Sari direct la conținut

Un comandant ucrainean spune că soldații ruși luptă „ca proștii”: „Cad mereu în aceleași capcane”

HotNews.ro
Recruți ruși după primirea uniformelor în Moscova, Foto: Dreamstime
Recruți ruși după primirea uniformelor în Moscova, Foto: Dreamstime

Un comandant al armatei ucrainene afirmă că soldații ruși luptă „ca proștii”, fără nicio strategie, în contextul în care forțele armate ale președintelui Vladimir Putin par în retragere în Ucraina, relatează Insider.

„Rușii luptă ca proștii. Ei nu au o strategie sau tactică, ei cad mereu în aceleași capcane și comandanții lor îi imping să avanseze”, a afirmat locotenentul Tatiana Ciornovol cu privire la militarii armatei ruse, în cadrul unui interviu acordat televiziunii americane CBS News.

Afirmațiile sale vin în contextul în care forțele armate ale Rusiei au avut un randament cu mult sub așteptări în Ucraina, în pofida superiorității numerice de la începutul războiului, mai ales în ceea ce privește tehnica de luptă.

Imagini distribuite vineri pe platformele social media au surprins un atac ucrainean cu elicoptere asupra unui depozit de petrol din orașul rusesc Belgorod, o dovadă că nu doar că aviația rusă nu a reușit să obțină supremația aeriană nici după aproape 5 săptămâni de luptă, ci că Forțele Aeriene ale Ucrainei încă au aeronave capabile de operațiuni ofensive limitate.

Soldații ruși, demoralizați și comandați slab

Imagini care s-au viralizat în ultimele zile pe rețelele de socializare arată cum soldații ruși au folosit fân, covoare și crengi pentru a-și camufla vehiculele, o situație pe care Rob Lee, un expert în forțele armate ruse și cercetător la Foreign Policy Research Institute, spune că poate indica lipsa de pregătire a comandanților sau instrucțiuni inadecvate trimise subordonaților.

Analistul militar afirmă că o altă posibilitate ar fi că generalii ruși au fost atât de încrezători de victorie încât nu au dispus ca toate forțele să fie dotate cu camuflajele de care aveau nevoie, o ipoteză susținută și de faptul că soldaților ruși li s-au dat provizii și combustibil pentru doar 2-3 zile de lupte la începutul invaziei.

Citește și: Trei moduri în care Rusia și-a demonstrat incompetența militară în Ucraina

Problemele de logistică par să fi dus și la demoralizarea soldaților, la acestea adăugându-se și faptul că multora dintre ei nu li s-a spus că urmează să lupte în Ucraina, ci că ar participa la exerciții militare, după cum au relatat numeroși prizonieri.

Sir Jeremy Fleming, șeful Centrului Guvernamental de Comunicații din Marea Britanie, una dintre agențiile comunității britanice de informații, a declarat joi că soldații ruși sunt tot mai demoralizați, ajungând să-și doboare propriile avioane.

Comandanții ruși, victime ale ucrainenilor și propriilor soldați

Pe 25 martie, comandantul Brigăzii 37 de pușcași a Rusiei, un colonel, a fost ucis în mod deliberat de proprii soldați ca urmare a amplorii pierderilor suferite de brigada sa, potrivit unui oficial occidental citat de BBC.

Acesta a murit după ce a fost călcat cu tancul de soldații săi.

Forțele armate ucrainene au anunțat vinerea trecută lichidarea unui al șaptelea general rus de la izbucnirea războiului, un număr uriaș raportat la numărul estimat al generalilor trimiși de Moscova pe fronturile din Ucraina.

Analiștii militari cred că numărul ridicat al victimelor în rândul generalilor și a celorlalți ofițeri de rang superior ai armatei ruse se datorează faptului că aceștia au mers în primele linii, pentru a încerca să își motiveze soldații demoralizați de rezistența ucraineană puternică și lipsurile materiale.

Statele Unite cred că președintele Vladimir Putin este dezinformat de către consilierii săi cu privire la cât de prost merge de fapt războiul din Ucraina și că aceștia se tem să îi prezinte situația reală privind forțele armate ale țării.

Urmărește ultimele evoluții din a 37-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro