Taxa ghearei: ce este si pe cine va atinge clawback-ul

Desi pentru multi pare un termen neinteligibil, taxa de clawback poate fi inteleasa cu ajutorul unui singur cuvant: gheara („claw” in engleza). Actorii principali din sistemul medical – statul, producatorii si comerciantii de medicamente – se lupta sa puna mana pe o parte cat mai mare din banii acelor romani care contribuie la Fondul National de Asigurari de Sanatate. Si cum miza este consistenta, taxa de clawback a devenit una dintre cele mai disputate prevederi legislative ale ultimilor trei ani.

ULCIORUL FARA FUND

Statul roman are datorii uriase la furnizorii de medicamente, datorii acumulate in ultimii ani. Una dintre cerintele prioritare ale Fondului Monetar International a fost achitarea acestor datorii (arierate) a caror dimensiune ameninta blocarea sistemului medical. In august 2010, statul a alocat 1,9 miliarde de lei pentru plata datoriilor catre furnizorii de medicamente dar, dupa efectuarea platilor, expertii FMI au constatat ca valoarea absoluta a arieratelor scazuse cu doar 600 milioane de lei. Cum de a fost posibil asa ceva? Se pare ca farmaciile nu au transmis toate facturile caselor de asigurari de sanatate deoarece stiau ca fondurile alocate compensarii medicamentelor nu erau suficiente. In momentul in care au aparut bani noi, facturile au fost raportate. Si, ca intr-o poveste, din ulciorul fara fund au inceput sa rasara neincetat noi si noi arierate.

Aceasta situatie a fost declansata in anul electoral 2008, atunci cand ministrul Eugen Nicolaescu a eliminat plafoanele de la farmacii, prin care erau tinute sub control cheltuielile cu medicamentele compensate. Reactia privatilor a fost una naturala: vanzari cat mai mari pentru a obtine profituri cat mai mari. In Romania, principalul partener de afaceri a industriei farma este statul, care compenseaza partial sau total pretul unui anumit numar de medicamente.

Producatorii, distribuitorii si farmaciile vand medicamente compensate pe datorie: statul le promite onorarea prompta a datoriei, iar cetateanul se asteapta sa primeasca medicamente compensate in contul platilor pe care le face lunar catre Fondul National de Asigurari de Sanatate, obladuit de acelasi stat roman.

CE PROSTIE!

Doar ca aici apar defectiunile: din cei 22 milioane de romani asigurati, aproximativ 11 milioane nu platesc contributii la aceste asigurari, dar asteapta serviciile cuvenite tuturor. In plus, tot in anul electoral 2008, contributia romanilor la asigurarile de sanatate a fost redusa de la 14% la 10,7%, mult sub media contributiilor platite de ceilalti europeni. Concluzia: respectand filozofia profitului, industria farma a inceput sa vanda din ce in ce mai multe medicamente pe datorie, odata ce restrictiile plafoanelor au fost ridicate. In acest timp, statul roman si-a taiat singur creanga de sub picioare, reducandu-si veniturile din motive electorale. Nu a durat mult pana ce datoriile devenisera mult mai mari decat ce ar fi putut plati vreodata Romania.

Prostia era atat de mare incat statul a cautat rapid o noua sursa de finantare si, luand exemplul altor tari europene (Belgia, Spania, Ungaria, etc.) a gasit-o. Taxa de clawback a fost introdusa printr-o ordonanta de urgenta in 2009, dar a ramas orfana de normele de aplicare. Din cauza acestei inexplicabile amnezii guvernamentale, industria farma nu a mai platit nimic in plus.

ADVERSARII INTRA IN RING

In urma situatiei din 2010 (descrisa mai sus), guvernul Romaniei a trebuit sa revina asupra acestei taxe extrem de nepopulare in randul uneia dintre cele mai profitabile industrii mondiale, cea farmaceutica. Pe scurt: taxa de clawback impune producatorilor de medicamente – nu distribuitorilor si nici farmaciilor – sa returneze statului roman o parte din profitul realizat in urma vanzarilor de medicamente compensate care depasesc suma alocata acestora de la Fondul National de Asigurari. De exemplu, daca statul aloca o suta de milioane pentru consumul de medicamente compensate, dar farmaciile vand de 150 milioane, pe diferenta de 50 de milioane producatorii trebuie sa plateasca o taxa.

In jurul acestei idei s-au azvarlit multe mesaje publice in ultimul timp.

Sustinatorii taxei afirma ca, in Romania, consumul de medicamente a luat-o razna. Au dreptate. CNAS cheltuie un sfert din fondurile sale cu medicamentele, unul dintre cele mai mari procentaje din Europa. 20 dintre cele mai prescrise medicamente din Romania sunt produse farmaceutice noi si scumpe, ceea ce este neobisnuit in Europa. Cel mai adesea, acestea sunt parte a Programelor Nationale de Sanatate – care inregistreaza cea mai mare crestere a finantarii in ultimii ani – si sunt de obicei total compensate si prescrise in special in judetele sarace si centrele universitare (conform expertilor Bancii Mondiale).

In cadrul Programelor Nationale de Sanatate se inregistreaza de altfel si cele mai mari datorii ale statului catre industria farma. Uneori, chiar anumite segmente ale statului incurajeaza aceste cheltuieli necugetate. Procesul alcatuirii listelor de medicamente compensate – care intra in atributia comisiilor din Ministerul Sanatatii – este „netransparent, inconsistent si prea putin bazat pe date practice” (raport al expertilor FMI). Se ajunge astfel ca, in Romania, sa se compenseze tratamentul cu extracte de gingko biloba. In plus, vanzarile de medicamente asupra carora marii producatori internationali nu mai au patent (asa numitele generice) nu sunt incurajate, volumul acestora scazand in ultimii ani. Cand ati cerut ultima data la farmacie „aspirina cea mai ieftina, nu cea mai scumpa”?

Adversarii taxei afirma ca, in Romania, consumul de medicamente este mult mai redus decat in restul Europei. Si ei au dreptate. Cheltuielile Romaniei cu medicamente per capita sunt cele mai mici, doar 172 euro comparativ cu media europeana de 376 euro sau cu maximul inregistrat in Grecia (584 euro). Ca procent din PIB, cheltuielile Romaniei cu medicamentele sunt de 1,4%, sub 1,7% cat este media europeana (Eurostat).

Apoi, comertul cu medicamente este deja suprataxat in Romania, TVA-ul pentru medicamentele compensate fiind de 9% fata de zero in Marea Britanie sau Suedia.

Romania este si una dintre tarile europene origine a comertului paralel, dat fiind pretul mic impus de statul roman producatorilor. Comertul paralel apare atunci cand un distribuitor cumpara medicamente de la producatorii din tari cu medicamente ieftine (Romania fiind una dintre tarile europene cu cele mai ieftine medicamente in momentul punerii pe piata) si le exporta in tari cu preturi mai mari, unde sunt vandute direct in farmacii. Aceasta practica legala, dar imorala, duce la scaderea accesului romanilor la anumite medicamente.

GHEARA

Concluzia – fiecare parte comunica doar jumatatea de adevar care o pune in lumina cea mai buna, bazandu-se pe faptul ca exista trei felul de minciuni: minciunile, minciunile sfruntate si statisticile. Adevarul complet este ca statul roman investeste mult prea putini bani in consumul de medicamente comparativ cu restul tarilor europene (Romania aloca sanatatii sub 5% din PIB, ultimul loc in UE), iar acest consum nu este modelat in favoarea pacientului, ci mai degraba in favoarea intereselor industriei farma.

Nu are rost sa intram in detalii si mai tehnice legate de noua taxa clawback. Este suficient sa precizam ca este o masura buna luata de guvern, dar a carei aplicare va fi injusta pentru unii actori din sistemul care-i cuprinde pe producatori, distribuitori si farmacii. Dintre acestia, doar producatorii vor suporta povara, caci diferenta care va fi taxata (cea de 50 de milioane din exemplul de mai sus) contine si adaosurile de profit ale farmaciilor si distribuitorilor. Romania este si aici un caz particular: la pretul de producator cu care medicamentul intra pe piata, se adauga marja distribuitorului si cea a farmaciei, care cresc (alaturi de TVA) pretul final la achizatia de catre pacient. Acest pret este cel decontat de CNAS si luat ca referinta in calcularea taxei de clawback, iar distribuitorii si farmaciile din Romania au printre cele mai mari marje din Uniunea Europeana (raportul SCRIP).

Iata cum, atunci cand Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente, spune pentru HotNews.ro ca „a introduce un asemenea mecanism de taxare a producatorilor de medicamente inseamna sa-i obligi practic sa acopere deficitul bugetar al Romaniei in privinta nevoii de medicamente”, el are dreptate.

Paradoxul este ca dreptate are si Lucian Duta, directorul CNAS, atunci cand sustine ca scopul acestei legi este stoparea generarii de arierate si ca “piata farmaceutica mai trebuie sustinuta si de catre producatori, nu doar de noi.” Realitatea poate avea mai multe fatete, in special atunci cand o lege justa este aplicata defectuos.

Dar aceasta taxa nu este un panaceu al sistemului medical romanesc. Daca nu va fi dublata de cateva masuri esentiale, precum refacerea unei noi liste de medicamente compensate si introducerea unor criterii clare de eficienta terapeutica si economica a acestora, clawback-ul va fi doar o gheara pusa in gatul producatorilor, care va imbunatati bilantul contabil al statului dar nu si sanatatea oamenilor.