Sari direct la conținut

Traian Igas, demisia sau demiterea imediata

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala

Explicatiile lui Traian Igas sunt aiuritoare: n-am stiut ca Mironescu este o persoana dubioasa. Pai cine trebuia sa stie, cetateanul de pe strada? Iata ce declara ministrul Igas: “”Aveam informaţii bune, aveam o părere bună despre domnul Mironescu. Urmează să vedem exact ce acuzaţii i se aduc. Nu aveam niciun fel de semnal, în sensul că domnia sa ar avea anumite probleme cu legea, cu instituţii ale statului. Sunt oarecum surprins şi aştept să vedem finalul, să vedem care va fi acesta”. Ministrul Igaş a mai spus că nu existau informaţii “în bazele de date” privind problemele lui Laurenţiu Mironescu cu legea.

Pana si Vasile Blaga se declara uimit cum Traian Igas n-a cerut informatii sau n-a stiut despre afacerile lui Mironescu.

Ministrul MAI nu stia ca secretarul general al propriului minister este capul unui grup infractional, asa cum suna, la primele informatii, acuzatiile DNA. In aceste conditii ministrul Igas trebuia sa fi demisionat deja de cateva ore. Presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc nu spun nimic pana in acest moment. Au pus batista pe tambal!

Asa cum Vasile Blaga a platit cu demisia intr-o speta mult mai putin grava, (demonstratia politistilor in fata palatului Cotroceni), Traian Igas trebuie sa plateasca pentru o acuzatie extrem de grava: a pus in a doua functie din aparatul Ministerului Administratiei si Internelor un mafiot, un ins care se ocupa cu fraude si evaziune fiscala. Asa ceva nu este tolerabil nicaieri in lume.

Pe Laurentiu Mironescu nu-l recomanda nimic pentru aceasta functie. Nu avea o cariera in aparatul MAI, nu indeplinise functii similare, de prefect sau subprefect, singura calitate a personajului era plasarea in ierarhia de partid. Adica in clientela de partid. In ierarhia contributiilor banesti la partid. Chiar si declaratia sa de avere trebuia sa starneasca suspiciuni. Nu si ministrului Igas. Pentru care recomandarea de la partid era mai importanta decat orice calificare profesionala.

Toata lumea stia ca Mironescu a fost un personaj cheie in portul Constanta. Era suficient ca serviciile sa intrebe portarii si paznicii din port pentru ca sa afle adevarul. Doar ca n-a vrut nimeni sa afle adevarul.

Iata elemente din declaratia sa de avere, conform Mediafax, suficiente pentru interzicerea oricaror functii publice, nu in aceea de secretar general al MAI.

Mironescu deţine cinci terenuri intravilane, dintre care două în Constanţa, unul în Eforie Sud, unul în Ovidiu şi unul în comuna Adunaţi din judeţul Prahova. De asemenea, el are un apartament în Bucureşti, o casă în Eforie Sud care ar fi fost primită ca donaţie, o casă în Ovidiu moştenită împreună cu soţia sa şi două case de vacanţă în Constanţa şi Adunaţi, de asemenea moştenite. El are şi un autoturism Land Rover Defender, cumpărat în 2007, trei conturi în bancă de aproape 55.000 de euro şi un cont de 6.700 de lei.

Mironescu a investit 30.000 de euro la Euro River Transport SRL şi 10.000 de lei la Euro Shipping Services SRL.

Secretarul general al MAI are o datorie de 320.000 de euro, la o persoană fizică, scadentă în 2020.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro