Toleranta zero pentru frauda din educatie

În afara funcţiilor de (1) certificare a unor competenţe de bază pe care le au elevii la finalizarea studiilor liceale şi (2) şi de ierarhizare a elevilor pentru a-i împărţi pe la facultăţi (în funcţie de metodele de admitere a acestora) bacalaureatul mai are o funcţie importantă: evaluarea sistemului de educaţie plus feed-back pentru a avea o idee cât de bun/prost este acesta şi ce rezultate produce învăţarea.

Atunci când evaluarea este pervertită prin fraudă toate aceste funcţii sunt date peste cap cu rezultate catastrofale pe toate liniile:

1. Certificare falsă a competenţelor;
2. Fixarea incorectă a unor trasee în viaţa elevilor: unii ajung nemeritat la universităţi prestigioase în detrimentul acelora care merită(cu repercusiuni asupra întregii cariere)  ;
3. Nu se pot lua măsuri corective relevante pentru a avea un sistem de educaţie performat.

În acest context actuala politică de toleranţă zero pentru fraudă a Ministerului Educaţiei poate fi doar sprijinită, încurajată şi salutată. Datorită supravegherii stricte şi a descurajării corupţiei la nivelul cadrelor didactice care supravegheau evaluarea avem pentru prima dată o imagine realistă a educaţiei româneşti. Iar imaginea este deplorabilă. Dacă sesiunea de anul acesta a bacalaureatului este mai corectă decât precedentele (şi avem motive să ştim că aşa stau lucrurile) atunci avem o mare problemă. Sistemele de educaţie au în general o rată de promovabilitate, considerată acceptabilă, pe undeva pe la 75%. Noi avem 44,47%. Ce ne spune acest lucru?

1. Elevii noştri nu mai învaţă. Examinarea de anul acesta nu a fost mai dificilă decât cele din anii trecuţi;
2. Frauda repetata în timp a dus la ideea ca ciclurile de învăţământ pot fi parcurse fără muncă şi efort;
3. Calitatea educaţiei a scăzut catastrofal în ultimii ani sau, mai de grabă, calitatea educaţiei a fost mereu mai proastă decât am crezut noi;
4. Irelevanţa curriculumului raportată nevoilor educaționale „la zi”. În acest context Ministerul întârzie publicarea noului curriculum naţional cu toate că beneficiază de proiecte finanţate din fonduri structurale, aflate şi acestea în întârziere;
5. Avem o problemă serioasă cu privire la motivarea cadrelor didactice datorata lipsei de instrumente manageriale de motivare la nivel de unitate de învăţământ (directorii nu au instrumente reale de management şi de motivare a resurselor umane; plus, noua lege încă nu a început să producă efecte;
6. Educaţia informală (televizorul, anturajul, colţul blocului, Internetul, cei şapte ani de acasă, etc.) este mai puternică decât educaţia formală (şcoala de la grădiniţă până la post-doc): Pierderea încrederii oamenilor în școală şi educație: educația nu mai este echivalenta cu reușita în viață. Modele promovate de mass-media nu se remarcă prin educație ci dispun „talente” şi relații care le poziționează pe piața mediatica fără efort; Acesta situaţie cere politici care să compenseze importanţa educaţiei formale: creşterea relevanţei curriculumului; politici de toleranţă zero faţă de diplome fără acoperire reală la nivelul competenţelor inclusiv la nivel universitar (atenţie mai mare la „fabricile de diplome”) şi creşterea competiției din cadrul sistemului: între unitățile de învăţământ, între cadrele didactice, etc.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro