Taxe și impozite locale 2026 Baia Mare. Cu cât cresc taxele pe locuințe la anul
Impozitul pe locuinţă în Baia Mare va crește si cu peste 90% în 2026, a anunţat, pe 17 decembrie, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş.
Taxele şi impozitele locale pe anul 2026 nu vor creşte în Baia Mare, excepţie făcând doar taxele legiferate prin Codul Fiscal, a anunţat Doru Dăncuş.
„Cresc doar taxele pe case şi apartamente prevăzute în legea anunţată de Guvernul României, celelalte taxe locale rămân neschimbate. Da, creşterea impozitului pe locuinţă e mare, însă nu putem face altceva decât să aplicăm legea”, a anunțat Doru Dăncuş, citat de Antena3.
„Am făcut câteva scenarii pentru a vedea unde anume se majorează taxele. Dar sunt situaţii în care impozitele chiar scad. Un exemplu e taxa pe mijloacele de transport. Toate celelalte taxe şi impozite locale, taxele speciale pe care municipiul Baia Mare le prevede pentru populaţie nu se majorează. Taxele speciale pe care Serviciul Public Ambient Urban şi celelalte taxe pe care noi le avem în momentul de faţă rămân la fel. Se majorează doar ce a fost obligatoriu prin Codul Fiscal şi am indexat cu indicele inflaţiei, 5,6%. În rest nicio taxă nu se majorează” a mai spus Doru Dăncuş.
De exemplu, calcul pe impozit clădiri – la clădiri din beton armat cu pereţi exteriori din cărămidă dacă în anul 2025 s-a plătit 1.358 de lei, astăzi se plăteşte peste 2.000 de lei.
„Dacă ne întoarcem la un apartament cu o suprafaţa utilă de peste 50 de mp, impozitul pe anul 2026 ar trebui să fie 540 de lei, în condiţiile în care în 2025 l-am avut la 259 de lei. Tot aşa, comparativ 2025 cu 2026, dacă un apartament în suprafaţă utilă de 63 mp – 88 mp, suprafaţă desfăşurată, în 2025 s-a plătit 357 de lei, iar în 2026 ar trebui să se plătească 685 de lei”, a mai spus Doru Dăncuş.
Un alt exemplu oferit de edil este: un apartament în suprafaţă de 78,10 metri pătraţi, impozitul în 2025 a fost 439 de lei, în 2026 trebuie să fie 843 de lei.
