Sari direct la conținut

Un bărbat din Teleorman susține că un polițist i s-ar fi adresat cu apelativul "Băi Lache", la 112

HotNews.ro
Numarul 112, Foto: EENA
Numarul 112, Foto: EENA

Un polițist din Teleorman i-ar fi spus unui bărbat care a reclamat la 112 o femeie ce dansa în mijlocul drumului și se arunca în fața mașinilor că nu e treaba polițiștilor să consilieze persoane cu probleme psihice. Apoi, polițistul ar fi spus „Băi Lache” și a închis, scrie Mediafax.

Bărbatul a scris pe Facebook că miercuri era pe o stradă din Alexandria cu mașina și a observat o femeie care dansa pe mijlocul drumului, iar când mașinile se apropiau, aceasta pur și simplu sărea în fața lor.

Teleormăneanul spune că femeia părea să fie într-o criză și s-a temut atât pentru siguranța ei, cât și pentru cea a șoferilor. În consecință, el a sunat la numărul unic de urgență 112.

„Am sunat la 112 să le spun că pe strada Cuza Vodă din Alexandria este o femeie care se aruncă în fața mașinilor. Am fost transferat către un domn polițist care m-a întrebat de ce nu am oprit mașina să o conving eu pe doamna aceea cu probleme să părăsească carosabilul. I-am spus că nu e asta treaba mea, ci a Poliției. Apoi a ridicat tonul, mi-a spus că nu e treaba dânsului să consilieze persoane cu probleme psihice. M-am enervat și l-am întrebat cum se numește. A refuzat să răspundă, apoi mi-a spus . Da. Polițistul de la 112 mi-a spus și a închis”, a scris pe Facebook bărbatul.

Bărbatul a mers joi la Poliție și a cerut înregistrarea conversației sale cu polițistul.

Poliția Teleorman susține, însă, cu totul altceva.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Teleorman, Dana Pășu, polițistul de la 112 nu ar fi folosit acel apelativ, ci ar fi spus, de fapt, „OK”.

Mai mult, apelul a fost direcționat către Poliția Municipală Alexandria, iar comisarul șef Iulian Orbeșteanu ar fi ascultat personal convorbirea și spune că apelativul nu a fost folosit în discuția telefonică.

„Apelul a fost direcționat către Poliția Alexandria, iar domnul Iulian Orbeșteanu a ascultat convorbirea, în urma informațiilor apărute în spațiul public, si spune că apelativul nu a fost folosit. De fapt, polițistul i-a spus cetățeanului . În acest moment, se verifică situația apărută în spațiul public și nu știm ca cetățeanul să fi făcut plângere, dar pe înregistrare nu apare apelativul în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman pentru Mediafax.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro