Sari direct la conținut

​Un aliat al lui Putin amenință cu „o catastrofă globală” cauzată de armele occidentale trimise Kievului

HotNews.ro
Viaceslav Volodin, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Viaceslav Volodin, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin a declarat duminică că livrările de arme ofensive către Kiev care amenință teritoriile Rusiei vor duce la o catastrofă globală și amenință că Rusia ar putea folosi armelor de distrugere în masă, relatează Reuters.

Viaceslav Volodin, președintele Dumei, camera inferioară a parlamentului rus, a avertizat că sprijinul acordat Ucrainei de către Statele Unite și NATO conduce lumea spre un „război teribil”.

„Dacă Washingtonul și țările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi civilii din orașe și vor încerca să pună stăpânire pe teritoriile noastre, așa cum amenință, acest lucru va duce la măsuri de represalii folosind arme mai puternice”, a declarat Volodin.

„Argumentele conform cărora puterile nucleare nu au folosit anterior arme de distrugere în masă în conflicte locale sunt nesustenabile. Pentru că aceste state nu s-au confruntat cu o situație în care exista o amenințare la adresa securității cetățenilor lor și a integrității teritoriale a țării”, a mai spus aliatul lui Putin.

Aliații occidentali au promis săptămâna trecută miliarde de dolari în arme pentru Ucraina, deși nu au reușit să convingă Germania să ridice dreptul de veto privind furnizarea de tancuri de luptă Leopard fabricate în Germania, care sunt deținute de o serie de națiuni NATO, dar al căror transfer către Ucraina necesită aprobarea Berlinului.

„Catastrofă globală”

De la invazia sa din 24 februarie, pe care a prezentat-o ca pe o apărare de un Occident agresiv, Rusia a preluat controlul asupra unor părți din Ucraina și a declarat că nu le va returna niciodată. Kievul a declarat că restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei nu este deschisă la negocieri.

Volodin, în vârstă de 58 de ani, este președinte al camerei inferioare, Duma de Stat, din 2016, după ce anterior a deținut un rol de conducere în administrația prezidențială. În calitate de membru al Consiliului de Securitate al lui Putin, el are acces la președinte.

„Livrările de arme ofensive către regimul de la Kiev vor duce la o catastrofă globală”, a declarat el.

Declarațiile lui Volodin au urmat unei amenințări similare făcute săptămâna trecută de Dmitri Medvedev, fostul premier și președinte al Rusiei.

Medvedev a vorbit despre o posibilă înfrângere a Rusiei

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a vorbit pentru prima oară joi despre o posibilă înfrângere a Moscovei în războiul din Ucraina, avertizând NATO că aceasta ar putea declanșa un război nuclear.

  • „Înfrângerea unei puteri nucleare într-un război convențional ar putea declanșa un război nuclear”, a scris acesta joi pe canalul său de Telegram.
  • „Puterile nucleare n-au pierdut niciodată conflicte majore de care depinde soarta lor”, a adăugat Dmitri Medvedev, fost premier și președinte al Rusiei ca parte a „rocadei” de putere de la Moscova care i-a permis lui Vladimir Putin să rămână la putere timp de peste două decenii.

Medvedev a mai spus că liderii NATO și ai țărilor partenere ale Alianței Nord-Atlantice, care urmează să se întâlnească vineri la baza aeriană Ramstein din Germania, ar trebui să se gândească la riscurile politicilor pe care le duc în ceea ce privește Ucraina și Rusia.

Patriarhul rus Kirill avertizează Occidentul

Și Patriarhul rus Kirill a avertizat, joi, că încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea duce la „sfârşitul lumii”, scrie EFE.

  • „Apar astăzi mari ameninţări în lume faţă de ţara noastră şi faţă de toată fiinţa umană.
  • Dorinţa de a învinge Rusia a căpătat forme foarte periculoase.
  • Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi şi să-i ajute să înţeleagă că orice dorinţă de a distruge Rusia va însemna sfârşitul lumii”, a spus, în timpul unei slujbe, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, criticat de liderii religioși din întreaga lume din cauza declarațiilor sale de susținere a războiului declanșat de Vladimir Putin în 24 februarie.

El a spus că Rusia are armament foarte puternic şi „oameni foarte puternici, care au avut mereu o mare motivaţie pentru victorie”. Patriarhul Kirill a invocat „unii demenţi” care cred că Rusia poate fi învinsă sau supusă, ceea ce ar însemna să li se impună locuitorilor săi noi norme morale „care nici măcar nu pot fi definite drept valori”.

Ce a spus Vladimir Putin despre folosirea armelor nucleare ale Rusiei

Rusia și Statele Unite, de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii, dețin împreună în jur de 90% din focoasele nucleare ale lumii. Președintele Vladimir Putin este decidentul suprem în privința folosirii armelor nucleare ale Rusiei.

Deși NATO are o superioritate în ceea ce privește forțele militare convenționale asupra Rusiei, la capitolul arme nucleare Moscova are o superioritate asupra alianței în Europa.

Invazia declanșată de Putin anul trecut a dus la izbucnirea celui mai mare conflict din Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și la escaladarea tensiunilor între Moscova și Occident la un nivel fără precedent de la Criza rachetelor cubaneze din 1962.

Președintele rus a amenințat cu folosirea armelor nucleare atât în discursul său de pe 21 septembrie, când a anunțat decretarea mobilizării parțiale în Rusia, cât și în cel susținut pe 30 septembrie, când a proclamat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate.

În luna decembrie, a părut să își tempereze retorica, avertizând că pericolul unui război nuclear este „în creștere”, însă afirmând că Rusia nu a înnebunit încât să fie cea care îl declanșează. Dar în mesajul său adresat rușilor de Anul Nou acesta a descris din nou Occidentul drept adevăratul inamic al Rusiei în Ucraina și a avertizat că Moscova nu va da înapoi în privința conflictului.

Avertismentele oficialilor ruşi vin cu o zi înaintea reuniunii de la Ramstein (Germania) a grupului de ţări angajate în susţinerea militară a Ucrainei, întâlnire de la care este aşteptată sporirea semnificativă a livrărilor de arme pentru armata ucraineană.

În pofida sprijinului economic şi militar deja semnificativ oferit Ucrainei în perioada de aproape un an care a trecut de la începutul invaziei ruse, „Rusia îşi menţine un avantaj cantitativ substanţial în materie de trupe, arme şi echipamente”, se arată într-o scrisoare pe care ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, şi cel al apărării, Oleksii Reznikov, au adresat-o aliaţilor occidentali, cerându-le mai multe arme şi insistând asupra tancurilor germane Leopard.

Citește cele mai importante informații din a 333-a zi a războiului din Ucraina

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro