Sari direct la conținut

Televiziunea publică: Profit de aproape 2 milioane de lei în 2018 / Câți bani a cheltuit cu angajații și colaboratorii / Ce profil au telespectatorii TVR

HotNews.ro
Cladirea TVR, Foto: TVR
Cladirea TVR, Foto: TVR

Televiziunea publică, instituție care din 2017 nu mai e susținută din taxă TV, ci de la bugetuld de stat, a avut în 2018 un profit de aproape 2 milioane de lei, potrivit raportului de activitate pe anul trecut, dat luni publicității. TVR, confruntată cu o serie de scandaluri referitoare, între altele, la cheltuielile avute cu prestațiile de la Cerbul de Aur sau cu invitații emisiunii România 9, anunță creșteri ale cheltuielilor cu personalul și colaboratorii.

  • Raportul pe 2018 vine în condițiile în care Parlamentul nu a adoptat, încă, raportul pe 2017, însă în martie Comisiile de buget au avizat negativ acel document. O eventuală respingere a raportului de activitate duce automat la demisia conducerii TVR, în frunte cu președintele-director general Doina Gradea, acesta instrument parlamentar fiind un mod de control politic al Televiziunii publice. De la avizul comisiilor parlamentare menționate, însă, nu s-a mai mișcat nimic în vederea unui vot parlamentar.

Rezultate-cheie privind finanțele TVR, potrivit raportului de activitate pe 2018:

  • Profit brut – 3.847.628 lei
  • Profit net: 1.996.496 lei
  • Venituri totale: 442.632.786 lei, din care venituri din exploatare: 442.280.609 lei
  • venituri din taxa tv: 2.445.108
  • venituri din publicitate: 32.512.292
  • venituri din subvenții: 376.652.494
  • alte venituri: 30.670.716
  • Cheltuieli totale: 438.785.158 lei, din care cheltuieli de exploatare: 437.875.953 lei

Câți bani a cheltuit TVR cu angajații și colaboratorii:

  • cheltuieli de exploatare: 437.875.953
  • cheltuieli cu personalul: 176.214.579 lei (40,24% din totalul cheltuielilor de exploatare)
  • cheltuielile cu colaboratorii: 8.071.383 lei, cu 44,84% mai mari decât în 2017
  • cheltuieli totale privind prestatii externe – 192.379.289 lei (43.94% din totalul cheltuielilor de exploatare), din care cele pentru drepturi de autor, contracte civile de prestări servicii – 8.071.383 lei

Documentul nu precizează cât anume a primit un colaborator sau altul ci oferă doar suma totală, pentru toți colaboratorii instituției, indiferent de emisiune / departament.

În preambul, TVR raportează pentru anul trecut:

  • o diminuare a cheltuielilor, în special ca urmare a renegocierii contractului cu SNR
  • buget de investiții de 33.1 milioane lei

Raportul conține și rezultatele unui sondaj IRES privind percepția românilor asupra TVR, în vederea refacerii strategiei începând cu anul acesta. Sondajul, pentru care nu sunt precizate informații de metodologie, indică un grad mare de notorietate pentru brandurile TVR, dar și un public îmbătrânit și care nu consideră că oferta televiziunii publice corespunde așteptărilor sale.

Potrivit sondajului citat în raport:

  • TVR e menționat spontan pe locul al doilea în topul televiziunilor, după Pro TV, fiind considerat un brand cu imagine pozitivă
  • 67% dintre respondenți au o părere bună despre canalele TVR
  • 59% au multă (45%) sau foarte multă (14%) încredere în TVR
  • elemente comune pentru telespectatorii TVR: public preponderent feminin, îmbătrânit (peste 60% e alcătuit din persoane de peste 50 de ani), cu venituri mici și medii, studii elementare și medii
  • doar o treime dintre respondenți înțelegeau diferența între cele trei posturi TVR

În baza studiului, CA al TVR a aprobat noile identități ale canalelor TVR, aplicate în acest sezon:

  • TVR 1 – post generalist
  • TVR 2 – post tematic (familie, educație, tradiție)
  • TVR 3 – tematic (cultural și regional)
  • TVR Internațional – generalist dedicat românilor de pretutindeni
  • TVR Moldova – generalist dedicat publicului din Republica Moldova
  • Posturi regionale generaliste
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro