UE ridica problema canalului din Delta la summitul cu Ucraina
Agentia rusa Marketing i konsalting a difuzat sub titlul „Ucraina se pregateste pentru summitul UE, ignorand problemele ecologice”, un comentariu consacrat controversatului proiect ucrainean de construire a unui canal Dunare-Marea Neagra, comentariu pe care il pezentam in extenso.
Bucurestiul vrea un „dialog deschis si constructiv”
Saptamana trecuta, primul ministru al Romaniei, Adrian Nastase, l-a invitat pe omologul sau ucrainean, Viktor Ianukovici, la un „dialog deschis si constructiv” privind realizarea canalului Dunare – Marea Neagra pe bratul Bastroe. Bucurestiul este de parere ca amenajarea noului coridor navigabil pune in pericol mediul inconjurator din regiune.
In plus, partea romana este nemultumita de faptul ca lucrarile de constructie au fost incepute fara a fi consultata in prealabil. In opinia analistilor, Ucraina nu este, in momentul de fata, interesata intr-o acutizare a relatiilor sale cu Romania, oricum nu pana la rezolvarea problemei referitoare la utilizarea rezervelor de hidrocarburi din falia continentala a Insulei serpilor.
„Ritmuri stahanoviste” la apropiatele alegeri
Zilele acestea, la UNESCO va avea lor o reuniune consacrata amenajarii canalului Bastroe. Ucraina va fi reprezentata de principalii lobbysti ai proiectului – adjunctul ministrului pentru mediu, Viaceslav Kruk, si de un responsabil al Ministerului Transporturilor. Intre timp, lucrarile continua.
Nu o data s-a apreciat ca asemenea „ritmuri stahanoviste” de luare cu asalt a naturii sunt determinate de apropiatele alegeri – cum ca, daca Ministerul ucrainean al Transporturilor va reusi sa patrunda suficient de mult in interiorul Deltei Dunarii, noul presedinte nu va pune lacat pe santier, mai ales ca alocarea fondurilor necesare ducerii la bun sfarsit a canalului au fost semnate deja de
primul ministru Ianukovici. Altfel spus, Ministerul Transporturilor se distreaza pe banii contribuabililor, iar imaginea internationala a Ucrainei este din nou pusa la indoiala.
„Liderii ucraineni nu realizeaza seriozitatea situatiei”
Dar aceste ritmuri sustinute au si alte explicatii. La inceputul lunii iulie, la locul faptei urmeaza sa se deplaseze o delegatie a Comisiei Europene, care va analiza problema Bastroe in ajunul summitului UE – Ucraina de la mijlocul lunii viitoare.
Neocierile vor fi cu precadere consacrate obtinerii de catre Kiev a statutului special de „vecin al Uniunii Europene” si pe care Ucraina l-ar dori foarte mult. Un asemenea statut presupune insa nu doar armonizare, dar si respetarea legislatiei si a intelegerilor internationale, inclusiv a celor din domeniul protectiei mediului inconjurator…
Or, potrivit unor surse apropiate UE, problema canalului va fi ridicata la reuniunea la nivel inalt UE – Ucraina. Aceleasi surse au estimat ca, dupa toate probabilitatile, liderii ucraineni nu realizeaza seriozitatea situatiei si nu inteleg realitatea zilei de astazi din moment ce percep chestiunile legate de mediu doar ca moneda de schimb la negocieri, ca un fel de subiect de targuiala.
Adica, „ne dati statutul, stopam lucrarile”. Si este foarte posibil ca acesta sa fie unghiul din care partea ucraineana va prezenta lucrurile. „Dar pana atunci merita sa sapam la canal zi si noapte”….
Totusi, se ridica intrebarea: ce este mai important pentru Ucraina – posibilitatile care i se deschid prin integrarea in comunitatea internationala, sau interesele Ministerului Transporturilor? Sau presedintelui Leonid Kucima, care-si va incheia la toamna mandatul prezidential, ii este deja indiferent ce se va intampla cu Ucraina dupa el?