat timp cat acestia isi exercita mandatul.

Dar dincolo de eficienta discutabila a campaniilor anticoruptie desfasurate de procurorii italieni, in aceasta tara “exercitiul” difuzarii in media a unor probe judiciare a ramas valabil. Cel mai rasunator caz de acest fel, implicand o autoritate a statului, l-a vizat pe fostul guvernator al Bancii Italiei, Antonio Fazio.

Acesta a fost nevoit sa-si dea demisia in 2005, la apogeul unui scandal in care media italiana a publicat transcirerea unor discutii telefonice inregistrate, in care Fazio putea fi auzit dand asigurari directorului de la Banca Popolare Italiana ca va avea de castigat in fata mult mai puternicei banci olandeze ABN Amro in lupta pentru preluarea companiei financiare italiene Banca Antonveneta.

Citeste si comenteaza:

  • Guvernul Tariceanu fuge de procurori la fel ca Berlusconi (de Dan Tapalaga)
  • Biroul Politic al PNL a votat impotriva remanierii guvernamentale
  • Premierul Tariceanu: judecarea cazurilor de coruptie se face in justitie, nu la televizor
  • Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
    Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro