UE baga sopirle pentru Romania in negocierile cu Bulgaria
Bulgaria incheie azi negocierile de aderare la UE. Oficialii europeni au profitat de aceasta ocazie pentru a impune o clauza care da dreptul Comisiei Europene sa amine cu un an aderarea Sofiei, daca aceasta nu isi face temele. Diplomatii europeni afirma ca clauza nu va afecta Bulgaria, dar va fi aplicabila in cazul Romaniei
Uniunea Europeana a decis sa incheie negocierile de aderare cu Bulgaria, rezervindu-si insa dreptul de a amina aderarea efectiva a tarii cu un an daca aceasta nu-si va respecta angajamentele. Decizia urmeaza sa fie anuntata astazi la Luxemburg, in cadrul unei intilniri dintre ministrii de Externe ai UE si omologul lor bulgar, Solomon Passi.
Vineri la prinz inca nu era sigur daca Bulgaria va reusi sa incheie negocierile luna aceasta, comenteaza BBC, si a fost nevoie de un efort de ultima ora al Comisiei Europene si al Irlandei, care detine presedintia UE pina la sfirsitul acestei luni.
Surse diplomatice au declarat pentru BBC ca ambasadorii celor 25 de membri ai Uniunii au cazut de acord asupra pachetului final privind Bulgaria iar acesta contine o clauza-cheie: UE isi rezerva dreptul de a amina cu pina la un an aderarea efectiva a Bulgariei daca rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene vor conclude ca aceasta nu si-a indeplinit angajamentele asumate in timpul
negocierilor. Desi UE a introdus deja un sistem de monitorizare pentru cele zece state care au devenit membre la 1 mai, este pentru prima data cind se prevede oficial posibilitatea aminarii unei aderari. Diplomati europeni contactati de BBC au afirmat ca o asemenea prevedere nu poate duce decit la o singura aminare de un an si e foarte probabil ca aceasta nu va fi folosita in cazul Bulgariei.
Mult mai important este insa ca clauza va fi aplicata pe viitor si Romaniei si Turciei.
Bucuresti, la treaba!
Pachetul final pentru Bulgaria contine alte doua prevederi importante: 240 de milioane euro pentru perioada 2007-2009, dintre care cel putin jumatate pentru intarirea granitelor si restul pentru echilibrarea balantei bugetare in momentul in care Sofia va incepe sa isi plateasca contributiile la bugetul comunitar.
Exista, de asemenea, si un protocol special care consfinteste inchiderea a doua unitati de la centrala nucleara de la Kozlodui in 2006, contra unei asistente europene in valoare de 210 milioane euro.
Oficialii bulgari recunosc ca nu e vorba decit de incheierea tehnica a negocierilor care „ar putea impulsiona si eforturile Romaniei“. Totusi, Bulgaria a inregistrat o victorie diplomatica, fiind puternic sustinuta de Irlanda.
La sfirsitul acestei saptamini, la summit-ul de la Bruxelles, liderii UE vor saluta acest succes bulgar, indemnind in acelasi timp Romania sa-si continue eforturile.
Franta a insistat la rindul sau, ca in acest moment nu este de dorit o diferentiere politica intre cele doua candidate si de aceea liderii UE vor confirma si un calendar comun pentru ambele state care sa prevada incheierea negocierilor in 2004, semnarea tratatului de aderare comun in 2005 si aderarea ambelor state in 2007, cu conditia evidenta ca ele sa fie gata pentru aceasta.
Astazi, Romania va avansa si ea in cadrul negocierilor dar, daca angajamentele luate la Bruxelles nu vor fi puse in practica apare acum mai clar ca niciodata posibilitatea decuplarii de Bulgaria, comenteaza BBC. „Aceasta nu este formulata nicaieri in mod explicit dar Romania trebuie sa faca acum tot ce a promis“, a conchis un diplomat european.