Tăriceanu privind votul de redefinire a familiei: Înțelegem evoluția societății, dar respectăm demersul soldat cu peste 3 milioane de semnături
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dat un răspuns ambiguu cu privire la modul în care ALDE va vota în cadrul dezbaterii privind redefinirea familiei din Senat, acesta spunând că formațiunea înțelege, ca partid de factură liberală, evoluția și modernizarea societății, dar respectă și demersul oamenilor care sunt în favoarea moralei creștine.
Tăriceanu a spus că nu s-a decis la nivelul ALDE cum se va vota și că o să discute cu colegii senatori, însă este obligația lor de a da curs demersului inițiat care s- a soldat cu peste 3 milioane de semnături.
”Ca partid de factură liberală, sigur că înțelegem procesul de evoluție și de modernizare a societății și în același timp respectăm și opțiunile cetățenilor noștri care sunt în favoarea păstrării tradițiilor și respectului față de reperele moralei creștini. Este obligația noastră de a da curs demersului care a fost inițiat și care s-a soldat cu peste trei milioane de semnături, un număr semnificativ și reprezentativ astfel încât să ne oblige la o astfel de decizie”, a spus Tăriceanu.
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie este înscrisă pentru dezbatere şi vot pe ordinea de zi de marţi a plenului Senatului.